/ Munții Podu Calului / România

Pen­tru că du­mi­nica Ru­sa­li­i­lor se anunța ca­ni­cu­lară, iar lu­nea ce urma era li­beră, mi s‑a nă­ză­rit că mult mai bine ar fi dacă aș urca pe vreun deal, de pre­fe­rință mai pe la um­bra pă­du­rii. Zis și fă­cut. Era mier­curi, deci nu foarte mult timp ră­mas până la în­făp­tu­i­rea mă­re­țu­lui plan. După câ­teva te­le­foane în stânga și‑n dreapta a re­zul­tat că ama­tori de munte sunt mulți, dar în du­mi­nica de Ru­sa­lii doar doi ne-am do­ve­dit cu ade­vă­rat dor­nici de ur­cat pe coastă. Însă, pe prin­ci­piul că “two is a crowd”, nu ne-am lă­sat des­cu­ra­jați și am por­nit la drum dis de di­mi­neață.

N‑o să vă po­ves­tesc cum a de­curs dru­mul de la Bu­cu­rești la ca­bana 14 Sca­une pe va­lea Ca­șoca, pen­tru că asta a fost treaba lui Waze. Ne‑a su­cit și ne‑a ră­su­cit pe di­verse co­cla­uri, dar am ajuns în timp re­cord la des­ti­na­ție. După câ­țiva ki­lo­me­tri de ma­ca­dam re­la­tiv bun am ajuns la ca­bană, toc­mai când ne în­tre­bam dacă nu cumva am tre­cut de ea și n‑am băgat‑o de seamă. Nu ne-am în­vâr­tit prea mult pe-acolo, doar cât să par­chez, să um­plu ca­mel­bag-ul cu apă proas­pătă și să pri­mesc con­fir­ma­rea de la o tanti apă­rută prin curte că mar­ca­jul spre vâr­ful Podu Ca­lu­lui e bun. Echi­pați de drum și cu mân­că­rimi în talpă, am luat‑o la deal.

Tra­seul merge un timp pe dru­mul de ma­ca­dam care urcă ușor spre cas­cada Ca­șoca (sau Prun­cea, nu mi‑e clar care e nu­mele co­rect, ori poate amân­două ori fi bune) și apoi un drum fo­res­tier se des­prinde spre dreapta, trece pârâul Ca­șoca și apucă în amonte, pe va­lea Tres­tiei. Nu știu de unde vine nu­mele, n‑am ză­rit nici o tres­tie în drum, dar vreo mo­ti­va­ție o exista. Cale de mai mulți ki­lo­me­tri se tot urcă pe dru­mul fo­res­tier, un tra­seu nu toc­mai spec­ta­cu­los, în schimb ușor de ur­mat. Sin­gura pro­blemă e că dru­mul urcă des­tul de sus­ți­nut, iar soa­rele nu ne‑a prea slă­bit, căci va­lea are di­rec­ția est-vest și mer­geam cu soa­rele în față. Am avut mici du­bii asu­pra punc­tu­lui unde po­teca se des­prin­dea spre stânga (știam asta de pe hărți) și ne-am mai oprit în vreo două rân­duri să ne asi­gu­răm că tre­buie con­ti­nuat pe dru­mul fo­res­tier. Până la urmă aveam să aflăm că era im­po­si­bil să ra­tăm tra­seul, căci des­prin­de­rea po­te­cii se în­tâm­pla la ca­pă­tul dru­mu­lui fo­res­tier, într-un loc unde se gă­sește încă un soi de șan­tier de ame­na­jări hi­dro­teh­nice, al că­rui nume și rost nu le-am pu­tut des­ci­fra. De acolo ne-am abă­tut spre stânga și am în­ce­put ur­cu­șul pe pi­cio­rul Ca­șoca.

După ma­ca­damul dru­mu­lui fo­res­tier, po­teca s‑a do­ve­dit a fi mult mai mo­cir­loasă, nu din cale afară, dar în­de­a­juns cât să mai li­pească vreun kil-două de pământ pe bo­canci și ne-am amin­tit de coș­ma­rul no­roa­ie­lor din Si­riu, mun­tele de vi­zavi, peste apa Bu­ză­u­lui. E drept că acolo a tre­buit să mer­gem pe urme de TAF care trans­for­mase dru­mul de pământ într-un fel de scăl­dă­toare de porci, iar aici aveam no­ro­cul să nu fie nici o ex­ploa­tare fo­res­ti­eră re­centă. O vreme am scă­pat de soare, pen­tru că pi­cio­rul Ca­șoca e îm­pă­du­rit, în par­tea de jos mai mult cu fă­gete, iar pe mă­sură ce se urcă apare și mo­li­dul, pen­tru ca apoi să pre­do­mine.

Un­deva, într-una din mi­cile po­ieni prin care trece tra­seul, am cam pier­dut mar­ca­jul. Po­teca pare să meargă pe curba de nivel, dar de fapt tra­seul urcă spre mu­chie și mar­ca­jele nu se prea văd în mar­gi­nea po­ie­nii — după vreo câ­teva mi­nute de că­u­tare l‑am re­gă­sit, apoi iar a dis­pă­rut și iar l‑am gă­sit. E o zonă acolo unde n‑ar fi fost rău să fie niște stâlpi in­di­ca­tori, care să dea di­rec­ția ge­ne­rală. În lipsa lor e bun și track-ul GPS care te scoate din în­cur­că­tură când nu mai vezi pe unde o ia mar­ca­jul. Am tot ur­cat și am ur­cat, iar soa­rele nu ne‑a slă­bit nici el — am fă­cut la un mo­ment dat o pa­uză de re­vi­go­rare și am stors și tri­co­u­rile de pe noi.

În ul­tima parte a sa po­teca ajunge în mu­chia Ca­șoca, o culme cu po­ieni în­guste, stră­ju­ite de pă­dure pe am­bele ver­sante ce co­bo­ară din ea de o parte și de alta. Al­ti­tu­di­nea n‑a mai cres­cut prea mult, eram aproape de cea a vâr­fu­lui, dar măr­șă­lu­i­tul prin soare ne‑a mai mu­iat nițel. Din mu­chie se face la un mo­ment dat o voltă spre dreapta și se ajunge în po­iana Podu Ca­lu­lui, iar de acolo un in­di­ca­tor arată di­rec­ția spre vârf. Dacă până acolo am ve­nit pe tri­unghi roșu, din po­iana am tre­cut pe cruce al­bas­tră și în 20 de mi­nute am ajuns la vâr­ful Podu Ca­lu­lui, pe care l‑am des­co­pe­rit sub un ob­ser­va­tor de vâ­nă­toare dă­ră­pă­nat, în mij­lo­cul unei pă­duri de mo­lid. Pro­ba­bil că din ob­ser­va­tor s‑ar fi vă­zut ceva îm­pre­jur, dar sta­rea lui era așa de proastă că nu ne-am în­cu­me­tat să‑l ur­căm.

La în­toar­cere am de­cis să apu­căm un tra­seu ne­mar­cat, mai exact să co­bo­râm printr‑o vale pa­ra­lelă cu cea pe care ve­ni­sem — va­lea Prun­cea — aflată un pic mai la nord. Din po­iana Podu Ca­lu­lui am mers pe banda ro­șie care du­cea spre in­ter­sec­ția Ti­ti­lău și mai de­parte spre șaua Te­hă­rău — ne-am abă­tut în­dată de la mar­caj și am co­bo­rât abrupt pe un ver­sant su­dic spre niște dru­muri de TAF pe care le-am ză­rit mai jos. Le-am ur­mat până ne-au scos în vale, la pârâu, de unde am apu­cat pe dru­mul fo­res­tier de ma­ca­dam. De o parte și de alta eram stră­ju­iți de tufe bo­gate de soc în floare și tot ae­rul era par­fu­mat, așa că n‑am re­zis­tat ten­ta­ției de a strânge vreo 15 in­flo­res­cențe pen­tru o so­cată ră­co­ri­toare. La ca­pă­tul dru­mu­lui pe va­lea Prun­cea am ajuns la cas­cadă, unde ne-am în­tâl­nit cu tot po­po­rul ro­mân, ve­nit cu ma­și­nile să vadă cum cade apa și să facă poze ar­tis­tice iu­bi­te­lor și ne­ves­te­lor. N‑am avut parte de prea multă tihnă ca să ne bu­cu­răm de lo­cul acela, alt­min­teri fru­mos.

Cam așa s‑a scris po­ves­tea dru­me­ției din Podu Ca­lu­lui, un munte nu foarte spec­ta­cu­los ca pe­i­saje, cel pu­țin vara. Poate că toamna, când ru­gi­nesc fa­gii și car­pe­nii, po­ves­tea e alta. Noi însă am ră­mas cu amin­ti­rea fo­cu­lui din soare și so­cu­lui din pa­hare.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.