/ România

După tura din Șteflești-Cindrel, împre­ună cu pri­etenul Alin ne-am încu­ra­jat să pornim din nou împre­ună la ceva ce, pe hâr­tie, părea mult mai greu decât de obi­cei: să tra­ver­săm pe bici­cletă munții, de la Cov­asna la Buzău. Ce‑i drept am plă­nuit îndelung această tură ambițioasă, întrebându-mă mereu dacă nu cumva e prea difi­cil pen­tru expe­riența noas­tră nu foarte bogată de moun­tain bik­ing, dacă efor­tul nu e prea mare pen­tru cineva cu o condiție fiz­ică medie, dacă dru­mul nu s‑o fi înfundând pe cine știe ce coclauri imposi­bil de străbă­tut. Acum, când am aflat răspun­sul la toate aceste între­bări, mă bucur că am avut per­se­v­erența de a porni la drum.

Logis­tica pre­mergă­toare nu a fost toc­mai sim­plă pen­tru că tre­buia cumva să ajungem la Cov­asna cu bici­cletele, iar min­unatul nos­tru CFR a des­fi­ințat trans­portul de bici­clete în tren. Motivele se pare că au fost recla­mați­ile repetate ale călă­to­rilor la pro­tecția con­suma­toru­lui despre bici­cletele care blo­cau acce­sul în tren. Ceea ce prob­a­bil era abso­lut înte­meiat căci nu exis­tau vagoane sau măcar com­par­ti­mente spe­ciale pen­tru acest tip de bagaj, așa că depoz­itarea se făcea în spați­ile pe unde oamenii ar fi tre­buit să cir­cule. Noroc că Regio Călă­tori, ca o com­panie pri­vată ce se respectă, are aseme­nea facil­ități pe mai toate trenurile sale. Nici ei nu prea au spații spe­ciale de bici­clete, dar prob­a­bil că lumea nu reclamă decât com­pani­ile de stat. 😆

Deci cu un tren Regio Călă­tori am ajuns la Brașov și cu un altul, la fel de Regio Călă­tori, am reușit să răzbim până la Cov­asna, ceea ce a fost un pic de mira­col judecând după felul în care se opin­tea loco­mo­tiva veche de un secol. Am încăle­cat bici­cletele și după ce am degu­s­tat niște apă min­er­ală fer­ug­i­noasă și ușor sul­furoasă la aducți­unea din par­cul orașu­lui, ne-am apu­cat de ped­alat la deal, spre Comandău. O vreme tre­aba a mers bine, după care pan­tele susținute ne-au cam dat jos din șa de câteva ori. Dar pot să raportez cu mân­drie pro­le­tară că am reușit totuși să par­curgem cei 25 de kilo­metri în cam două cea­suri și jumă­tate, ceea ce nu e deloc rău.

După o bere Harghita rece și bine­mer­i­tată, o con­ver­sație spumoasă cu un beți­van local care rupea binișor românește și vreo zece minute de bâjbâială prin Comandău căutând vila Eden, ne-am găsit în fața unei case cu un aspect ușor părăsit și cu ușile încuiate. Noroc că aveam numărul de tele­fon al pro­pri­etaru­lui, am sunat și în cinci minute a sosit o tanti de prin partea locu­lui care ne‑a poftit înăun­tru. Vila nu mai fus­ese locuită de prin feb­ru­arie, era rece în inte­rior și cu un aspect ușor pră­duit, dar pen­tru ce aveam noi nevoie era ok. Cândva cunoscuse și vre­muri mai bune, căci în curte se vedeau un restau­rant demult închis și urmele unei terase. Am aflat că putem mânca la tanti Katinka, la un panzio din apropiere, prob­a­bil sin­gu­rul restau­rant din local­i­tate, unde am mân­cat o cină cu spe­cific local: ceafă de porc de la Car­refour cu cartofi prăjiți de la Metro și bere de la Heineken. Glob­alizarea lovește nemi­los chiar și la Comandău.

Dimineață am luat micul dejun tot la tanti Katinka (ați ghicit, unt în cap­sule și miere în pliculețe de plas­tic, poate doar ouăle să fi fost de prin partea locu­lui) și am suit în șa pen­tru partea cea mai aven­tur­oasă a turei noas­tre. Începutul a fost încu­ra­ja­tor, fără urcușuri prea difi­cile și cu un drum forestier neaștep­tat de bine întreținut, ceea ce ne‑a ridi­cat moralul. Am ped­alat așa preț de vreo 30 de kilo­metri, cu mici pauze, fără să ne bucurăm de prea mult peisaj pen­tru că e un drum de coastă prin pădure, care urmează cur­sul apei. Vă rog să rețineți acest aspect, da?

Ici și colo am mai avut câteva reprize urcuș, apoi una mai con­sis­tentă care ne‑a dat jos din șa pen­tru vreo jumă­tate de ceas sau mai bine, pen­tru ca la un moment dat să dăm peste o alunecare masivă de teren care blo­case com­plet dru­mul. Erau uti­laje și părea că se lucrează, doar că fiind sâm­bătă nu se prea vedea picior de om. Am descoperit că totuși se crease un drum de șantier care tre­cea pe partea opusă a văii unde dru­mul con­tinua. Lătrați de niște câini am dat de un vagon de munci­tori unde un nene bur­tos și despuiat până la brâu care ne‑a lămu­rit că ime­diat va fi un pod și vom trece la loc pe ver­san­tul celălalt ca să ne con­tin­uăm traseul. Apoi am mers cam tot la vale, ped­alând cu ceva mai mult spor până când am ajuns la asfalt, la Var­laam. Am res­pi­rat adânc, partea grea tre­cuse. Adică peri­colul de a rămâne blo­cați pe undeva, prin pusti­etate, pe unde mâna omu­lui n‑a pus nicio­dată piciorul. 😆

Dar eram doar la jumă­tatea dis­tanței față de urmă­torul popas, la Cis­lău, adică par­curs­esem cam 50 din cei aproape 100 de kilo­metri. Ped­alatul pe asfalt e clar mai ușor, mai puțin partea cu mașinile care trec pe lângă tine, une­ori per­icu­los de aproape. Și mai puțin soarele năuci­tor de ami­ază care scoate zeama din tine. Recunosc că ultimii zece kilo­metri au fost un fel de tor­tură, mi se părea că nu mai ajungem la des­ti­nație, că dru­mul se lungește ca atunci când tragi de o gumă de meste­cat. Motelul 2D nu era în Cis­lău, ci din­colo de Cis­lău, dar era, ne aștepta cu o cameră rezon­abilă și un duș funcțional. După cină și hidratare cu un șpriț lumea părea din nou fru­moasă. Nici nunta din restau­rant nu ne‑a stri­cat buna dis­poz­iție, mai ales că la cât de obosit eram nici n‑am auzit gălă­gia.

Ultima zi a fost oare­cum fără isto­rie: 50 de kilo­metri până în gara Buzău, pe asfalt, prin trafic și căl­dură. Mai mult anduranță decât plăcerea ped­alat­u­lui. Am ajuns la timp pen­tru trenul Trans­fer­oviar de București care ne‑a întors la casele noas­tre, pră­fuiți, tran­spi­rați și obosiți, dar bucuroși și mân­dri că am izbu­tit să ne mai depășim o lim­ită. Data viitoare o să încer­căm ceva și mai îndrăzneț. Sper. Cred. Prob­a­bil. Mai vedem. Vor­bim atunci… 😆

Poze mai puține pen­tru că pe bici­cletă nu prea poți manevra aparate foto sau tele­foane. Plus că dru­mul a fost mult prin pădure (v‑am zis să fiți atenți la asta!) deci ce naiba să fotografiezi? Așa că astea sunt toate. Nu mai cereți că n‑avem.


Detalii pe Bikemap.net


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Burdea Vasile

    Intere­sant … Nu ai incer­cat să iei legă­tura cu per­son­alul sil­vic din zona ? (Ocolul Sil­vic Coman­dau a exce­lat mereu in întreținerea dru­murilor forestiere )

    • Sorin Sfirlogea

      Nu, ce să le fi spus? Că vin să mă dau cu bici­cleta? Nu i‑ar fi impre­sionat prea tare… A, dacă eram încă mem­bru în CA prob­a­bil veneau cu alai, mergeam cu giro­faru' în față 🙂 Pre­fer anon­i­matul, e mai recon­for­t­ant să fii nimeni și să-ți vezi de tre­aba ta.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu