Un fost co­leg de fa­cul­tate ne spu­nea pe vre­mea când încă eram stu­denți că maică-sa, fe­meie sim­plă dintr-un sat dâm­bo­vițean, este de acord să se in­sta­leze o ra­chetă nu­cleară ame­ri­cană în bă­tă­tură, doar să li se dea pămân­tul îna­poi și să um­ple ma­ga­zi­nul să­tesc cu cele tre­bu­in­cioase. Ne amu­zam toți de ideea ab­so­lut trăz­nită la acea vreme, ca de un banc bun cu Bulă, din alea cum nu­mai pe vre­mu­rile alea pu­teau fi sa­vu­rate pe de­plin și pro­ba­bil că unii din­tre noi ne-am ima­gi­nat cur­tea unei case ță­ră­nești din­colo de gar­dul că­reia care se înălța mân­dră di­tai ra­cheta sol-sol sau sol-aer. Nici unul din­tre noi nu se gân­dea însă că vom apuca vre­mea să ve­dem cu ochii noș­tri așa ceva.

Ame­ri­ca­nii vin la De­ve­selu și fac o bază mi­li­tară acolo, cu ra­chete cu tot. Pen­tru că ne aflăm spre mar­gi­nea blo­cu­lui NATO, ta­man la gar­dul care dă că­tre niște ve­cini nu prea pri­e­te­noși — Orien­tul Apro­piat — se poate spune că am­pla­sa­men­tul e o con­se­cință lo­gică din punct de ve­dere mi­li­tar. Pen­tru că tot atât de aproape se află și alți ve­cini im­por­tanți — ru­șii — iar ălora nu le prea su­râde ideea cu ra­che­tele, aș zice că tot o con­se­cință lo­gică ar fi, din punct de ve­dere po­li­tic. Nu­mai că, ve­deți voi, as­pec­tele as­tea mi­li­tare și po­li­tice sunt foarte im­por­tante pen­tru mai ma­rii sta­te­lor lu­mii, dar nu chiar așa re­le­vante pen­tru noi, oa­me­nii de rând. Noi cum pri­vim po­ves­tea asta cu ra­che­tele de la De­ve­selu?

Ca să in­cep cu par­tea bună a lu­cru­ri­lor — mi-am au­zit vorbe c‑aș fi cam câr­co­taș 😉 — am să zic că te­o­re­tic vom avea o de­mo­cra­ție sta­bilă. Ame­ri­ca­nii nu-și prea pun ra­chete în țări unde lu­cru­rile scapă de sub con­trol, pen­tru că ar fi de­ranj mare dacă vreo juntă mi­li­tară le-ar în­drepta că­tre di­rec­ția greșită. Așa­dar am pu­tea spune că va exista în­tot­dea­una ci­neva care să pri­vească atent ce fac po­li­ti­cie­nii ro­mâni, pur­tând de grijă ca nu cumva să‑i ples­nească vreo dra­goste de dic­ta­tură sau de vreo ru­so­fi­lie co­mu­nis­to­idă. Iar pen­tru ce­tă­țea­nul de rând — pre­su­pus a fi iu­bi­tor de de­mo­cra­ție și li­ber­tate — asta e bine.

Poate ar me­rita să spun și bruma de avan­taje eco­no­mice, pen­tru că în­tre­gul am­pla­sa­ment va ge­nera un dram de afa­ceri în ju­rul său. O să fie rost de nis­cai ac­ti­vi­tăți de în­tre­ți­nere, se vor mai face niște dru­muri, niște câr­ci­umi, niște pră­vă­lii — nu mare de­ver, dar oriși­cât, de­cât de­loc tot e ceva.

Pe de altă parte însă aten­ția ve­ci­ni­lor mai ne­vri­coși se va muta cu si­gu­ranță și că­tre Ro­mâ­nia. Când te plimbi cu un cio­mag în mână pe uliță n‑or să in­tre în vorbă cu tine ăia mai cum­se­cade, ci ăia pe care îi mă­năncă pal­mele. Că nu e toc­mai bine să atragi aten­ția Ru­siei în sens mi­li­tar e des­tul de evi­dent, pen­tru că dacă — Doamne fe­rește! — iese vreo în­că­ie­rare cât de mică, baza de la De­ve­selu o să de­vină iute ținta des­căr­că­rii ner­vi­lor mi­li­tari. Iar când tră­iești cu pre­misa că îți poate că­dea bom­bar­deaua în ogradă, nu­mai li­niș­tit nu te poți con­si­dera.

Așa că ve­deți voi, ni­mic nu vine doar cu bune pe lu­mea asta. În­tre­ba­rea cheie este dacă ra­che­tele ame­ri­cane dela De­ve­selu sunt pri­lej de ve­se­lire au ba. Iar răs­pun­sul nu‑l știe pre­cis ni­meni.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Petrica Grigore

    Am lo­cuit pri­mii 20 de ani in Fe­testi, in apro­pi­e­rea ba­zei mi­li­tare de la Ba­ra­ganu. In una din zile am avut oca­zia sa co­tro­bai intr-un MIG pra­bu­sit care se afla la un punct Re­mat. Imi spu­neam atunci ce bine ar fi daca ar ca­dea unul la mine in curte pen­tru ca as fi avut oca­zia sa‑i de­mon­tez bor­dul plin de cea­suri. Se pare ca cei din De­ve­selu ar pu­tea ex­pe­ri­menta acest lu­cru desi nu do­resc ni­ma­nui.

  2. Karioka

    Vad tot ata­tea mo­tive de ve­se­lire ca ne creste o ra­cheta pe islaz cate vad in a avea o ca­ra­bina in su­fra­ge­rie.
    Vom avea intr-ade­var o de­mo­cra­tie sta­bila dar si sis­te­mul de­mo­cra­tic in sine, odata co­rupt pana la ma­duva, face vi­ata grea. A nu se in­te­lege ca ple­dez pro dic­ta­tura; nici­o­data in o mie de vi­eti pro­mise vreo­data e o mie de pro­feti.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.