Adevărul și Știrile

Ați auzit prob­a­bil de micul scan­dal stâr­nit în jurul unui mini-reportaj al unui jur­nal­ist de la Antena 1, difuzat în emi­si­unea Obser­va­tor. Pe Inter­net povestea a fost botezată “Mirela, buge­tara”. Așa cum era de aștep­tat, o mulțime de vorbe s‑au spus în jurul subiec­tu­lui. Desigur că și pe mine m‑a ten­tat subiec­tul, cu atât mai mult cu cât despre manip­u­larea din presa zilelor noas­tre am mai scris, iar impor­tanța subiec­tu­lui mi se pare sufi­cient de mare ca să merite să scrii iar și iar despre ast­fel de povești. Am aștep­tat însă să se mai calmeze apele și să apară mai multe infor­mații lămu­ri­toare, pen­tru că nu aveam cum să le culeg sin­gur. Și reacți­ile nu au întârziat să apară.

Mai întâi câteva clar­i­ficări. Con­tex­tul era jur­nalul de știri. Iar definiția ter­menu­lui de știre este legată de fap­tul că ea nu este cunos­cută tuturor, deși îi intere­sează pe aproape toți. Haideți să “filo­zofăm” puțin. De ce o infor­mație nu e cunos­cută, ast­fel încât să îndeplin­ească cri­teriul prin­ci­pal pen­tru a deveni știre? Pen­tru că e o nou­tate abso­lută, iar jur­nal­iștii – fiind primii care află de ea – ne dau de știre: iată ce s‑a întâm­plat. Un alt motiv ar fi că infor­mația nu este cir­cu­lată decât într-un cerc restrâns de per­soane, dar a devenit intere­santă pen­tru mult mai mulți – e cazul descoperir­ilor ști­inți­fice, care după ce sunt con­fir­mate și tes­tate, sunt anunțate pub­lic, deși pen­tru cei din dome­niul respec­tiv nu mai sunt noutăți. Un al treilea motiv pen­tru ca o infor­mație să dev­ină știre este ca ea să reprez­inte inter­pretarea unui fapt deja cunos­cut într‑o cheie difer­ită de până acum, dintr‑o altă per­spec­tivă, care relevă ast­fel aspecte noi, ce con­firmă ceva nev­er­i­fi­cat încă sau con­trazic ceva ce părea demon­strat.

Infor­mația despre care vor­bim aici nu intră în nici una din aceste cat­e­gorii. Să con­cretizăm: e vorba despre prețul roși­ilor în piață, a cărui val­oare îl face pro­hibitiv pen­tru buge­tari, așa că nu-și per­mit să cumpere la kilo­gram, ci la bucată. Despre nou­tate nu poate fi vorba – prețurile astea nu sunt de azi, de ieri, ci de mult mai mult timp, iar peste iarnă kilo­gra­mul de roșii a costat și mai mult. Despre fap­tul că n‑ar fi cunos­cută decât unui cerc restrâns de per­soane iar nu poate fi vorba – știm toți cât costă legumele în piață, de acolo ne luăm cei mai mulți din­tre noi ali­mentele. Despre o inter­pretare difer­ită a efectelor prețurilor din piață nu mi se pare a fi vorba în mini-reportaj – când ceva e foarte scump, anu­mite cat­e­gorii de oameni nu-și mai per­mit să cumpere. Unde e știrea?

Așadar nu vor­bim de o rein­ter­pretare, nici de nou­tate, nici de pop­u­larizare, ci de repetiția unei infor­mații deja cunos­cute tuturor. Asta te face să te întrebi: de ce un jur­nal de știri și-ar dori să vor­bească despre ceva ce toată lumea știe, când, în mod tradițional, val­oarea unei ast­fel de emi­si­uni stă toc­mai în nou­tatea infor­mați­ilor. Ca să umpli un spațiu de emisie și să dai impre­sia de can­ti­tate? Nu, pen­tru că Antena 1 are destule emi­si­uni de tip talk-show în care subiectele zilei sunt întoarse pe toate fețele, așa că nu‑i nevoie să lungești jur­nalul de știri. Nu rămâne decât expli­cația sim­plă a dor­inței de a repeta un mesaj. Repetiția este o tehnică de per­sua­si­une. Iar mesajul este: iată cât de grea este viața voas­tră, a buge­tar­ilor, ale căror salarii sunt atât de mici încât nu vă per­miteți să cumpărați decât două roșii. Sub­lim­i­nal asta induce resp­in­gerea actualei put­eri, care i‑a adus în situ­ația asta și acceptarea alter­na­tivei susținute de pos­tul TV, care îi înțelege și, pe cale de con­secință, îi va salva de la neferi­cire. Toți știm de fapt că dom­nul Voiculescu își cumpără ast­fel prezență în sfer­ele de influ­ență ale put­erii politice. Ideile lui politice se reduc la avan­ta­jele eco­nom­ice pe care le pot pro­duce în favoarea sa.

Dez­baterea cu privire la modal­i­tatea în care a fost făcut mini-reportajul este, deci, secun­dară. Bineînțe­les că metoda a fost lip­sită de deon­tolo­gie, iar exe­cuția a fost o probă de lipsă de pro­fe­sion­al­ism. Repor­ta­jul în sine însă, nu tre­buia făcut. Nu avea sens din punct de vedere jur­nal­is­tic. Dom­nișoara reporter nu avea cum să-și dea seama de aceste aspecte com­pli­cate, ea a fost o biată șefă de pro­moție la Intact Media Acad­emy (adică acad­e­mia de menținere Intact‑ă a imag­inii lui Felix prin instru­mente media), unde, con­form pro­pri­ilor declar­ații: “am învăţat de la cei mai buni ce înseamnă munca în tele­viz­iune. Am vrut să fiu cea mai bună, la fel ca ei”. Dragă Oana, ai reușit!

Îmi amintesc de un banc rus­esc, pe care l‑am auzit de la Grișa, o rudă de‑a mea prin alianță, din Bălți. Pen­tru a înțelege gluma – care e un exem­plu exce­lent de umor inteligent și sub­til, din cat­e­go­ria celui care se naște când nu există lib­er­tate de expri­mare — tre­buie să știți că în URSS exis­tau două ziare de mare cir­cu­lație: Pravda (Ade­vărul) și Izves­tia (Știr­ile). Ban­cul suna așa: un tip citește un ziar, stând pe o bancă în parc, la Moscova. Un alt tip se apropie și‑l între­abă: Eto Pravda? (E Ade­vărul?). Cel de pe bancă îi răspunde: Niet, eto Izves­tia (Nu, astea‑s Știr­ile). Ziarele mai există și azi.

PS Cred că puțină lume a sesizat prob­lema de fond a repor­ta­ju­lui, dis­cuți­ile s‑au cen­trat pe corec­ti­tudinea deon­to­log­ică a punerii în scenă. Documentându-mă supli­men­tar, am descoperit că nu sunt sin­gura voce în acest sens – puteți vedea aici o opinie sim­i­lară. Plus un bonus cu gândi­rea de fier for­jat a unei dom­nișoare Dorothea, a cărei opinie “nu se pune”, pen­tru că e anga­jata lui Felix.

PPS Am cău­tat blogul dom­nișoarei reporter, gândindu-mă că așa o jur­nal­istă de res­pi­rație națion­ală, șefă de pro­moție și așa mai departe, tre­buie că are un blog unde să exprime prea plinul ideilor sale. Am aflat că “oanastefan.wordpress.com is no longer avail­able” Smile.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Pe mine, în toată povestea asta, m‑a şocat mai mult "opţi­unea" cuiva cu buget redus, fie el şi buge­tar, pen­tru a cumpăra 2 roşii fără gust in extra-sezon. Atâta lipsă de dis­cernământ, atâta lipsă de gust să aibă cineva…nu înţe­leg la ce‑i tre­buiau 2 roşii.

    • Sorin Sfirlogea

      Bună remarcă… Cu banii pe două roșii prob­a­bil că îți cumperi un kilo­gram de cartofi, auto­htoni. Care sunt de sezon.

  2. Sorin Sfirlogea

    Îmi dau seama că din lec­tura arti­colu­lui s‑ar putea deduce că am ceva cu dl. Voiculescu. Dom­nia sa este doar un caz din cat­e­go­ria mai largă a manip­u­la­to­rilor prin presă și tele­viz­iune. Exem­plul de mai sus se întâm­plă să se ref­ere la pro­dusele sale media.

  3. ioana

    eu cred ca‑i sus­pectezi de prea multa pre­med­itare, prin urmare de prea multa inteligenta. Goana dupa rat­ing are mecan­isme mai sim­ple, iar super­fi­cial­i­tatea tele­spec­ta­to­rilor si nevoia lor de regasire in subiecte deaseme­nea.
    Cat despre dom­nisoara reporter, 🙂 !!! Livreaza ceea ce cere "pop­u­la­tia", i‑a intrat repor­ta­jul, nu e nevoie de mai mult. A invatat exact ceea ce cere piata, prisma ei e cea ce cere piata. Sin­cer, cred ca e vina tele­spec­ta­to­rilor, nu a lui Voiculescu. El stie sa faca bani bine.
    Stii vorba aia "cum traiesti asa gan­desti". No, eu cred ca‑i judeci pe toti dupa masura ta. Si masura e alta, din pacate, la nivel de inteligenta. Teori­ile con­spir­a­tioniste sunt, de cele mai multe ori, supraa­pre­ci­ate.

    • Sorin Sfirlogea

      Ioana, aud mereu expre­sia asta: difuzăm ceea ce cere piața. Cine sta­bilește ce cere piața? Punctele de audi­ență? E ca și cum unui alcoolic i‑ai da să aleagă între vodcă și apă și te-ai scuza că el a ales vodca, “așa a cerut piața”. Oamenii au într-adevăr un nivel de inteligență scăzut. Nu‑i judec după nici o măsură, dar sunt destul de deza­măgit de capac­i­tatea lor de anal­iză, deși înțe­leg prea bine că explozia pop­u­lațion­ală nu s‑a făcut pe seama int­elec­tu­alilor. Deci coe­fi­cien­tul mediu de inteligență nu poate decât să scadă. Dar dacă așa stau lucrurile, de ce să încerci într-un jur­nal de știri – care ar tre­bui să‑i informeze ca să-și formeze o opinie pro­prie, bună, rea, cum o fi ea, dar pro­prie – să le bagi în cap idei greșite, care crează avan­taje politice și eco­nom­ice unui anu­mit grup? Poate mi se va spune că nu e interzis. Nu e, dar ar tre­bui să fie. Și oricum ar fi, emi­si­unea aia nu tre­buie să se numească jur­nal de știri, ci manip­u­lare politică.
      Cât despre teorii con­spir­ațion­iste aș zice că nici eu nu cred în ele. Lucrurile se întâm­plă mult mai sim­plu: iei niște indi­vizi care vor musai să ajungă pe sti­clă, atât de mult încât nu s‑ar da în lături de la nimic, îi treci printr‑o brumă de școală unde li se sug­erează diverse “tehnici” de media și pe urmă îi lași să se des­fășoare. Medi­oc­ri­tatea lor ambițioasă face totul posi­bil. Nu tre­buie să con­spiri în nici un fel.

      • ioana

        Ai drep­tate! Si e trist…
        "Cine sta­bilește ce cere piata?" Banii, ei sta­bilesc. Banii ACUM. Cui crezi ca‑i pasa sa formeze gus­tul pub­licu­lui? Un cerc vicios. Creat de bani. Si de majori­tate 🙁


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu