De la Moldova la Arad

/ Băuturi alcoolice / România

Acum vreo treizeci și ceva de ani, pe când se pot­cov­eau puricii cu nouăș'nouă de ocale și săreau până la cer, bir­turile comu­niste ale României serveau clienții cu o gamă destul de redusă de pro­duse alcoo­lice. Beți­vanul român, la fel de ded­i­cat vocației sale ca și azi, poposea la terasa de vară sau la așa-zisul bar de zi, delectându-și gâtle­jul înse­tat fie cu un brandy Mil­cov, fie cu o votcă Săni­uța. Pen­tru cei care vroiau să amâne dezn­odămân­tul inevitabil al cherchelelii totale mai exista o vari­antă: bit­terul Carpați. Era ceva mai slab, mai ieftin și avea și un gust licoros care — ziceau experții — îl făcea să alunece mai ușor pe gât. Ăi de se îmbă­tau cu bit­ter erau ușor de recunos­cut, pen­tru că nu se prăbușeau ca retezați de coasă în vreun șanț, ci reușeau să ajungă acasă, legănându-se ca niște vapoare în derivă care totuși mai văd por­tul la care tre­buie să andocheze. Plus că a doua zi n‑aveau nici un fel de jigăraie, doar o durere de cap care tre­cea ușor cu o sută de vodcă.

Zilele tre­cute, inves­tigând raf­turile cu alcool ale unui mag­a­zin, am revăzut vari­anta mod­ernă a acelui bit­ter. L‑am stu­diat nițel și — împins de o curi­oz­i­tate prostească — l‑am cumpărat. Cum o mai fi evoluat faimo­sul bit­ter Carpați? Pen­tru doar 17 lei plătiți pe o sti­clă de juma' de kil am putut afla.

Mai întâi tre­buie spus că den­u­mirea a fost înno­bi­lată: acum se numește bit­ter Carpaten. Pre­supun că sonori­tatea ger­mană a numelui ar tre­bui să impre­sioneze clien­tul — n‑a fost cazul meu, sunt mai pri­ci­nos și m‑am prins din prima că, dacă era să fie ger­manofil cum scrie la carte, tre­buia să se numească Karpaten. Cu această primă eval­u­are făcută, am deschis sti­cla si am tur­nat într-un păhărel. Aștep­tând un gust amărui de aper­i­tiv, am fost neplă­cut sur­prins de o poți­une dul­ceagă, slabă alcoolic și nehotărâtă în priv­ința aromelor. Intri­gat, m‑am gân­dit că nu știu eu să‑l pun în val­oare, așa că m‑am dus pe site-ul de la Zarea ca să aflu detali­ile clar­i­fi­ca­toare. Rețeta amestecării cu suc de por­to­cale n‑a schim­bat cu nimic impre­sia: e o bău­tură de birt sărăcă­cios. Mai am vreo 300 ml în sti­clă, dacă vreți vi‑i donez…

Fiindcă tot eram pe paginile pro­ducă­toru­lui, am zis să mai arunc o privire la pro­duse. Așa am aflat că Moldova nu e a mea, nu e a voas­tră, ci e un pro­dus al con­suma­to­rilor sen­si­bili la preț, care poartă în minte această bău­tură de peste 45 de ani — ce expri­mare poet­ică pen­tru a descrie moldoveanul rupt în fund care bea zil­nic o poșircă în fun­dul unei crâșme de la țară! Gri­julii cu clien­tul, cei de la Zarea vând Moldova în trei vari­ante bine def­i­nite: una scurtă, din picioare (200 ml), hai să ne simtem bine (500 ml) și astă seară mă fac praf (2 l).

Tot din paginile bine doc­u­men­tate ale site-ului am învățat că există și un alt pro­dus — mai occi­den­tal, măcar prin numele său: Arad — care este un brand recunos­cut și este înfrățit cu aroma de brandy. Nu mi‑a fost foarte clar dacă înfrățirea asta e la fel ca aia din­tre orașele românești și cele ves­tice: bău­tura e în sti­clă, iar aroma e cu tre­aba ei, în cognac-urile bune. Dar nu vă bazați pe mine ca să aflați: m‑am lecuit de inves­ti­gații cu pro­duse Zarea.

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu