Dom­nul Pu­ric, pe cât de mic ni‑l în­fă­ți­șează nu­mele (ori poate chiar de aceea), pe atât de mare este la sim­ți­rea na­țio­na­list-or­to­doxă. Îmi amin­tesc că l‑am vă­zut cu mulți ani în urmă într‑o emi­siune TV, pe vre­mea când încă nu-și ca­li­brase bine dis­cur­sul tip șa­blon, și am fost ușor con­ster­nat de afir­ma­ți­ile lui. Fo­lo­sindu-se de in­stru­men­tele ac­to­riei, Pu­ric lasă im­pre­sia că ros­tește ade­vă­ruri ab­so­lute, că e vreun fi­lo­zof ge­nial care a des­co­pe­rit esența exis­ten­ței și e pre­gă­tit să o îm­păr­tă­șească cu noi.

Mi‑e greu să-mi dau seama dacă omul în­cearcă să-și cre­eze pro­pria nișă de ima­gine care să‑i aducă pu­blic con­stant — căci, din ne­fe­ri­cire, “ro­mâ­niști” din ăș­tia de­cla­ra­tivi sunt o gră­madă. Dar e lim­pede că apa­ri­ția nu­me­lui său pe ce­le­bra listă a lui Du­ghin — ide­o­lo­gul de la Krem­lin — nu e în­tâm­plă­toare: din ge­nul ăsta de spă­lați pe cre­ier se re­cru­tează cei mai buni mân­că­tori de ra­hat, toc­mai po­tri­viți pen­tru a de­veni trom­pe­tele con­ști­ente sau in­vo­lun­tare ale noii Uniuni Sovietice.

Iată‑l pe “ma­es­tru” pres­tând în­tru de­fă­i­ma­rea va­lo­ri­lor eu­ro­pene, la care cică po­po­rul ro­mân aderă în ma­jo­ri­ta­tea sa:

Sala Mare a Tea­tru­lui Na­țio­nal s‑a des­chis de cu­rând cu mare pompă, cu ”Înșir’te măr­gă­rite”, un spec­ta­col lung, lat și bom­bat, pus în scenă de Dan Pu­ric, un au­ten­tic guru al or­to­do­xiei și al ro­mâ­nis­mu­lui. Doar așa se ex­plică fap­tul că, deși la ori­gine scri­e­rea lui Vic­tor Efti­miu se do­rea a fi un basm în ver­suri, în monta­rea lui Dan Pu­ric ea a de­ve­nit un ma­ni­fest pa­tri­o­tard în toată regula.

Sursa: Cân­ta­rea Ro­mâ­niei, va­ri­anta or­to­doxă | Ro­ma­nia Libera