Se vorbește insistent despre boicotul alegerilor parlamentare, ca o modalitate de a protesta împotriva lipsei de oferte reale din partea clasei politice. Există un număr de persoane — nu mă hazardez să estimez câte — care au ajuns la o stare de exasperare în privința comportamentului clasei politice și vor să producă o schimbare. Minunat, de mult îmi doresc să se întâmple asta, să apară o forță civică semnificativă care să spună că e de ajuns cu minciuna și hoția și e vremea pentru altfel de politică. Dar boicot? Grevă cetățenească?
Pe termen lung cică ar fi bine, pentru că transmitem nemulțumirea noastră către clasa politică. În cincizeci de ani de acum înainte niște politicieni își vor aduce aminte de absenteismul de azi și o să spună: “nene, ăia erau supărați!”. Întrebarea care se pune este ce se întâmplă pe termen scurt. Domnul Crăciun — inițiator al ideii boicotului, dacă bine am înțeles — zice că n‑are importanță, pentru că efectele pe termen lung contează. Mie mi se pare ca și cum ai spune că e bine să iei niște vitamine pentru ca peste trei luni să fii în plină formă, dar o dată cu ele înghiți și niște cianură.
Să zicem că exagerez eu și nu‑i așa, PSD nu e o cianură pentru România. Ok, atunci obiectivele pe termen lung sunt cele cu adevărat importante. Care sunt ele? Ce ne dorim de la clasa politică? Și, vă rog, nu-mi spuneți generalități de genul “să nu mai fure”, “să nu mai mintă”. Vreau obiective concrete, măsurabile, realizabile, realiste și cu un termen de îndeplinire. Suntem capabili ca societate civilă să formulăm așa ceva? Sau ne vom da cap în cap precum berbecii contrazicându-ne ce e important sau nu, ce e bine sau rău, ce e posibil sau utopic? Către ce am vrea să ne îndreptăm ca societate? Avem o viziune comună? Pentru că dacă nu înseamnă că oricât vom protesta, nu vom reuși să schimbăm ceva.
Politicienii români, mai ales cei de la PSD, abia așteaptă să lipsim de la vot. Prostovanii lor vor fi scoși precum oile la vot, cu primarii în frunte și le vor asigura o victorie zdrobitoare. După care ne vor râde în nas și vor spune că asta e voința populară, iar tot ce fac ei este binecuvântat de poporul suveran. Degeaba o să vociferăm că 75% din populație nu a votat, într‑o democrație asta nu contează. Nici măcar jandarmii democrației — UE și SUA — nu vor putea comenta nimic, pentru că totul s‑a desfășurat ca la carte: s‑au organizat alegeri libere, lumea a votat, ăsta e rezultatul.
Da, mi-aș dori să existe posibilitatea de a vota pentru respingerea în bloc a tuturor candidaților, iar asta să aibă consecințe politice. Da, cu alte prilejuri am militat pentru absența de la vot — acum însă nu mi se mai pare o idee așa de bună. Perspectiva de a‑l vedea pe Ponta câștigând alegerile cu peste 50% din voturi mă îngrozește precum m‑a îngrozit în 2000 pericolul de a‑l vedea pe Vadim Tudor președinte, când m‑am dus și l‑am votat în turul 2 pe Iliescu (chestie de care și acum mi‑e rușine).
Dacă vrem să se schimbe ceva în România nu prin întoarcerea spatelui se va putea, ci prin insistența participării la viața politică din postura de cetățean. Ceea ce lipsește nu este un partid miraculos cu oameni miraculoși, ci insistența cu care să cerem clasei politice sa-și respecte promisiunile. Să‑i votăm și pe urmă să ieșim în stradă ori de câte ori se depărtează de la ceea ce au promis, să‑i forțăm să facă ceea ce trebuie pentru noi. Când se discută în parlament legi care favorizează corupția să se trezească cu noi la poarta lor și să nu plecăm de acolo până nu renunță la ele. Când un ministru este urmărit penal să ne postăm în fața ministerului cerându‑i demisia de onoare. Să le spunem mereu, continuu, care sunt așteptările noastre de la ei, să nu‑i slăbim nici o clipă. Pentru că altminteri, participând doar la votare, le transmitem mesajul că le dăm voie să facă ce vor în următorii patru ani.
Deci haideți să votăm. Greva cetățenească nu are sens acum. Lipsind de la vot boicotăm, într-adevăr. Pe noi înșine.
Lasă un comentariu