Po­ves­tea răs­pla­tei din ra­iul mu­sul­man, unde fi­e­care drept-cre­din­cios care s‑a sa­cri­fi­cat în nu­mele Co­ra­nu­lui pri­mește 72 de fe­cioare, mi se pare ui­mi­toare. Asta în ideea că nu pri­mești 72 de fe­cioare ca să dis­cuți cu ele fi­lo­zo­fie, ci ca să te des­tră­bă­lezi în voie, după pla­cul ini­mii (mă rog, e o altă parte ana­to­mică im­pli­cată în treaba asta, dar să nu in­sis­tăm aici pe amă­nu­nte care ne-ar pu­tea dis­trage atenția…).

Ce pu­tem în­țe­lege din asta:

Unu. Fi­ința mu­sul­ma­nu­lui care ajunge în rai nu este una ete­rică, lip­sită de cor­po­ra­li­tate. Dim­po­trivă, ajunge acolo în carne și oase și cu un chef ne­bun de sex.

Doi. Ca mu­sul­man, nu e bine să mori bă­trân. Poate că Dum­ne­zeu o avea vreo re­zervă per­so­nală de Vi­a­gra, dar e mai bine să fii pre­vă­ză­tor și să mori până în 40 de ani. De aici pro­ba­bil și pa­siu­nea de la vâr­ste fra­gede pen­tru cen­tu­rile cu explozibil.

Trei. Se­xul cu multe fe­mei e imo­ral doar pe pământ. În rai face parte din fișa postului.

Pa­tru. Cele 72 de fe­cioare sunt, pro­ba­bil, re­fo­lo­si­bile. Dacă nu e așa, în­cep să mă în­treb foarte se­rios de unde scoate Dum­ne­zeu atâ­tea ga­gici sexy pen­tru câți drept-cre­din­cioși mor?

Și o în­tre­bare pen­tru prea­fe­ri­ci­tul Tra­fa­let: Sfin­țite, ați luat în con­si­de­rare ce val de ev­la­vie și pi­o­șe­nie ar cu­prinde țara dacă BOR ar băga niște fe­cioare în oferta pen­tru rai? “Unde nu e du­rere și în­tris­tare” sună pro­mi­ță­tor, da’ dacă ve­niți și cu “unde te aș­teaptă zece mol­do­vence fo­coase și țâ­țoase” se face în­ghe­su­ială la biserici…