Ciobanul dacic etern și absolut

Din când în când, după cum dictează întâm­plările vieții de zi cu zi, în prim planul opiniei pub­lice apare câte un per­sonaj care captează toată atenția o vreme. Azi aceste per­sonaj este ciobanul român. Altă­dată au fost alții: rockerul tânăr, patri­arhul BOR, pom­pierul corupt, Raed Arafat, medicul care ia șpagă, pri­marul hoț, medicul care salvează vieți. Și de fiecare dată jude­cata pub­lică este extrem de tranșantă: unii ridică în slăvi per­son­ajul zilei, ceilalți îl calcă în picioare.

În soci­etatea românească există fără îndoială o dor­ință extrem de mare de abso­l­u­ti­zare. Nu lucrăm cu jumătăți de măsură. Despre oricine am vorbi nu‐l putem con­sid­era decât fie înger, fie drac. Ori îl împodobim arti­fi­cial cu toate cal­itățile din lume și‐l așezăm pe piedestalul unei admi­rații necondițion­ate, ori îl ter­fe­lim prin cel mai gros noroi, îl scuipăm și‐l înjurăm vul­gar, declarându‐l cel mai odios per­sonaj. Nimeni nu se poate afla între aceste două extreme, deși — dacă am raționa nițeluș — am real­iza îndată că toți sun­tem un amestec de cal­ități și defecte.

Din când în când fac acest exer­cițiu de son­dare a mod­u­lui de a gândi al românilor: nu scriu nici în favoarea per­son­aju­lui, nici în defavoarea lui. Pur și sim­plu inven­tariez plusurile și minusurile sale și pun o între­bare. Așa am pro­ce­dat și cu ciobanul român, cel care azi e în cen­trul atenției din cauza nemulțu­mirii sale față de legea vână­torii, recent pro­mul­gată de par­la­ment. Per­sonal cred că legea e proastă. Cred de aseme­nea că tradiția oier­it­u­lui este ceva ce face parte din cul­tura noas­tră națion­ală și, atâta timp cât putem s‐o prac­ticăm într‐un mod inteligent, fără să dis­trugem alte val­ori pre­cum pădurile și fauna lor, e bine să o con­tin­uăm. Și mai cred că în spri­jinul aces­tei tradiții ar tre­bui să ne gândim cum putem să ajutăm ciobanul aut­en­tic să pro­ducă și să vândă brânza în mod prof­itabil pen­tru el, ast­fel ca această activ­i­tate să poată con­tinua. Dar în egală măsură tre­buie să‐l facem să înțe­leagă că tre­buie și el la rân­dul său să respecte niște reg­uli, iar aceste reg­uli tre­buie sta­bilite printr‐un dia­log rațional între el și soci­etate.

Însă nu am expri­mat explicit aceste opinii. În schimb am pus câteva între­bări:

Ce vi­i­tor are pă­șu­na­tul ani­ma­le­lor în Ro­mâ­nia? Îl vrem desfi­in­țat? Vrem să pro­du­cem lap­tele în ferme se­mi­in­dus­tria­li­zate ca să evi­tăm dis­tru­ge­rea na­tu­rii și să lă­săm vâ­na­tul să tră­i­ască ne­tul­bu­rat? Sau vrem să sus­ți­nem tra­di­ția oie­ri­tu­lui și să o pro­mo­văm ca pe o parte a cul­tu­rii noas­tre na­țio­nale? Ni se pare im­por­tant să pro­du­cem lapte și brânză în cel mai na­tu­ral chip cu pu­tință? Iar dacă da, cum îm­pă­căm această în­de­le­t­ni­cire și con­se­cin­țele ei cu ne­voia de a pro­teja și con­serva natura?

Reacția mul­tor români a fost cea aștep­tată, adică una deza­măgi­toare. Pen­tru că n‐avem obișn­uința dez­ba­terii raționale, în opinia lor a pune între­bări despre ceva reprez­intă o formă de a den­i­gra. Nu este accept­abil să ai îndoieli, să reflectezi asupra unui subiect, este oblig­a­to­riu să le dai drep­tate. Prea puțini se opresc o clipă asupra între­bărilor ca să mediteze ce ar fi de făcut, judecând fără păr­tinire bunele și relele oier­it­u­lui de azi. Cei mai mulți din­tre cei ce simt imboldul de a reacționa se reped ca niște berbeci (că tot vor­bim de oi) și încep să înșire tot felul de argu­mente, unele lip­site de log­ică, altele pur și sim­plu ridi­cole, în susținerea pro­pri­u­lui punct de vedere. De data asta se întâm­plă ca aceste opinii să fie favor­a­bile cioban­u­lui. Vă fac un scurt rezu­mat al lor:

  • oier­itul vine de la daci și tot ce vine de la daci e bun (tot la daci, o dată la cinci ani, un tânăr nepri­hănit era ”trimis” la Zamolxe, fiind luat de mâini şi de picioare şi arun­cat de pe o înălţime într‐o pădure de suliţe — ar fi bine să reîn­viem și această "tradiție"?)
  • oier­itul se face de mii de ani și natura n‐a fost afec­tată (uităm însă că suprafața pădurilor nat­u­rale era infinit mai mare acum mii de ani și nici nu era exploatată pădurea în halul în care e acum, deci com­para­ția nu e corectă, azi orice activ­i­tate umană afectează mult mai mult puțina natură săl­bat­ică pe care o mai avem)
  • ciobanul respectă natura (există dovezi incon­testa­bile că destul de mulți ciobani dau foc mir­iștilor și jnepenișurilor pro­te­jate de lege)
  • e mâna amer­i­canilor și/sau ger­manilor care vor să ne dis­trugă țara (și prob­a­bil s‐au gân­dit că cel mai tare ne dis­trug dacă lim­itează numărul de câini ciobănești, ha!)
  • vână­torii încearcă să alunge ciobanii ca să împuște mai mult vânat (asta e o recunoaștere invol­un­tară a fap­tu­lui că oier­itul afectează fauna săl­bat­ică)
  • dacă nu ai ciobani, nu ai tran­shu­manță (tran­shu­manța a cam dis­părut com­plet, aban­do­nată chiar de ciobani din cauza difi­cultăților cre­ate de civ­i­liza­ția mod­ernă în care trăim — șosele aglom­er­ate de tra­ver­sat cu turma, mulțimea de pro­pri­etari de terenuri de la care tre­buie să ceri per­mi­si­unea de a trece, împuținarea locurilor unde sunt pășuni pen­tru ier­nat etc)
  • dacă nu ai ciobani nu ai oameni care să‐ți ridice iden­ti­tatea (să mor dacă am pri­ceput acest argu­ment…)

După cum spuneam, per­son­ajul zilei ciobanul a fost trans­for­mat într‐un înger. El este trim­isul stră­moșilor daci, poartă tradiția noas­tră și tot ce face el este eco, bio și pro natură. Pro­dusele lui sunt cele mai bune, manierele lui sunt cele mai alese. El nu se poate face vino­vat de nici o greșeală, este în afară oricăror bănuieli și poate fi luat drept model de com­por­ta­ment. Dacă nici astea nu‐s exagerări, nu știu care ar mai putea fi.

Iar pen­tru că li se pare că aș fi de altă părere, pen­tru că nu afirm răspi­cat că sunt necondiționat de partea cioban­ilor, mi se spune să plec în occi­dent, că sunt postac igno­rant, că nu știu despre ce vorbesc și că merit o bătaie "ciobănească". Aș face pariu că 95% din cei ce îmi spun lucrurile astea n‐au habar cine sunt, ce am făcut până acum în viață, ce aia o stână, cum merg lucrurile acolo și ce se întâm­plă cu ade­vărat în oierit. Au însă opinii ferme.

În limba română cuvân­tul cioban are și niște cono­tații mai puțin poz­i­tive. Se spune une­ori, când cineva e lip­sit de min­ime maniere sociale, că se poartă ca un cioban. Dar zău că, privind la ce fac ciobanii români de azi prin com­para­ție cu acești comen­ta­tori arță­goși și inculți, îmi vine să cred că în ziua de azi cei ce se poartă ca niște ciobani nu sunt ăia de la stână.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu