Ce este, de fapt, educația?

Azi mi-am făcut puțin timp pen­tru o mică inves­ti­gație: să aflu ce s‑a mai întâm­plat în dome­niul edu­cației în ultima vreme. Auzisem despre Legea Edu­cației Naționale (LEN), pe care unii o con­testă vehe­ment, alții o laudă. Aveam pro­pri­ile mele dubii refer­i­toare la acest subiect, bazate pe cal­i­tatea altor legi scoase de Guvern și Par­la­ment, așa că am ple­cat la drum în această lec­tură cu ore­cari prejudecăți, spre rușinea mea. Ca să nu mă sus­pectez de nici un partie-pris, am decis să lec­turez tex­tul legii înainte de a par­curge orice alte comen­tarii, mai mult sau mai puțin avizate.

Spre plă­cuta mea sur­priză am descoperit o lege care răspunde mul­tora din­tre nea­jun­surile pe care eu le găseam actu­alu­lui sis­tem de învățământ. Prin­cipi­ile enunțate sunt corecte. Reformele sunt pro­funde, din punct de vedere teo­retic. Noua struc­tură a ciclu­lui de edu­cație mi se pare mai potriv­ită, iar rein­tro­duc­erea șco­l­ilor pro­fe­sion­ale – benefică. Legea adresează și prob­lema celor cu per­for­manțe excepționale, dar și alte prob­leme ale soci­etății mod­erne, cum ar fi “after school”. Con­sili­ile de admin­is­trație ale șco­l­ilor sunt embri­onul unui man­age­ment de cal­i­tate – mă gân­desc că acolo vor pătrunde și părinți care vor avea pregătirea nece­sară pen­tru a evalua cal­i­tatea man­age­men­tu­lui prac­ti­cat de direc­tor. Defin­i­ti­varea cadrelor didac­tice e mai bine regle­men­tată, iar oblig­a­tiv­i­tatea studi­ilor supe­rioare pen­tru a fi cadru didac­tic – o reîn­toarcere la nor­mal­i­tate.

Mi‑a plă­cut foarte mult conțin­u­tul arti­colu­lui 68, care enu­meră com­pe­tențele cheie pe care tre­buie să le dobân­dească un elev, mai ales includ­erea celor sociale și civice, antre­preno­ri­ale și de infor­mat­ică. Aștept să văd cum vor arăta curiculele respec­tive, ca să mă conving că tre­aba e făcută până la capăt. Pen­tru deplină edi­fi­care, îi dau cuvân­tul dom­nu­lui Vlas­ton, care explică aici, dar și la Hot­News care sunt prin­ci­palele schim­bări aduse de LEN.

Uite însă că a tre­cut un an de la pro­mul­garea legii și încă nu se văd sem­nele schim­bării. Și tare mi‑e teamă de ce se va întâm­pla dacă se schimbă put­erea la urmă­toarele alegeri: dom­nul Ponta a denunțat deja această lege ca fiind proastă, iar doamna Andronescu (a se citi Abram­burica, după pore­cla dată de chiar sub­al­ternii ei când era min­istru) o va ciopârți cu mult entuzi­asm, ca s‑o facă după chipul și asemănarea dom­niei sale.

Din­colo de difi­cultățile pre­viz­ibile ale unei reforme atât de pro­funde, mă întreb dacă această lege este tot ceea ce ne lipsea în materie de edu­cație națion­ală. Am con­tin­uat doc­u­mentarea și am încer­cat să aflu ce este edu­cația, ca să știu dacă ea e cuprinsă inte­gral în LEN. Con­form cu DEX-ul, edu­cația este un “ansam­blu de măsuri apli­cate în mod sis­tem­atic în ved­erea for­mării și dez­voltării însușir­ilor int­elec­tuale, morale sau fiz­ice ale copi­ilor și ale tinere­tu­lui sau, p. ext., ale oame­nilor, ale soci­etății etc.”. Hmmm… Nu foarte cuprinză­tor, aș spune. Puțin mai jos, ceva mult mai com­plet (în opinia mea): “activ­i­tate socială cu car­ac­ter fun­da­men­tal de trans­mitere a expe­rienței de viață, a cul­turii către gen­er­ații tinere, de influ­ențare sis­tem­at­ică și conș­tientă a dez­voltării int­elec­tuale, morale sau fiz­ice; total­i­tatea aces­tei acți­uni”.

Și-atunci vă invit să med­i­tați la urmă­toarea între­bare: cine ne trans­mite în mod sis­tem­atic și conș­tient expe­riența de viață și cul­tura, începând de la cele mai fragede vârste? Părinții sau, într-un sens mai larg, familia. Școala, de acord. Dar oare nu cumva și mass-media? Tele­viz­iunea, presa scrisă nu ne trans­mit sis­tem­atic și conș­tient infor­mații menite să facem alegeri sociale, politice, eco­nom­ice și cul­tur­ale? Dacă tratăm cu seri­oz­i­tate modal­itățile în care per­petuăm anu­mite val­ori și prin­cipii de la o gen­er­ație la alta, nu ar tre­bui oare să luăm în con­sid­er­are rolul edu­cațional jucat de mass-media? Și, pe cale de con­secință, să îi pretin­dem com­pe­tențele adec­vate aces­tui rol?

Un exem­plu — Gân­dul a pub­li­cat un arti­col despre cei care au devenit pre­dom­i­nanți în audio-vizual: țăranul cu Maserati, per­ver­sul de pe Târgu Ocna, Cristi Borcea zis și “Butelie”, Irinel Colum­beanu, Mon­ica Tatoiu, Oana Zăvo­ranu… Aș putea con­tinua. Întreb: de ce ar fi absurd să cerem pre­sei de orice fel să con­troleze acce­sul la expri­mare pub­lică al unor ast­fel de per­son­aje, care trans­mit sis­tem­atic și conș­tient alte val­ori și prin­cipii decât cele pe care le dorim pro­mo­vate? Ce folos ne va aduce o școală refor­mată atunci când media abundă de exact opusul celor pre­date acolo?

Urmă­torul pas în edu­cație este rea­d­uc­erea și pro­movarea val­orii în mass-media. În para­lel cu imple­mentarea cât mai rapidă a legii edu­cației naționale, pen­tru care îi iert orice alt păcat dom­nu­lui Funeriu.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu