O prietenă mi‑a spus într-un comentariu că prin neprezentare la vot nu fac altceva decât să mențin situația proastă în care ne aflăm, fără să devin ne-vinovat, pentru că ne-votul meu tocmai s‑a distribuit. Ceea ce tehnic e adevărat, cu mențiunea că redistribuirea ne-votului meu este neutră, nu avantajează nici una din părți. I‑am răspuns că votul democratic într‑o societate needucată nu este soluția problemei, ci capcana din care nu există scăpare. Și mi-am dat seama că ideea asta merită explorată mai departe, pentru că meditând la semnificațiile de dincolo de simplul enunț am găsit și alte dimensiuni.
Până la urmă, dacă admitem că democrația nu funcționează corect în lipsa unei minime educații, ce e de făcut? Nu există decât două căi: fie eliminăm votul democratic, fie educăm societatea. Prima este extrem de eficientă, dar absolut nefrecventabilă în Europa contemporană, oricât de clar ai explica intențiile bune de la care originează dictatura. Apoi o dictatură nu se poate face printr-un singur braț, printr‑o singură minte, e nevoie de un aparat birocratic bine pus la punct, iar înăuntrul unui astfel de sistem e imposibil să menții controlul și să nu apară curând un grup interesat de perpetuarea autoritarismului spre propriul folos. Exemplul comunismului nu ne este îndepărtat. Cea de‑a doua cale pare singura eligibilă.
Într-un foarte interesant articol, Vlad Mixich spune că există o fractură a societății, împărțindu-ne în 10% europenizați și 90% mahala. Pesimismul său îl depășește pe al meu, care vedeam o clasă de mijloc având o pondere de vreo 20%. Sau poate că el e mai pretențios în criterii, în timp ce eu sunt dispus să‑l includ în enumerarea mea și pe reprezentantul de vânzări semidoct și îngâmfat, lipsit de profesionalism real, dar capabil să se miște cu oarecare lejeritate într‑o lume capitalistă. Mixich acuză pe cei 10% că stau pe terasa unei case interbelice restaurate, fără să facă ei pasul decisiv către mahala. E adevărat, mahalaua nu vine la Cărturești. Dar nici Cărturești nu este, de fapt, un loc al iluminării, ci mai degrabă un refugiu din lumea urâtă, unde poți să bei un ceai și să stai pe treptele de lemn ale unei case și să citești. Zece-sutiștii nu se duc la Cărturești ca să urce pe podiumul unei tribune și să predice mulțimii, ci ca să se ascundă undeva unde mahalaua nu‑i ajunge.
Și totuși Mixich are într-un fel dreptate. Nu se poate să lăsăm mahalaua să băltească în prostie și mizerie. Cineva trebuie să predice în rândul ei adevăratele valori. Cine sunt aceia care pot face asta? Nu zece-sutiștii, pentru că nu pot să-și abandoneze viețile pentru a face misionariat educațional. Ci televiziunile, prin emisiuni educative. Preoții, prin predica de duminică. Învățătorii și profesorii, prin valorile care le transmit generațiilor tinere. Și — nu râdeți — polițaiul. Pentru că o parte a educației este și aceea în care greșeala este pedepsită, iar legea este reinstaurată. Da, caravana lui Mungiu e importantă, vioara lui Enescu e minunată, dar astea sunt doar glazura, partea savuroasă și spectaculoasă. Blatul prăjiturii, cel care trebuie să sature și să fixeze gustul pentru adevăratele valori, este munca de zi cu zi a unora care sunt parte a acestor comunități.
Dacă veți privi în urmă la articolele mele mai vechi, cele care se referă la televiziuni, biserică sau la învățământ, veți vedea că am fost consecvent în a crede șî susține că educația vine prin munca stăruitoare a acestor meserii de vocație. Și poate că în acele rânduri n‑am știut să pun degetul pe rană, să indic atât de precis consecința gravă a abandonării misiunii educative a acestor oameni, dar acum ea se vădește limpede: poporul român nu mai are repere educaționale, morale, etice. Totul e un talmeș-balmeș, un amestec de sex, violență, minciună și furt, manifestate și în biserică și în școală și — mai ales — pe ecranele televizoarelor. Da, Vlad Mixich, ai dreptate, puntea dintre cei zece la sută și mahala nu se construiește prin politică. Se construiește prin acțiune civică, prin impunerea unor reguli care să readucă valorile la locul lor.
Bună dimineața, vouă, celor 10%! Ce ziceți, ne apucăm de treabă?
0:12
Prietena ta are dreptate: votezi sau nu, votul sau ne-votul tau se redistribuie. Din pacate, redistribuirea nu este deloc neutra — el se duce fix unde hotarasc niste baieti ca e nevoie de el (si pot sa-ti dau exemple concrete, de la proaspetele alegeri). De asemenea, indiferent daca votam sau nu, ursul are grija sa nu scape nimeni ne-“violat”.
Dar sa revin la tema curenta. De acord cu Radu ca educatia (cea formala) nu prea ajuta. De asemenea, de acord cu tine privind rolul politaiului. Ceea ce ii trebuie “mahalalei” este sa observe existenta celor 10% si constientizeze ca e “misto” sa fii ca ei. Lucru care incepe sa se intample — din pacate foarte incet si mai mult la nivel declarativ. Aici incepe rolul politaiului, care ar trebui sa‑i trozneasca pe cei care incearca sa recurga la “shortcuts”. Sa nu uitam ca nemtii nu au fost disciplinati dintotdeauna, ci Bismark a fost cel cu un rol decisiv in asta. Asa ca ceea ce, cred eu, ca ne lipseste cu adevarat, este politaiul, care inca este in stadiul larvar. Adica nu prea mai este militian, dar cu siguranta ca inca nu a devenit politai.
Pe scurt, cred ca fiecare om evolueaza singur, in ritmul propriu, de la stadiul de mahalagiu la cel de cetatean. Iar evolutia umana, asa cum s‑a observat, poate sa dureze foaaaaarte mult. Cata vreme exista ceai, cafea, vin si carnati, eu sunt dispus sa astept 🙂
10:12
Revin pe tema asta, printr-un articol separat… e de vorbit 😀
15:12
Ai enuntat 2 solutii dar ambele sunt destul de nefezabile.
Sunt 100% de acord cu ce se intampla daca renunti la democratie.
Dar nu cred ca educatia poate fi o solutie realista pentru alegerile politice. E baza, necesarul, nobil si la noi foarte deficitar, dar chiar si ajungand la o educatie peste media europeana nu‑i va face pe romani sa voteze “bine”.
Spun ca educatia nu e o solutie realista, pentru ca genul de educatie care sa te ajute sa intelegi si sa faci alegerile politice “corecte” e o educatie elitista care nu are cum sa se preteze la majoritatea oamenilor fie si din motive de pragmatism.
Cumulul de solutii dupa mine: climat economic stabil, institutiile independente si educarea elitelor in a convinge masele.
Din pacate noi nu avem nici climat economic stabil, nici institutii independente si nici macar “elite”.
22:12
Deci nu avem nici soluții și, implicit, nici speranță?
10:12
Solutiile sunt dar intr-un orizont de timp mai lung si mai greu de actionat direct.
Ideea e ca pentru ca un politician sa poata sa intervina activ in mersul lucrurilor si sa mai si fie ales dupa 4 ani e nevoie de o masa critica si de climat economic stabil, si de institutii si de elite care sa poata sa explice masurile pentru restul lumii.
Pe termen mediu-lung nu doar ca am speranta dar sunt si optimist, doar ca din cei 40 de ani de ratacit prin desert au trecut doar putin peste 20 🙂
23:12
Am început să scriu mai multe postări pe tema asta, simt nevoia să mă explic, să fiu mai concret. Prima e asta: Cultura politică.
16:12
Corectitudinea unei alegeri politice este extrem de subiectivă.
Aici e vorba de un minim de educație care să‑i facă pe oameni să gândească înainte de a alege și de a‑și asuma alegerea făcută. Să gândească fiecare, cum poate, și să facă uz de bun simț pentru asta.
23:12
Dar se mai adaugă și interesele socio-economice, care pot influența modul de interpretare a informațiilor obtinute prin educație.