Cu niște ani în urmă am terminat facultatea de silvicultură la Brașov (promoția 1988) și apoi am practicat meseria de inginer silvic timp de aproape 5 ani. Mai multe întâmplări și coincidențe m‑au îndepărtat treptat de pădure, ducându-mă către IT. Din ’93 mi-am schimbat ocupația către informatică, la început tot în domeniul silvic, în Regia Autonomă a Pădurilor, apoi în mai multe alte companii private.
Am făcut consultanță IT, management IT, management general, management de proiect, dezvoltare de software, analiză de business și multe alte lucruri despre care, dacă vă interesează, puteți afla detalii aici:
Sunt un atent observator al politicii românești, deși nu aș putea spune că investighez toate detaliile sale. Mai degrabă caut să înțeleg dinamica puterii, felul în care ea este folosită și moralitatea acțiunii politice. Privesc cu egală neîncredere către stânga și dreapta ideologică, fiind convins că ‑ismele imaginate până acum nu mai pot răspunde problemelor sociale și economice ale umanității.
Mă interesează evoluția societății umane, în ansamblul ei, dar mai ales a celei românești. Cred cu convingere că suntem încă departe de a ne manifesta ca ființe spirituale, deși acesta este destinul nostru. De aceea privesc cu un ochi critic morala și cultura contemporană, încercând să‑i găsesc înțelesurile și — prin ele — tendințele viitoare.
Îmi place istoria și am prea puțin timp să studiez mai mult. Aș fi vrut să știu mai multe despre principalele curente filozofice, dar îmi dau seama că timpul pe care ar trebui să‑l dedic pentru a dobândi o imagine coerentă este mult prea lung față de disponibilitățile mele.
Îmi place să călătoresc — dacă ar fi după mine și aș avea banii necesari — aș pleca în lume și aș colinda‑o măcar vreo zece ani.
Și îmi plac poveștile. Vesele sau triste, oricum ar fi, cu condiția să fie interesante.
Am început acest blog prin 2007, dintr‑o toană. Aveam în cap o idee despre care vroiam să scriu și nu știam unde. Mi-am făcut un cont pe blogger.com și așa au apărut cele două articole din 2007. Sporadic am mai pus câte un gând.
A început apoi să mă intereseze ideea de a scrie într-un blog și treptat am tot adăugat articole, dar abia în septembrie 2011 am decis să devin activ. De atunci scriu articole aproape zilnic și îmi doresc să continui.
Numele și motto-ul blogului spun că, indiferent încotro ne îndreptăm în viață, ceea ce este important este avem o călătorie interesantă și să spunem și altora povestea ei. În final asta e tot ce îți rămâne după o viață trăită din plin.
Sunt un montaniard moderat, în sensul că nu scap nici o ocazie de a umbla pe munți, dar nu fac din asta principala mea preocupare. Am bântuit prin mulți dintre munții României și m‑am ales cu o mulțime de fotografii (pe care le puteți găsi în Fotoblog) și de povești (pe care le găsiți prin paginile blogului). Sunt și amator de biciclit, dar n‑am încă prea multă experiență în materie de mountain biking. Nu e niciodată prea târziu.
Îmi place să călătoresc. Am o oarecare preferință pentru mijloacele de transport terestre, adică nu mă înghesui să iau avionul… 🙂
Îmi place mult să gătesc și am în minte un proiect de educație culinară, pe care sper să‑l pot materializa la un moment dat. Mi se pare că mișcarea Slow Food are niște principii foarte valoroase, în care cred cu convingere.
Cânt la chitară, într-un band alcătuit din câțiva prieteni iubitori de muzică, la nivel de amatori. Sunt un instrumentist cu abilități medii.
Îmi place să joc bridge, dar n‑am mai făcut‑o de mult pentru că mereu au fost alte priorități. Poate într‑o zi, cine știe…
Îmi mai place să dezleg careuri de definiție. Cu mulți ani în urmă aveam niște autori de careuri preferați, niște adevărați maeștri: Colea Herescu și Florentin Titus Vasilescu. Din păcate amândoi au plecat dintre noi.