Zilele trecute la Realitatea TV o domnișoară striga cât o ținea gura la un prefect de județ — cred că era cel de la Buzău – despre niște TIRuri care sunt trase pe dreapta de nu știu cât timp pe DN2. Se întâmpla seara, pe la opt jumătate – mi‑e greu să spun ce emisiune era, pentru că Realitatea a devenit un program non-stop de știri amestecate cu talk-show-uri, ale căror limite exact se contopesc într‑o confuzie generală. Tonul vroia să sugereze indignarea și exasperarea cetățeanului nemulțumit de autorități. Nivelul de decibeli indica presiunea psihică pusă pe interlocutor. Discursul însă m‑a frapat. În conținut duduia nu se limita la a cere informații, cum te-ai fi așteptat de la un jurnalist. Duduia cerea explicații, așa cum un superior le solicită de la subaltern. “Ce-ați făcut domnul prefect ca să deblocați situația?” striga domnișoara din înălțimea meseriei de incoruptibil jurnalist. “Cum este posibil așa ceva?” Domnul prefect părea pus cu botul pe labe. Dintr-un motiv sau altul nu reușea decât să îngaime niște răspunsuri aproximative, cum că nu are toate detaliile, că va contacta poliția șamd. Încerca să scape din interogatoriu, dar inchizitorul lui îl urmărea nemilos: “Câte utilaje sunt acum la deszăpezire?”. “Șase”, zice dom’ prefect. “Și câte sunt freze?” Hait! să vezi că nu știe, mi-am zis, l‑a încuiat. Așa a fost.
Partea amuzantă nu a fost discuția asta purtată prin telefon, în fața telespectatorilor. Partea amuzantă a fost continuarea. Discuția telefonică s‑a încheiat, dar duduia a continuat să peroreze despre incompetența autorităților care n‑au făcut și n‑au dres, deși în mod clar nu avea nici un fel de cădere profesională să judece modalitățile de intervenție în caz de viscol. Sunt convins că există niște reguli care trebuie respectate și că ele nu prevăd să te repezi cu frezele în șosea în timp ce vântul suflă în rafale și aduce zăpada la loc în urma ta. Probabil că e mai înțelept să închizi circulația, să aștepți să se liniștească vântul și abia apoi să cureți drumul. Problema noastră e că în momentul în care începe o astfel de vreme nu avem curajul să închidem drumurile ca să nu trebuiască să culegem din nămeți cine știe ce viteji din ăștia care au impresia că ei sunt mai grozavi decât natura. Deci, duduia dădea din gură în continuare. După vreo trei minute se oprește din turuit și ne spune tuturor: “îl avem din nou la telefon pe domnul prefect”. I‑auzi! mi-am zis, ce‑o avea ăsta să spună? “Domnișoară, chiar acum am discutat cu poliția și am fost asigurat că peste o oră jumătate se redeschide circulația”. Duduia exultă: “Asta este o veste foarte bună, domnule prefect. Vă mulțumim.” Pe o banderola galbenă apare cu litere de‑o șchioapă: tiruri deblocate la intervenția Realitatea TV. Va să zică dom’ prefect a dat raportul la televiziune: să trăiți, am rezolvat!
Îi povesteam lui Daniel L. despre istoria asta și el remarca faptul că se induce oamenilor ideea că televiziunea e panaceul problemelor noastre. Justiția se împarte la televizor. Ai o problemă, suni la televiziune și se ocupă ei. Nu știi cu cine să votezi? Te uiți la televizor și-ți spun ei. Vrei să știi ce părere să ai despre proteste, despre Roșia Montană sau despre măsurile FMI? Televiziunile îți vor spune care trebuie să fie părerea ta. Televiziunile gândesc pentru tine. Televiziunile acționează în locul tău. Tu nu trebuie decât să te uiți. Și să îi suni dacă vrei să reclami pe cineva. Mai departe fac ei, tu relaxează-te, e ca și rezolvat.
Desigur, presa are dreptul să ceară informații, dar nu poate să se erijeze în autoritatea decizională în administrație publică și locală. Nu putem guverna prin talk-show-uri. Și chiar dacă intervenția unui reporter la autorități va produce un rezultat concret – deși rar se întâmplă asta – nu de asta avem nevoie. Nu rezolvarea punctuală a unei probleme este ceea ce ne va ajuta, ci stabilirea unor reguli sănătoase și aplicarea lor temeinică. Reguli și instituții, nu reporteri justițiari. Dacă aș fi fost în locul prefectului cu pricina, aș fi întrebat: duducă dragă, matale ai vreo calificare în domeniul deszăpezirii drumurilor naționale? știi ce utilaje și cum se folosesc? știi când e bine să intervii și când nu? te pricepi la asta? Iar când domnișoara mi-ar fi confirmat bănuiala că nu are nici o pregătire profesională de specialitate, i‑aș fi spus să mă lase în pace să-mi văd de treabă și la final am să‑i răspund și la întrebări. Peste vreo două-trei zile.
Altminteri o să ajungem să avem televiziuni specializate pe subiecte, după modelul ministerelor din guvern: televiziunea sănătății unde suni dacă un doctor ți‑a cerut șpagă sau nu găsești un medicament în spital. Televiziunea de interne unde suni când ți s‑a furat portofelul sau te‑a înjurat președintele de bloc. Televiziunea de transporturi unde suni să blochezi și deblochezi drumuri. Televiziunea educației unde putem suna pentru a reclama examenele de bac, pentru că fii’tu nu l‑a luat. Și în spiritul teledemocrației va trebui să telealegem și un prim-teleministru al Romăniei, care să teleguverneze România.
17:02
Luna asta se implinesc 2 ani de cand am renuntat la abonamentul TV. Marturisesc ca recidivez uneori cand imi vizitez parintii uitandu-ma prostita pret de vreo doua ore in ziua in care ajung la ei, dar in rest nu simtim lipsa stirilor, emisiunilor de tip talk show sau a celor mondene. Concluzie: se poate si fara! 🙂
22:02
Se poate și fără, e drept. Ce bine ar fi dacă am putea prin simpla absență să amendăm calitatea proastă a televiziunii…
21:02
Nu ajunge… foto-video-ignorarea ? Fiecare poate sa piara de la sine, pe limba lui…
21:02
Ce bine ar fi să ajungă ignorarea! Dar există o masă mare de semeni ai noștri care zilnic papă pe pâine ce li se spune la tv. Ei fac posibile astfel de emisiuni, astfel de perfomanțe. Ei sunt argumentul că tâmpenia are audiență. Deci trebuie să continue…
13:02
Si lupii urla, nu‑i asa ? Homo homini lupus…
23:02
🙂 Da, lupii urlă, dar urletul lor îi dă de gol vânătorului. Cred că e vremea vânătorii.
10:02
Televiziunile exploatează cu sârg o oportunitate neașteptată de audiență: oameni nedreptățiți de autorități într-un fel sau altul, din diverse motive (neglijență, indolența, rea-intenție, nepăsare, etc) și-au câștigat dreptatea nu în justiție — unde procesul greoi nu s‑ar fi justificat- ci în disperare de cauză, reclamând situația la televiziuni.
Astfel, de la cazuri izolate, mediatizate ca reclamă de TV, s‑a ajuns ca în relația cu autoritățile să se încetățenească deja reacția — “vă reclam la televiziune dacă nu vă faceți datoria !” Că deontologia jurnalistului ar trebui să facă diferența între anumite situații unde pot ajuta și altele unde încurcă și induc în eroare este alta mâncare de pește. Oricum am renunțat să mai cred ca avem jurnaliști de știri, noi avem numai jurnaliști de scandal. Motiv pentru care nu mai plătesc nici un provider de servicii TV, iar posturile FreeToAir străine + Internetul îmi satisfac toate nevoile de informare, iar TVul este folosit ca monitor pentru filme.
Televiziunile vor prezenta ceea ce societatea cere (cel puțin majoritatea ei) în lupta pentru audiență, iar societatea noastră este mult prea imatură, debusolată, prostită și oportunistă. Numai așa pot să-mi explic aberațiile TV. Brrrrr !
23:02
Să înțeleg că soluția ta este să ignorăm televiziunile? Și cu deformările produse celor care totuși îi urmăresc ce facem? Ne vom întâlni cu efectele lor în viața de zi cu zi, pe stradă, la servici, peste tot.
11:02
Prin ignorarea televiziunilor îi putem lovi acolo unde îi doare: la audiență, și în concluzie, la bani. Televiziunile vor modifica programul, atunci când audiența va dori altceva de la ei. Orice alta modalitate de luptă cu ei, mi se pare ca deszăpezirea A1 cu o lopată.
Răspândirea ideilor în societate, devierea audienței acestor deformări va produce schimbările de care este nevoie și în televiziune. Cel puțin așa mi se pare logic.
7:01
Atata timp cat asta “se cere” (oamenii ii incurajeaja si le cer “sa se implice”), ei asta vor face.
Eu ma uit rar la TV, de regula la chestii haioase (gen Seinfeld) sau la cate o emisiune pe Travel & Living, dar in zilele cu pricina mi s‑a intamplat o chestie foarte ciudata: vorbind cu mama la telefon, am aflat ca nu avea electricitate din seara anterioara, ca nu mai avea nici benzina pentru generator, implicit nu mai mergea centrala. M‑a intrebat daca au prelungit codul nu stiu care, ca sa stie ce are de facut in continuare. Dupa ce i‑am raspuns cu “nu stii ca eu nu ma uit la televizor”, am deschis totusi sa vad ce spun domnii. M‑a uimit ceea ce am vazut, dar am obtinut informatia despre codul respectiv. Numai ca, in loc sa‑l inchid (televizorul, evident), l‑am lasat asa sa mearga pana cand m‑a pus David sa dau pe Duck TV. Mai mult, seara am insistat sa vad stirile, sa vad ce se mai intampla in tara (de parca nu stiam deja). Norocul meu ca la un moment dat, l‑am vazut pe nenea Boc, mi‑a venit o greata crunta si am renuntatsa ma uit!
Ce vreau eu sa spun, este ca parca ma hipnotizase cineva sa stau sa privesc niste lucruri care ma enervau/ dezgustau/ etc, niste lucruri pe care le cunosteam deja, pe care nu le putea influenta cu nimic si care nu ma ajutau cu nimic. Parca ma luase un val…Si asta dupa numai o ora de uitat la TV! Si atunci ce sa ne asteptam de la cei care fac asta tot timpul si ce sa ne asteptam de la cei care le ofera posibilitatea (“programele” TV) de a o face?
Totul se leaga din nou si totul face parte din aceeasi industrializare. A creierelor, de ce nu?
23:02
Mi se întâmplă aceeași chestie: stau și mă uit prostit la trăncăneala nesfârșită a indivizilor de la TV până când mă enervez îndeajuns ca să mă pot smulge. Cred că explicația e că sunt fascinant de proști…
15:01
Cineva remarca că, aceeași jurnaliști de mai sus au început să dea ordine precum: să ne sune domnul prefect, să ne sune domnul primar, să ne sune domnul ministru…în loc ca ei să umble după surse și să sune.
19:01
Exact, e un fel de dictatură a presei care profită de nemulțumirile din stradă și amenință puterea politică cu instigarea la mișcări sociale. Aș fi tare curios ce s‑ar întâmpla dacă i‑ar provoca cineva, ar începe să ne instige să ieșim în stradă?