Emigrarea generală

Se întâm­plă lucruri în Europa, lucruri la care nu prea sun­tem atenți din cauza gălăgiei politice dâm­bovițene. Se pun bazele unui supra‐stat euro­pean, al cărui rol în admin­is­trarea fiecărei țări mem­bre va fi foarte impor­tant. Se pare că guver­nanții noștri nu sunt nici ei foarte atenți și impli­cați în aceste eveni­mente, deși asta nu e neapărat un lucru rău. Dacă s‐ar implica, cine știe ce trăznăi ar mai face, prostă­nacii noștri.

Pe de altă parte nu există nici o dez­batere pub­lică serioasă despre direcția în care se îndreaptă Europa, cu excepția câtorva arti­cole, ici și colo, cum este cel recent al lui Cris­t­ian Mureșan, care ne încu­ra­jează să fim opti­m­iști față de un viitor stat euro­pean. E un punct de vedere, dar la fel de bine ne putem întreba dacă nu cumva vom și pierde câte ceva în acest pro­ces uni­fi­ca­tor. Și apoi mă întreb din nou dacă nu e cumva mai bine că nu ne dăm toți cu păr­erea despre asta, pen­tru că, văzând câtă glagorie au unii "anal­iști" politici miorit­ici, mă întreb ade­sea dacă numele de anal­ist nu vine cumva de la organul cu care gân­desc.

Povestea demi­terii lui Băs­escu, cu toată vân­zoleala și cir­cul local, a avut și o com­po­nentă poz­i­tivă: Uni­unea Euro­peană nu a asi­s­tat pasivă la eveni­mente, ci a inter­venit vehe­ment și a cerut respectarea reg­ulilor demo­c­ra­t­ice. Până la urmă, cu sau fără Băs­escu, vestea bună este că noi, românii, con­tăm pen­tru europeni și că nu sunt nepăsă­tori la situ­ația noas­tră. Ceea ce mă face să mă întreb dacă nu cumva un con­trol mai accen­tuat al buge­tu­lui României, făcut de un supra‐stat euro­pean, n‐ar fi benefic până la urmă pen­tru noi. Vom pierde autono­mia finan­ciară, îmi veți spune. Care autonomie, aia de a per­mite politi­cie­nilor să fure? am să vă întreb. Între o Românie con­tro­lată de UE și una furată de baronii politici, o pre­fer pe prima.

Desigur, statu­tul nos­tru nu va fi acela de țară de prima linie. Prob­a­bil că intere­sele mar­ilor put­eri eco­nom­ice europene vor fi primele luate în con­sid­er­are, iar noi ne vom alinia aces­tora. La fel de prob­a­bil ca une­ori asta să nu fie foarte avan­ta­jos pen­tru noi. Dar ce folos avem azi de la o inde­pen­dență mân­dră și săracă? Nu sun­tem în stare să uti­lizăm banii care ni se pun la dis­poz­iție — doar 10% din fon­durile europene sunt uti­lizate. Puținii bani ai buge­tu­lui de stat sunt risip­iți în investiții ce servesc clien­telele politice și în ine­fi­ciente bâl­bâieli biro­crat­ice. Guver­nanții români nu sunt în stare să con­stru­iască o autostradă decentă, dar acum vor să ridice o sală poli­va­lentă. Qui bono?

Cu cât mai multe zone de admin­is­trație vor fi cedate Uni­u­nii Europene, cu atât cal­i­tatea decizi­ilor de guvernare a României va crește. Pen­tru că în clasa politică română se găs­esc doar lichele și incom­pe­tenți. Și poate că așa, luându‐li‐se fon­durile cu care își plătesc cam­pani­ile de min­ci­uni și fraude elec­torale, par­tidele politice vor fi silite să se reformeze. Nema­iavând pârghi­ile de acces la bani, vor fi prob­a­bil părăsiți de finanța­torii lor și vor tre­bui să dis­pară. Poate în locul lor vor veni oameni care să vrea să facă politică în ade­văratul sens.

Nu, nu mă ascund. Am avut alte opinii până acum în priv­ința Europei și a aderării noas­tre totale. Dar am put­erea să mă răzgân­desc, să reanal­izez situ­ația și să con­vin că, nefi­ind un popor, ci o pop­u­lație, românii nu au altă șansă decât amanetarea autonomiei statale. Nu doar că nu ne putem per­mite națion­al­is­mul, nu‐l putem nici măcar prac­tica, pen­tru că sun­tem prea departe de a fi o nați­une — ne lipsesc val­o­rile și ide­alurile comune, ne lipsește dis­cernămân­tul de a decide ce e bine pen­tru noi și put­erea de a impune respectarea legilor.

S‐a spus mereu că sin­gura șansă pen­tru un român de a avea o viață decentă este să emi­greze. Că prima gen­er­ație care face acest pas este una de sac­ri­fi­ciu, pen­tru că aceia ce pleacă sunt întot­deauna tratați drept cetățeni de mâna a doua, indifer­ent de țara unde ar emi­gra. Și că abia urmă­toarei gen­er­ații — com­plet asim­i­lată și edu­cată în soci­etatea adop­tivă — îi vor fi recunos­cute drep­turile inte­grale. Dacă ne gândim mai bine, exact asta este și această ader­are la un supra‐stat euro­pean: un fel de emi­grare gen­er­ală. Plecăm toți din Româ­nia pen­tru a trăi în Europa. Vreo 20 de ani vom fi un fel de paria. Dar poate că apoi vom putea ridica frun­tea din pământ și, civilizându‐ne, vom putea fi în sfârșit mân­dri de noi înșine.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Maria

    Nici pe mine nu m‐ar der­anja recon­struc­tia ori­carei cladiri din tara asta. Ma der­an­jeaza motivele ascunse pen­tru care se ini­ti­aza aceste proiecte. Daca ati obser­vat, in Bucuresti s‐au cam ter­mi­nat mar­ile santiere si aici ma refer strict la lucrar­ile rutiere (poduri si pasaje). Acum vine Oprescu cu o idee mai veche despre autostrada sus­pendata, doar doar ca sa le mai dea de munca deja cla­si­cilor de acum baroni ai asfal­tu­lui. Nu mai este niciun secret ca zeciuiala va fi platita si incasata de cine tre­buie. Asta ma roade pe mine.

  2. Alice

    Da, eu vreau sală poli­va­lentă și mi se pare o rușine că nu avem una (nu știu dacă ai tre­cut vre­o­dată pe la ceea ce numim azi, sala poli­va­lentă, adică o căză­tură), cum de alt­fel vreau și o sală decentă de con­certe. Să se dărâme sala palat­u­lui, să facă alta în acel loc sau în alt loc, nu mă intere­sează, numai să se facă! Și sin­cer, de la un anu­mit punct încolo nici nu mă mai intere­sează cu cât de mulți bani. Dacă tot e să se risi­pească, măcar să se risi­pească și pe ce vreau eu.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu