E plin Parlamentul de cretinei și dobitoci, de loaze și fanfaroni, de corupți și lichele. Dar o figură aparte o face doamna Anghel, grevista foamei din anii trecuți. Nu demult spuneam într‑o postare că am să urmăresc realizările sale ca parlamentar și, iată, mă țin de cuvânt. În decembrie era cât pe ce să mă contrazică, susținând sus și tare că, dacă nu se alocă 6% din PIB pentru educație, își dă demisia din Parlament. Mi-am zis că are până la urmă o brumă de bun simț.
Dar uite că bugetul pe 2013 a fost prezentat, educația n‑a primit 6% și doamna Anghel n‑a demisionat. Și asta pentru că (citez) “mi-am dat seama cum stau lucrurile în realitate”. Ca să dreagă busuiocu’ a adăugat că mai dă un an guvernului ca să îndeplinească această cerință, da’ după aia gata! Firește, i s‑ar putea explica că lucrurile stăteau tot așa și în realitatea de pe vremea guvernului Boc și că, dacă atunci a fost gata să moară de foame, e un pic ciudat că acum e gata să treacă cu vederea…
Țara asta e plină de oameni care au impresia că se pricep la orice. Și de fiecare dată când ajung în situația de a furniza soluții, de a contribui concret la ceea ce susțineau că se pricep, tot ce pot produce sunt liste de cheltuieli. Am văzut manageri de toate felurile, cu CV-uri bombastice, care la nici o lună după ce se angajau începeau să explice că trebuie angajați consultanți care să facă și să dreagă exact lucrurile care se așteptau de la ei înșiși. Celor mai mulți le mergea strategia asta și mă uitam cu uimire cum se bucură de recunoaștere organizațională fără să aibă habar despre lucruri elementare din domeniul de care erau responsabili.
La fel e și cu doamna Anghel. Singura ei soluție pentru educație este să punem mai mulți bani în sistem. Nimic despre programele stupide și prea încărcate, nimic despre obiectivele neclare ale educației, nimic despre calitatea personalului didactic. Doar bani. Pentru că în țara asta majoritatea nu se pricep concret la ceva, dar sunt absolut siguri că ei trebuie să facă ceva să fie bine. Ca să nu fie rău.
15:01
Foarte bine zis! Dupa parerea mea inca “o fripturista”.