De do­uă­zeci și șase de ani sun­tem li­beri. Cel pu­țin te­o­re­tic. Am dă­râ­mat o dic­ta­tură care ne su­gruma li­ber­tă­țile, ne im­pu­nea să trăim după re­guli cre­ate de al­ții, re­guli ilo­gice, stu­pide, frus­trante. Am dărâmat‑o noi sau alt­ci­neva pen­tru noi, ce mai con­tează, vorba e că în­dată după ce odi­o­sul dic­ta­tor și si­nis­tra lui so­ție au fost mă­ce­lă­riți în nu­mele nos­tru, am fost eli­be­rați din toate lan­țu­rile care ne ți­neau pri­zo­ni­eri. Pu­team res­pira, visa, făp­tui. Li­beri, în sfârșit.

De do­uă­zeci și șase de ani sun­tem li­beri. Li­ber­ta­tea a zvâc­nit din prima clipă prin toată fi­bra noas­tră și a țâș­nit prin fi­e­care por, prin fi­e­care gest pe care l‑am fă­cut. Cine ne-ar fi pu­tut re­proșa că exa­ge­răm în ges­tu­rile și gân­du­rile noas­tre după aproape cinci de­ce­nii de cen­zură și con­trol? Orice ex­ces era jus­ti­fi­cat din do­rința de a schimba lu­cru­rile, nu că­tre mai bine, ci că­tre pro­pri­ile noas­tre pofte și con­vin­geri. Dic­ta­tura sta­tu­lui era trep­tat în­lo­cu­ită cu dic­ta­tura in­di­vi­du­lui, cu le­gea jun­glei, le­gea ce­lui mai tare și a pri­mu­lui ve­nit. Li­ber­ta­tea noas­tră per­so­nală dă­dea bu­zna peste viața și drep­tu­rile ce­lor­lalți, dar n‑aveam timp să cân­tă­rim cu gra­mul, nu aveam ochi pen­tru nu­anțe, nu aveam urechi pen­tru be­moli. Era mu­sai să fim li­beri, foarte li­beri, cei mai liberi.

De do­uă­zeci și șase de ani sun­tem li­beri. Li­beri să fa­cem tot ceea ce ne trece prin minte, chiar și atunci când ce­lor­lalți nu le con­vine. Li­beri să vo­tăm pe cine vrem, chiar și atunci când tri­mi­tem pa­pițoi și in­frac­tori în frun­tea ță­rii. Li­beri să spu­nem ce vrem, chiar și când îi jig­nim pe cei­lalți. Li­beri să mer­gem ori­unde vrem, chiar și atunci când îi căl­căm pe al­ții în pi­cioare. Li­beri să ne pro­mo­văm pe noi în­șine, chiar și atunci când îi umi­lim pe ceilalți.

De do­uă­zeci și șase de ani sun­tem li­beri. Și, după do­uă­zeci și șase de ani de li­ber­tate dez­lăn­țu­ită, iată-ne în fața pri­mei legi care ne spune că li­ber­ta­tea unuia nu poate să în­calce li­ber­ta­tea ce­lor­lalți. Le­gea care in­ter­zice fu­ma­tul în spa­ți­ile pu­blice este pri­mul nos­tru test de prac­ti­care in­te­li­gentă și ci­vi­li­zată a li­ber­tă­ții. Nu ne e ușor. Ne zba­tem, bles­te­măm, vo­ci­fe­răm, ne re­vol­tăm. Avem ar­gu­mente con­tra, avem ar­gu­mente pro. Dis­cu­ția alu­necă iute de la fu­mat la fu­mă­tori. Le­gea nu e îm­po­triva unui vi­ciu to­le­rat de so­ci­e­tate, alt­min­teri dar­nic ge­ne­ra­tor de taxe și ac­cize la bu­ge­tul de stat, ci pare că e îm­po­triva unor oa­meni care — iată! — sunt ne­drep­tă­țiți pen­tru că nu pot fuma ori­unde vor. Sunt trans­for­mați în pa­ria, cei­lalți îi res­ping, îi alungă, nu‑i așa? Ra­țiu­nea e în­lo­cu­ită de emo­ții, ura își coace fruc­tele în do­goa­rea pa­siu­nii pen­tru viciu.

De do­uă­zeci și șase de ani sun­tem li­beri. Și cu to­ții ne vom obiș­nui cu noua re­a­li­tate a fu­ma­tu­lui. Mulți fu­mă­tori vor re­nunța la ți­gări și apoi vor de­veni lupi mo­ra­liști. Cam cum sunt și eu, cel ce a re­nun­țat la fu­mat acum pai­spre­zece ani. Oare ce aș fi gân­dit azi dacă încă fu­mam? Ne­im­por­tant. Ceea ce cu ade­vă­rat e im­por­tant și ceea ce toți ar tre­bui să în­țe­le­gem, fu­mă­tori sau ne­fu­mă­tori, e că miza aces­tei legi e una mai mare. Pen­tru prima oară spu­nem lim­pede și cu voce tare că cel de ală­turi con­tează la fel de mult ca și noi în­șine. Azi e vorba des­pre ne­fu­mă­to­rul de lângă noi. Mâine s‑ar pu­tea să fie vorba des­pre alt­ceva. Ar­gu­men­tul însă nu se va schimba: a‑l pro­teja pe cel de ală­turi de tine e mai im­por­tant de­cât a te pro­teja pe tine însuți.

Căci atunci când toți vom în­țe­lege acest ade­văr și‑l vom prac­tica zi de zi, nici unul din­tre noi nu va mai tre­bui să își poarte sin­gur de grijă. Toți cei­lalți vor avea grijă de el. Și asta cred că se nu­mește o so­ci­e­tate civilizată.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Mihai

    Fu­ma­tul face rau oa­me­ni­lor dar bine bu­ge­tu­lui de stat.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.