Adevărul și Știrile

Ați auzit pro­ba­bil de micul scan­dal stâr­nit în jurul unui mini‐reportaj al unui jur­na­list de la Antena 1, difu­zat în emi­siu­nea Obser­va­tor. Pe Inter­net poves­tea a fost bote­zată “Mirela, buge­tara”. Așa cum era de aștep­tat, o mul­țime de vorbe s‐au spus în jurul subiec­tu­lui. Desi­gur că și pe mine m‐a ten­tat subiec­tul, cu atât mai mult cu cât des­pre mani­pu­la­rea din presa zile­lor noas­tre am mai scris, iar impor­tanța subiec­tu­lui mi se pare sufi­cient de mare ca să merite să scrii iar și iar des­pre ast­fel de povești. Am aștep­tat însă să se mai cal­meze apele și să apară mai multe infor­ma­ții lămu­ri­toare, pen­tru că nu aveam cum să le culeg sin­gur. Și reac­ți­ile nu au întâr­ziat să apară.

Mai întâi câteva cla­ri­fi­cări. Con­tex­tul era jur­na­lul de știri. Iar defi­ni­ția ter­me­nu­lui de știre este legată de fap­tul că ea nu este cunos­cută tutu­ror, deși îi inte­re­sează pe aproape toți. Hai­deți să “filo­zo­făm” puțin. De ce o infor­ma­ție nu e cunos­cută, ast­fel încât să înde­pli­nească cri­te­riul prin­ci­pal pen­tru a deveni știre? Pen­tru că e o nou­tate abso­lută, iar jur­na­liș­tii – fiind pri­mii care află de ea – ne dau de știre: iată ce s‐a întâm­plat. Un alt motiv ar fi că infor­ma­ția nu este cir­cu­lată decât într‐un cerc res­trâns de per­soane, dar a deve­nit inte­re­santă pen­tru mult mai mulți – e cazul des­co­pe­ri­ri­lor ști­in­ți­fice, care după ce sunt con­fir­mate și tes­tate, sunt anun­țate public, deși pen­tru cei din dome­niul res­pec­tiv nu mai sunt nou­tăți. Un al tre­i­lea motiv pen­tru ca o infor­ma­ție să devină știre este ca ea să repre­zinte inter­pre­ta­rea unui fapt deja cunos­cut într‐o cheie dife­rită de până acum, dintr‐o altă per­spec­tivă, care relevă ast­fel aspecte noi, ce con­firmă ceva neve­ri­fi­cat încă sau con­tra­zic ceva ce părea demon­strat.

Infor­ma­ția des­pre care vor­bim aici nu intră în nici una din aceste cate­go­rii. Să con­cre­ti­zăm: e vorba des­pre pre­țul roși­i­lor în piață, a cărui valoare îl face prohi­bi­tiv pen­tru buge­tari, așa că nu‐și per­mit să cum­pere la kilo­gram, ci la bucată. Des­pre nou­tate nu poate fi vorba – pre­țu­rile astea nu sunt de azi, de ieri, ci de mult mai mult timp, iar peste iarnă kilo­gra­mul de roșii a cos­tat și mai mult. Des­pre fap­tul că n‐ar fi cunos­cută decât unui cerc res­trâns de per­soane iar nu poate fi vorba – știm toți cât costă legu­mele în piață, de acolo ne luăm cei mai mulți din­tre noi ali­men­tele. Des­pre o inter­pre­tare dife­rită a efec­te­lor pre­țu­ri­lor din piață nu mi se pare a fi vorba în mini‐reportaj – când ceva e foarte scump, anu­mite cate­go­rii de oameni nu‐și mai per­mit să cum­pere. Unde e ști­rea?

Așa­dar nu vor­bim de o rein­ter­pre­tare, nici de nou­tate, nici de popu­la­ri­zare, ci de repe­ti­ția unei infor­ma­ții deja cunos­cute tutu­ror. Asta te face să te întrebi: de ce un jur­nal de știri și‐ar dori să vor­bească des­pre ceva ce toată lumea știe, când, în mod tra­di­țio­nal, valoa­rea unei ast­fel de emi­siuni stă toc­mai în nou­ta­tea infor­ma­ți­i­lor. Ca să umpli un spa­țiu de emi­sie și să dai impre­sia de can­ti­tate? Nu, pen­tru că Antena 1 are des­tule emi­siuni de tip talk‐show în care subiec­tele zilei sunt întoarse pe toate fețele, așa că nu‐i nevoie să lun­gești jur­na­lul de știri. Nu rămâne decât expli­ca­ția sim­plă a dorin­ței de a repeta un mesaj. Repe­ti­ția este o teh­nică de per­su­a­siune. Iar mesa­jul este: iată cât de grea este viața voas­tră, a buge­ta­ri­lor, ale căror sala­rii sunt atât de mici încât nu vă per­mi­teți să cum­pă­rați decât două roșii. Subli­mi­nal asta induce res­pin­ge­rea actu­a­lei puteri, care i‐a adus în situ­a­ția asta și accep­ta­rea alter­na­ti­vei sus­ți­nute de pos­tul TV, care îi înțe­lege și, pe cale de con­se­cință, îi va salva de la nefe­ri­cire. Toți știm de fapt că dom­nul Voi­cu­lescu își cum­pără ast­fel pre­zență în sfe­rele de influ­ență ale pute­rii poli­tice. Ide­ile lui poli­tice se reduc la avan­ta­jele eco­no­mice pe care le pot pro­duce în favoa­rea sa.

Dez­ba­te­rea cu pri­vire la moda­li­ta­tea în care a fost făcut mini‐reportajul este, deci, secun­dară. Bine­în­țe­les că metoda a fost lip­sită de deon­to­lo­gie, iar exe­cu­ția a fost o probă de lipsă de pro­fe­sio­na­lism. Repor­ta­jul în sine însă, nu tre­buia făcut. Nu avea sens din punct de vedere jur­na­lis­tic. Domni­șoara repor­ter nu avea cum să‐și dea seama de aceste aspecte com­pli­cate, ea a fost o biată șefă de pro­mo­ție la Intact Media Aca­demy (adică aca­de­mia de men­ți­nere Intact‐ă a ima­gi­nii lui Felix prin instru­mente media), unde, con­form pro­pri­i­lor decla­ra­ții: “am învă­ţat de la cei mai buni ce înseamnă munca în tele­vi­ziune. Am vrut să fiu cea mai bună, la fel ca ei”. Dragă Oana, ai reu­șit!

Îmi amin­tesc de un banc rusesc, pe care l‐am auzit de la Grișa, o rudă de‐a mea prin ali­anță, din Bălți. Pen­tru a înțe­lege gluma – care e un exem­plu exce­lent de umor inte­li­gent și sub­til, din cate­go­ria celui care se naște când nu există liber­tate de expri­mare – tre­buie să știți că în URSS exis­tau două ziare de mare cir­cu­la­ție: Pra­vda (Ade­vă­rul) și Izves­tia (Ști­rile). Ban­cul suna așa: un tip citește un ziar, stând pe o bancă în parc, la Moscova. Un alt tip se apro­pie și‐l întreabă: Eto Pra­vda? (E Ade­vă­rul?). Cel de pe bancă îi răs­punde: Niet, eto Izves­tia (Nu, astea‐s Ști­rile). Zia­rele mai există și azi.

PS Cred că puțină lume a sesi­zat pro­blema de fond a repor­ta­ju­lui, dis­cu­ți­ile s‐au cen­trat pe corec­ti­tu­di­nea deon­to­lo­gică a pune­rii în scenă. Documentându‐mă supli­men­tar, am des­co­pe­rit că nu sunt sin­gura voce în acest sens – puteți vedea aici o opi­nie simi­lară. Plus un bonus cu gân­di­rea de fier for­jat a unei domni­șoare Doro­thea, a cărei opi­nie “nu se pune”, pen­tru că e anga­jata lui Felix.

PPS Am cău­tat blo­gul domni­șoa­rei repor­ter, gândindu‐mă că așa o jur­na­listă de res­pi­ra­ție națio­nală, șefă de pro­mo­ție și așa mai departe, tre­buie că are un blog unde să exprime prea pli­nul ide­i­lor sale. Am aflat că “oanastefan.wordpress.com is no lon­ger avai­la­ble” Smile.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Alice

    Pe mine, în toată poves­tea asta, m‐a şocat mai mult "opţiu­nea" cuiva cu buget redus, fie el şi buge­tar, pen­tru a cum­păra 2 roşii fără gust in extra‐sezon. Atâta lipsă de dis­cer­nământ, atâta lipsă de gust să aibă cineva…nu înţe­leg la ce‐i tre­bu­iau 2 roşii.

    • Sorin Sfirlogea

      Bună remarcă… Cu banii pe două roșii pro­ba­bil că îți cum­peri un kilo­gram de car­tofi, autoh­toni. Care sunt de sezon.

  2. Sorin Sfirlogea

    Îmi dau seama că din lec­tura arti­co­lu­lui s‐ar putea deduce că am ceva cu dl. Voi­cu­lescu. Domnia sa este doar un caz din cate­go­ria mai largă a mani­pu­la­to­ri­lor prin presă și tele­vi­ziune. Exem­plul de mai sus se întâm­plă să se refere la pro­du­sele sale media.

  3. ioana

    eu cred ca‐i sus­pec­tezi de prea multa pre­me­di­tare, prin urmare de prea multa inte­li­genta. Goana dupa rating are meca­nisme mai sim­ple, iar super­fi­ci­a­li­ta­tea teles­pec­ta­to­ri­lor si nevoia lor de rega­sire in subiecte dea­se­me­nea.
    Cat des­pre domni­soara repor­ter, 🙂 !!! Livreaza ceea ce cere "popu­la­tia", i‐a intrat repor­ta­jul, nu e nevoie de mai mult. A inva­tat exact ceea ce cere piata, prisma ei e cea ce cere piata. Sin­cer, cred ca e vina teles­pec­ta­to­ri­lor, nu a lui Voi­cu­lescu. El stie sa faca bani bine.
    Stii vorba aia "cum tra­iesti asa gan­desti". No, eu cred ca‐i judeci pe toti dupa masura ta. Si masura e alta, din pacate, la nivel de inte­li­genta. Teo­ri­ile con­spi­ra­ti­o­niste sunt, de cele mai multe ori, supra­a­pre­ciate.

    • Sorin Sfirlogea

      Ioana, aud mereu expre­sia asta: difu­zăm ceea ce cere piața. Cine sta­bi­lește ce cere piața? Punc­tele de audiență? E ca și cum unui alco­o­lic i‐ai da să aleagă între vodcă și apă și te‐ai scuza că el a ales vodca, “așa a cerut piața”. Oame­nii au într‐adevăr un nivel de inte­li­gență scă­zut. Nu‐i judec după nici o măsură, dar sunt des­tul de dez­a­mă­git de capa­ci­ta­tea lor de ana­liză, deși înțe­leg prea bine că explo­zia popu­la­țio­nală nu s‐a făcut pe seama inte­lec­tu­a­li­lor. Deci coe­fi­cien­tul mediu de inte­li­gență nu poate decât să scadă. Dar dacă așa stau lucru­rile, de ce să încerci într‐un jur­nal de știri – care ar tre­bui să‐i infor­meze ca să‐și for­meze o opi­nie pro­prie, bună, rea, cum o fi ea, dar pro­prie – să le bagi în cap idei greșite, care cre­ază avan­taje poli­tice și eco­no­mice unui anu­mit grup? Poate mi se va spune că nu e inter­zis. Nu e, dar ar tre­bui să fie. Și ori­cum ar fi, emi­siu­nea aia nu tre­buie să se numească jur­nal de știri, ci mani­pu­lare poli­tică.
      Cât des­pre teo­rii con­spi­ra­ți­o­niste aș zice că nici eu nu cred în ele. Lucru­rile se întâm­plă mult mai sim­plu: iei niște indi­vizi care vor musai să ajungă pe sti­clă, atât de mult încât nu s‐ar da în lături de la nimic, îi treci printr‐o brumă de școală unde li se suge­rează diverse “teh­nici” de media și pe urmă îi lași să se des­fă­șoare. Medi­o­cri­ta­tea lor ambi­țioasă face totul posi­bil. Nu tre­buie să con­spiri în nici un fel.

      • ioana

        Ai drep­tate! Si e trist…
        "Cine sta­bi­lește ce cere piata?" Banii, ei sta­bi­lesc. Banii ACUM. Cui crezi ca‐i pasa sa for­meze gus­tul publi­cu­lui? Un cerc vicios. Creat de bani. Si de majo­ri­tate 🙁


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu