În ultima vreme am tot dat târcoale vinurilor roze – ceva mă îndemna spre ele, poate toamna care bate la ușă, poate o toană de‑a mea… M‑am lăsat furat de acest îndemn și am încercat câteva soiuri.
Roze-ul de la Castel Starmina (Vanju Mare) a fost un inceput interesant. L‑am racit bine, cum va sfatuiesc sa faceti cu orice roze cumsecade si apoi l‑am incercat in doua seri consecutive. E un cupaj de patru vinuri de care nu am fost impresionat, dar nici dezamagit. Are un usor gust de cirese care se combina cu unul de piatra – am cautat pe net sa vad recenziile vinului si am gasit expresia “amprenta minerala”. Din pacate aromele nu rezistă prea mult, așa că trebuie să chemi din nou paharul.
Al doilea roze a venit de la Ceptura, cramele Rotenberg – se numește Rapsod. Ceva mai convingător, dar nu foarte, cu o aromă ușor confuză și neclară pentru mine – pare să fie un amestec de cireșe necoapte și de iz floral – cu o aciditate subtilă, dar susținută. E un vin sățios, după primul pahar simți că-ți ajunge și că al doilea ar fi deja prea mult.
A treia experiență a fost una tristă – Roze-ul de la Vinarte, Vanju Mare. Să mă ierte Dumnezeu, da’ eu nu știu ce surcele au pus în sticlele alea. Un gust anemic, putrezicios și senzația că-ți cade o piatră în stomac. Am încercat un pahar și mi‑a fost de ajuns – restul sticlei am folosit‑o ca adaos la o friptură de vită în sânge. Pe acest post s‑a decurcat binișor, așa că n‑am regretat complet cei 20 de lei cu care l‑am cumpărat.
În fine, am păstrat pentru final o mică comoară: Muscat-ul de Frontignan de la Domeniul Coroanei. Îl mai găsiți și sub denumirea de Tămâioasă Roză și e un demidulce superb. Are o catifelare nemaipomenită și un gust discret de trandafiri, care durează mult timp după ce‑l bei. Singura problemă este să‑l asortezi cu ceva, ceea ce a fost destul de greu pentru mine: e prea dulce ca să meargă cu brânzeturi, prea fin ca să urmeze după carne. Cel mai bine e probabil să lași un pic de timp după masa de seară și să ți‑l oferi ca o binemeritată concluzie a zilei care a trecut.
Adaug aici, ca să nu creez cuiva vreo confuzie, că toate cele de mai sus sunt părerile personale ale unui simplu amator de vinuri bune.
Lasă un comentariu