Există o bucătărie a oalei și o bucătărie de cuptor. În egală măsură există o bucătărie a tigăii. Dacă nu le distingi menirea fiecăreia dintre ele, încă nu știi să gătești, încă nu ești pregătit să imaginezi deliciul mâncărurilor privind ingredientele de bază. Căci savoarea viitoare începe pentru mine o dată cu alegerea ingredientelor. Atunci cred că trebuie să-ți închipui alăturările, paleta aromelor, prezentarea finală. E ca și cum ai reuni părți făcute de natură atunci când încă nu exista întregul lor, dar erau menite să se întâlnească.
Oala este echivalentul semnului de apă. Mâncărurile de oală poartă amprenta fluidității și trebuie să ții seama de ritmul și timpul intercalării aromelor și gusturilor. Cuptorul stă sub semnul pământului, chiar dacă am renunțat de mult la a‑l clădi din lut. Mâncărurile de cuptor își trag savoarea din temeinicia telurică, așezând strat peste strat, cu răbdare și statornicie, înălțând templul viitorului extaz. Și oală, și cuptor, au nevoie de un maestru al punctualității, de un bucătar ticăit și meticulos, cu răbdare de ceasornicar. N‑am fost niciodată acela și probabil că nici nu voi fi. Mâncărurile mele de oală sau cuptor nu trec de nivelul unei mediocrități acceptabile.
Tigaia însă, tigaia este foc. Este drumul grăbit spre farfurie de‑a lungul căruia fiecare secundă contează, iar simțurile bucătarului trebuie să fie ascuțite precum un cuțit de măcelar. Focul nu iartă zăbava, transformă neatenția în scrum indigest. Lângă tigaie trebuie să fii alert, atent la orice schimbare de consistență, de aromă, de textură. Ingredientele trebuie să cadă în ea fiecare la timpul potrivit, nici o clipă mai târziu, nici o secundă mai devreme.
Dintre toate bucătăriile cea care pare să mă îngăduie este aceea tigăii. Poate și pentru că îmi place să gătesc în cantități mici, mereu altceva. Poate pentru că îmi place să-mi imaginez pe drumul spre casă rețeta din fiecare seară. Poate pentru că îmi place în egală măsură să gătesc și să mănânc. Mi se pare că oala și cuptorul — honi soit qui mal y panse — încurajează gătitul în cantități mari. Accentul lor cade pe repetiție — oala de ciorbă sau friptura în sos greu e menită mâncărurilor ce vor fi așezate în farfurie câteva zile la rând. Tigaia este soldatul din tranșeele zilnice ale luptei cu monotonia, propunându-ne să încercăm mereu altă perspectivă, altă abordare.
Tocmai pentru că stă sub semnul focului, tigaia are viață scurtă. Oricât m‑am străduit să le lustruiesc armurile, tigăile mele au purtat curând cicatricile bătăliilor duse în fiecare seară și au pierit eroic după șase-șapte luni. Am fost adeptul celor cu teflon, sperând în durabilitatea lor, dar nici una nu a trecut proba timpului, urmându-și antecedenții către soarta nemiloasă a gunoiului. Până când, de căteva luni, m‑am îndurat să dau o mână de bani pe o tigaie ceramică GreenPan și am avut revelația indestructibilului. Este posibil ca această ultimă tigaie să devină Tigaia.
Lasă un comentariu