Mi se pare tot mai clar că do­bo­rârea avio­nu­lui ru­sesc de că­tre turci a fost o miș­care de­li­be­rată, plă­nu­ită în avans. Și, cu atât mai mult, con­ve­nită cu NATO. Fap­tul că avio­nul a că­zut la niște ki­lo­me­tri în te­ri­to­riul si­rian de­mon­strează că — deși era clar că e pe punc­tul de a se în­de­părta de te­ri­to­riul turc — pi­lo­ții ar­ma­tei turce au lan­sat to­tuși rachetele.

În mod in­sis­tent ru­șii tra­ver­sează “ca din în­tâm­plare” o por­țiune a Tur­ciei în rai­du­rile lor con­tra opo­zan­ți­lor lui As­sad, iar tur­cii sunt ex­trem de de­ran­jați nu pen­tru că le în­calcă spa­țiul ae­rian, ci pen­tru că ei îi pro­te­jează pe lo­cu­i­to­rii de ori­gine turcă din zona aceea a Si­riei. Așa că le-au zis o dată, de două ori, de nouă ori și la un mo­ment dat tre­bu­iau să arate că nu glu­mesc. Nu-mi pot ima­gina că o ast­fel de de­ci­zie s‑a luat fără con­sul­ta­rea NATO, mai ales a americanilor.

E o miș­care pe­ri­cu­loasă. Dar mă în­treb dacă nu cumva e și mai pe­ri­cu­los să tot lași ru­șii să-și facă de cap prin lume — vezi Ucraina, Cri­meea, Si­ria etc — fără să le arăți că există, to­tuși, li­mite. Și că ai cu­ra­jul să le impui.