Care va să zică să re­ca­pi­tu­lăm: i‑am re­fu­zat opera pe care ne‑a donat‑o îna­inte să moară fi­indcă erau de­ca­dent-ca­pi­ta­listă, i‑am spă­lat lu­cră­rile din Târgu Jiu cu sub­stanțe chi­mice care le-au stri­cat, l‑am fo­lo­sit ca sim­bol na­țio­nal deși na­ția ro­mână n‑a fă­cut ni­mic ca să‑l spri­jine ca ar­tist. Dimpotrivă.

După aia, de cu­rând, l‑am re­ven­di­cat de la fran­cezi într-un cân­te­cel vo­ios (marca Vol­taj) — cică îl cheamă Brân­cuși, nu Bran­cuzi, re­gre­tăm, dar c’est la vie.

Și-acuma — hop! — îi de­di­căm o zi na­țio­nală ca “re­pa­ra­ție mo­rală față de re­fu­zul și umi­li­rea sa de că­tre sta­tul ro­mân”. Păi și cu cân­te­ce­lul cum fa­cem? Că acolo nu se po­me­nește de re­fuz și umilire…

Eu zic că bă­ie­ții de la Vol­taj se re­pli­ază iute. În spi­ri­tul lor fes­ti­vist și ve­se­los or să scoată poate o me­lo­die adec­vată. Ceva de ge­nul “Moș Brân­cuș cu plete dalbe, ai ple­cat de pe la noi…”

Sursa: O nouă zi li­beră din 2016: ce zi a fost de­cla­rată săr­bă­toare na­ţio­nală — Gândul