Toată lumea vorbește zilele astea despre Roșia Montană. Însă probabil că subiectul cel mai disputat este cel economic. Se spune că satul zărăndean nu are altă șansă de dezvoltare, că locuitorii săi sunt condamnați la sărăcie și singura lor nădejde este pornirea acestui proiect minier. Bănuiesc că e greu să trăiești la Roșia și să trebuiască să-ți pui pâinea pe masă din puțina agricultură și zootehnie pe care o poți încropi în jurul gospodăriei. Apoi îmi aduc aminte de alte locuri din România, la fel de izolate și la fel de lipsite de șanse economice – de pildă în partea de sus a văii Moldovei, de la Pojorîta spre amonte e cam aceeași situație – și m‑am întrebat dacă ar trebui să căutăm câte un proiect minier pentru fiecare sat aflat în situația asta. Desigur că nu.
Pe urmă e nițel ciudat ce se întâmplă la Roșia Montană: zona e declarată oficial monoindustrială de chiar politicienii locali și chiar dacă ai vrea să pornești o afacere acolo ar fi practic imposibil să obții avizele necesare. Deci nu e vorba că nu se poate trăi altfel decât din minerit, ci că nu se vrea să se trăiască altfel decât din minerit. Dar nu toată lumea e de aceeași părere, după cum putem observa. Unii localnici vor să înceapă proiectul, pasămite Doamne pentru locurile de muncă – am să revin mai jos pe acest subiect. Alții se opun proiectului din motive culturale și spun că zona trebuie dezvoltată în alt chip. Satul e împărțit în două tabere, ale căror proporții nu-mi sunt clare – mai mult ca sigur sunt și mulți nehotărâți, de care trag ambele tabere pentru a‑i convinge să treacă de partea lor.
Sunt mulți care zic că oamenii de acolo vor să se deschidă exploatarea și că localnicii ar trebui să decidă, n‑are nimeni altcineva treabă cu subiectul ăsta. Complet eronat! Resursele subterane ale României aparțin statului român, nu unei comunități locale care se întâmplă să se afle deasupra zăcământului, deci fiecare dintre noi are dreptul la o opinie asupra acestui subiect. Deci chiar dacă întreaga comunitate ar vrea să răstoarne dealurile cu fundul în sus, legal vorbind nu pot decide de capul lor.
Academia Română și Academia de Studii Economice au făcut, fiecare în parte, studii care au arătat ca proiectul RMGC este nesustenabil pentru comunitate și economia locală. Evident au fost ignorați – ce știu niște amețiți de profesori universitari? Marota locurilor de muncă e numai bună de slogan și de răspuns la orice întrebare pe teme economice legată de Roșia Montană. Dar dacă privim puțin mai atent la procesul tehnologic descris chiar de RMGC, observăm cu ușurință că nevoia de muncă necalificată sau slab calificată este destul de redusă. Dealurile vor fi dinamitate, roca va fi transportată apoi pentru măcinare, apoi scufundată în băi de cianuri, urmează procesele chimice de separare a metalelor și deversarea în iazurile de decantare. Mineritul în sensul clasic, ăla pe care îl sugerează manifestările organizate de RMGC în care aduc inși îmbrăcați în salopete, cu căști și lămpașe pe cap, nu se va prea întâmpla. Va fi nevoie de oameni care știu să manipuleze utilaje moderne, controlate din camere de comandă, precum benzile transportoare, morile și concasoarele. Câți asemenea specialiști locuiesc azi în Roșia Montană? Câți localnici au calificările necesare? Probabil nici unul. Desigur, va fi nevoie și de vreo două femei de serviciu la birourile șefilor, paznici pe la depozitele de materiale și vreo câțiva la dat cu mătura prin curtea sediului firmei. Unde sunt totuși cele 3000 de locuri de muncă despre care ni se spune astăzi?
În plus mai e un lucru care mă nedumerește: cum își permite o companie care încă nu are o afacere sigură, cu avize, acorduri și contracte semnate, să investească sume exorbitante în publicitate televizată, în manifestări pseudo-culturale, în construcția unor case și în reparația unor drumuri? Și toate astea doar pentru că vor să facă un bine statului român și comunității locale. Risipa asta de bani mi se pare teribil de suspectă, vădește un fel de certitudine că într-un fel sau altul vor ajunge să obțină ceea ce-și doresc, iar acel ceva e mult mai valoros decât declară pe hârtie că este.
În toată povestea asta primele victime sunt cei din Roșia Montană. Nici nu mai pomenesc de cei strămutați în Alba Iulia – pentru ei e clar că nu mai există și perspectiva unui loc de muncă, căci mina va fi prea departe. Cei ce vor rămâne vor simți gustul amar al minciunilor publicitare și vor descoperi cu tristețe că singura ocupație la care vor avea acces este cea descrisă cinic de doamna Sanda Lungu – celebra împletitoare de ciorapi – care, atunci când a fost întrebată cu ce se ocupă la companie, a răspuns într-un mod vulgar, dar teribil de realist: f** buha! Doamnă Sanda, probabil că după începerea proiectului o să fie concurență mare printre consătenii dumneavoastră pe meseria asta.
21:09
De accord 100%. Totu‑i o minciuna si o mistificare fara seaman. Sunt multi bani in joc. Restul e propaganda si lipsa de responsabilitate. Ce spuneam in primul comentariu: E timpul sa ne trezim ca natiune. Nu “maria sa poporul” si “culturalul” acesta de doi bani sunt problemele noastre. Ci spiritul de natiune lucida, mormala, normal, care stie ce vrea.