A treia sciziune. Victoria anarhiștilor.

Româ­nia con­tem­po­rană nu este pro­dusul haz­ardu­lui, ci evoluția politică firească a unei pop­u­lații ex-comuniste, ghi­do­nată îndemâ­natic de câțiva păpușari cu pro­funde cunoșt­ințe de manip­u­lare a maselor. Și, dacă vă îndoiți o clipă de asta, vă invit să par­curgem împre­ună o scurtă ret­ro­spec­tivă a ultim­ilor 26 de ani.

Mai întâi am avut o primă sciz­iune, aceea a României for­mată din două stra­turi dis­tincte: oamenii sis­temu­lui și oamenii muncii. Primii știau cum merge tre­aba prin țara asta și stăpâneau per­fect arta pro­pa­gan­dei. Ceilalți erau niște bieți dobitoci, tâmpiți de zeci de ani de comu­nism, care cre­deau că democrația înseamnă că cineva vine și te îndestulează pe gratis. Sin­gura tre­abă a poporu­lui era să‑l găsească pe șeful ăla min­unat care știe cum să deschidă baierele pungii și să împartă gen­eros tuturor. Prof­itând de această iluzie națion­ală, oamenii sis­temu­lui au devenit politi­cieni și antre­prenori, au pus mâna pe tot ce era de furat din țara asta și s‑au căpă­tuit prin hoție prac­ti­cată fără jenă, la vedere.

Îndată după aceea s‑a pro­dus a doua sciz­iune majoră, oamenii muncii s‑au împărțit în două grupe. Unii s‑au dus spre firmele pri­vate și au devenit resurse umane, cum s‑ar zice tot un fel de oamenii muncii. Firme de aparta­ment și mai apoi multi­naționale ver­sate în invadarea unor piețe emer­gente i‑au primit cu brațele deschise ca să-și pornească afac­er­ile într‑o Românie avidă de con­sum. Ăilalți oameni ai muncii, ceva mai puțini, au rămas în slu­jba politi­cie­nilor și au devenit funcționari pub­lici. Adică s‑au spe­cial­izat în a‑i ține pe oamenii muncii departe de politi­cieni.

Din­tre toate par­tidele, FSN-ul și urmașii săi politici — până la PSD-ul de azi — au stăpânit cel mai bine arta de a‑i motiva pe funcționarii pub­lici să apere meterezele corupției de stat. Armate de polițiști, conțopiști și alte cat­e­gorii de incom­pe­tenți au făcut zid în fața cetățean­u­lui pen­tru ca el să nu vadă, să nu audă și să nu înțe­leagă cum este furat în fiecare zi. Pen­tru ser­vici­ile lor au fost rec­om­pen­sați din când în când cu câte o amărâtă de creștere salar­i­ală, semn că stăpânii sunt milostivi, dar cu măsură.

De ceva vreme a început a treia sciz­iune. Oamenii muncii, ăia care muncesc la pri­vat, s‑au împărțit și ei în două. Prima cat­e­gorie a rămas fidelă ideii de democrație, în sen­sul că ei se duc la vot o dată la patru ani și pe urmă suportă con­secințele deciziei luate de majori­tate. Par împă­cați cu soarta lor și exersează monoton acest rit­ual al mecanicii demo­c­ra­t­ice. Sunt înreg­i­men­tați politic clar și au opți­uni rel­a­tiv sta­bile. Log­ica lor e sim­plă: să ne fure, dar să facă și ceva pen­tru noi. Niște panseluțe, niște palmieri, niște băn­cuțe col­orate.

Cealaltă parte, tot mai numeroasă, a luat calea anarhis­mu­lui. Statul este incom­pe­tent, corupt și imposi­bil de cori­jat. Deci nu are rost să-și bată capul cu el. Așa că statul nu există pen­tru ei. Viața lor se des­fășoară inde­pen­dent de orice autori­tate statală sau locală. Oricând se inter­sectează cu aces­tea, se des­curcă. Indifer­ent cum: cu șpagă, cu relații. Impor­tant e să min­i­mizeze inter­acți­u­nile cu funcționărimea, cu biro­crația admin­is­tra­tivă. Sunt con­vinși că politi­cienii sunt toți niște bandiți, că funcționarii sunt toți corupți și proști și că ăia care mai cred în democrație sunt niște fraieri. Ei sunt deștepți pen­tru că și-au dat seama cum merg tre­burile și că e mai bine să te doară în cur de politică pen­tru că nimic bun nu va ieși din așa ceva. Nicio­dată. Nu mer­ită să voteze. Mai bine merg la munte, la mare, la mall. Româ­nia? O cauză pier­dută, tre­buie să fii un bou ca să-ți mai pese. Sin­gu­rul lucru care are rost e să-ți vezi de intere­sele tale per­son­ale. De feri­cirea ta, de burta pro­prie, de plozii tăi, de cari­era ta.

Cam asta s‑a întâm­plat în București. Majori­tatea celor care nu s‑au dus la vot au aceeași expli­cație: n‑are rost. Ăștia oricum fură, buge­tarii tot incom­pe­tenți sunt, țara asta nu se mai face bine. De ce să ne mai batem capul? Mai bine să fim feri­ciți. Să mâncăm, să bem, să cumpărăm. În fond o sin­gură viață are omul. Statul de drept? Româ­nia? Corupția? DNA? Democrația? Hai, frate, lasă-mă cu prosti­ile astea! Și, dacă privim rezul­tatele din București din această per­spec­tivă, tre­buie să recunoaștem: anarhiștii au câști­gat.

De din­colo de teori­ile lor inteligente și supe­rioare, madam Firea zâm­bește cu recunoșt­ință. Nu votanții ei au făcut‑o pri­mar. Cu cât mai mulți anarhiști, cu atât mai sigur că oameni ca ea vor fi la con­duc­ere.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu