Crâmpoșie, dragostea mea

/ Vinuri / Oltenia / România

Cam pe la vre­mea lui gus­tar, când căl­durile verii sunt în toi și ser­ile se lasă peste dealuri ca o dorită, dar neîm­plin­ită făgă­duință de răcoare, mergeți prin vie. Strugurii vi se vor înfățișa făloși, plini de sevele pămân­tu­lui, promițându-vă să le trans­forme în rotun­jim­ile de zahăr ale mus­tu­lui. Dar încă nu‑i vre­mea, încă nu‑i tim­pul. Și totuși, îndem­nați de o toană, închipuiți-vă că ați rupe o boabă necoaptă de aguridă și ați rupe‑o între dinți.

Un bob zăbavă, am uitat să vă spun că ar fi tre­buit să luați cu voi o cană de vin din anul tre­cut, așezat și cumpănit în arome, temeinic și neschim­bă­tor, poate un pic dul­ceag, deși nu prea. De îndată ce boaba aguridei s‑a spart între dinți, sor­biți un pic din vinul matur, lăsați‑l să se amestece cu seva crudă și aromele ei fruste, fără grabă. Zăboviți-le toate o clipă pe limbă, dați-le timp să se com­bine și, toc­mai când armo­nia pare că s‑a sta­bilit, mai adău­gați un pic de vin vechi, atât cât să împ­ingă tot gus­tul de‑a latul și lun­gul lim­bii, să explodeze în cerul gurii și să alunece nest­ingherit pe gât.

Asta‑i Crâm­poșia.

 

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu