Nu‑s eu toc­mai tâ­năr și mai port și oche­lari, dar nu mă pot ab­ține să nu spun că e o ca­te­go­rie de ta­taie cu oche­lari fun­duri de si­foane care se fac me­reu re­mar­cați în tra­fic. Sunt ge­nul ăla de șo­fer care-ți stau ca o sulă‑n coaste, vorba lui ta­taia Ili­escu, și nici nu poți să scapi ușor de ei că se țin ca râia de tine. Au un ta­lent in­cre­di­bil de a se in­ter­pune în ca­lea fe­ri­ci­rii tale prin tot fe­lul de ma­ne­vre ne­aș­tep­tate și ade­sea pe­ri­cu­loase, de parcă ar face‑o în­a­dins ca să te scoată din sărite.

Uite un exem­plar de Pra­hova care a in­ter­pre­tat într-un mod ori­gi­nal noul gi­ra­to­riu sus­pen­dat, ăla șme­cher care a fost dat în fo­lo­sință de cu­rând. Nu zic c‑o fi sim­plu să te des­curci în el, că e mare no­u­tate la ro­mâni, dar ca să ieși pe con­tra­sens dintr-un sens gi­ra­to­riu îți tre­buie ceva stofă de tem­bel. Ta­taie a reușit!