Ion Cris­toiu este o fi­gură aparte a jur­na­lis­mu­lui ro­mâ­nesc. Are și a avut me­reu o notă de ori­gi­na­li­tate — nu ne­a­pă­rat po­zi­tivă — care l‑a de­o­se­bit de res­tul pre­sei, un ne­în­do­ios je ne sais quoi pe care și l‑a cul­ti­vat cu multă în­gri­jire. A de­bu­tat în această ipos­tază de ve­detă a pre­sei pa­tronând o ga­zetă în care apă­reau fai­moa­sele ar­ti­cole de ge­nul ce­lui cu gă­ina din Paș­cani care a năs­cut pui vii, pri­mele care l‑au fă­cut re­mar­cat, de­ve­nind ast­fel unul din pre­cur­so­rii jur­na­lis­mu­lui sen­zațio­na­list, fără să pară că are prea multă pre­o­cu­pare pen­tru ceea ce s‑ar pu­tea isca dintr‑o ase­me­nea abor­dare. Unii ar pu­tea spune că, dacă n‑ar fi în­ce­put el, ar fi în­ce­put alt­ci­neva — ade­vă­rat, dar nu te poți pre­zenta drept pa­tri­arh al pre­sei atunci când pro­po­vă­du­iești ni­mi­cul.

Căci Ion Cris­toiu s‑a vrut a fi un soi de pa­tri­arh al jur­na­lis­mu­lui în Ro­mâ­nia și n‑a pre­cu­pețit nici un efort în acest sens. După ce gă­i­nile vi­vi­pare nu i‑au mai adus sa­tis­fac­ția do­rită, s‑a gân­dit să se re­o­rien­teze spre alte căi de a epata pu­bli­cul ci­ti­tor. A re­u­șit să-și ata­șeze ti­tlul de ma­es­tru în fața pro­pri­u­lui nume și a de­fi­lat pe la te­le­vi­ziu­nile în care mo­de­ra­to­rii erau dis­puși să‑l gra­tu­leze cu acest ape­la­tiv, în timp ce el de­bita pel­tic tot fe­lul de panse­uri pse­udo-fi­lo­zo­fice cu iz de in­ter­pre­tări ale is­to­riei. Din când în când s‑a re­tras stra­te­gic din prim-plan anun­țând pom­pos că s‑a de­di­cat scri­e­rii unor cărți. A fă­cut cam tot ceea ce se pu­tea face pen­tru a atrage aten­ția asu­pra sa, pen­tru a‑și atașa o aură de in­te­lec­tual ra­fi­nat din care iz­vo­răște ge­niul jur­na­lis­tic și vi­zio­na­ris­mul po­li­tic. Un sin­gur lu­cru nu s‑a schim­bat nici­o­dată. Re­țeta sa de bază a ră­mas ace­eași: sen­zațio­na­lul for­mei fără fond.

De o bu­cată de vreme se vrea a fi un mare co­men­ta­tor și ana­list po­li­tic, un fel de clar­vă­ză­tor care emite pro­fe­ții după ce pri­vește în zare de la înăl­ți­mea in­te­lec­tu­ală a tur­nu­lui său de fil­deș. Ci­tesc opi­ni­ile sale și, ade­sea, mă cru­cesc. Ade­vă­ru­rile lui, enun­țate în ter­meni de­fi­ni­tivi și ire­vo­ca­bili, sunt des­prinse din sce­na­rii ire­ale, din îm­ple­ti­rea nă­u­ci­toare a unor eve­ni­mente tre­cute cu plăs­mu­iri ri­di­cole ale pro­priei sale minți și re­cu­nosc că une­ori sunt uluit de tra­iec­tul su­cit pe care lo­gica tre­buie să‑l ur­meze ca să răz­bată la con­clu­zi­ile ma­re­lui pro­fet. Am în­ce­put prin a‑l ig­nora tot mai des, am con­ti­nuat prin a‑i ocoli tex­tele, dar din când în când cu­ri­o­zi­ta­tea mă îm­pinge să aflu pe ce că­rări ale fan­tas­ti­cu­lui mai hă­lă­duie ini­mi­ta­bi­lul domn Cris­toiu.

De cu­rând a pro­dus un text care se in­ti­tu­lează “Nici un alt pre­șe­dinte post­de­cem­brist n‑a co­mis, în nici o săp­tămână de la in­sta­lare, atâ­tea gre­șeli ha­lu­ci­nante pre­cum Klaus Iohan­nis!”. M‑am în­tre­bat în­dată dacă în pre­a­jma no­u­lui pre­șe­dinte s‑au în­tâm­plat re­cent oa­rece eve­ni­mente ne­fe­ri­cite de care încă n‑am aflat, dar am re­a­li­zat ime­diat că ar fi fost pu­țin pro­ba­bil — sunt des­tul de aproape de co­ti­dia­nul po­li­tic ca să nu-mi fi scă­pat ast­fel de știri. Am ce­dat ten­ta­ției de a afla care sunt ero­rile și de ce sunt ha­lu­ci­nante. Am ci­tit, în di­a­go­nală, ar­ti­co­lul.

Mai în­tâi de­co­ra­rea lui Oc­tav Bjorza, pre­șe­dinte al Aso­ci­a­ției De­ți­nu­ți­lor Po­li­tici, este de­cla­rată o tră­s­naie pen­tru că in­di­vi­dul ar fi sim­pa­ti­zant le­gio­nar și neo-na­zist. Afir­ma­ți­ile sunt fon­date pe co­men­ta­ri­ile unui ONG obs­cur, care știe pre­cis — ca și ma­es­trul — că Bjorza îm­bră­ți­șează doc­trina le­gio­nară, ceea ce în esență în­seamnă ura față de tră­dă­tori și vân­ză­tori de țară. De unde afi­li­a­ția neo-na­zistă, ha­bar n‑am. Inu­til a ne­gat fos­tul de­ți­nut po­li­tic ast­fel de con­vin­geri, inu­til a ar­gu­men­tat ară­tând că n‑a fă­cut nici­când ast­fel de afir­ma­ții, ma­es­trul Cris­toiu i‑a pus de­fi­ni­tiv eti­cheta. Iar Iohan­nis — e lim­pede, nu? — nu poate fi nici el de­cât tot un sim­pa­ti­zant le­gio­nar și neo-na­zist de vreme ce l‑a de­co­rat.

Dar sub­stanța ha­lu­ci­no­genă a ar­ti­co­lu­lui abia urma. Nu mai pu­țin de cinci gre­șeli ale no­u­lui pre­șe­dinte sunt dez­vă­lu­ite nouă, no­vi­ci­lor, și în­fi­e­rate cu mâ­nie jur­na­lis­tică: “im­pu­ne­rea în frun­tea PNL a pro­te­ja­tei Alina Gor­ghiu, gravă în­căl­care a fă­gă­du­ie­lii că va fi un pre­șe­dinte care nu se va ames­teca în viața par­ti­de­lor” (1), “graba de a primi de la Vic­tor Ponta ca­doul otră­vit care e vi­lo­iul prin care Klaus Iohan­nis și so­ția s‑ar pu­tea da cu Mer­ce­de­sul” (2), “în­tâl­ni­rea de oră, în­tre pa­tru ochi și ne­ur­mată de nici o De­cla­ra­ție de presă […], cu Vic­tor Ponta” (3), “re­fu­zul de a di­a­loga cu Po­po­rul ro­mân prin in­ter­me­diul pre­sei ro­mâ­nești” (4), “re­fu­zul de a jus­ti­fica nu­mi­rea lui Dan Mi­ha­la­che ca șef al con­si­li­e­ri­lor de la Co­tro­ceni” (5). La prima eroare pro­fe­tul uită că Iohan­nis nu a im­pus, ci a susținut‑o pe Alina Gor­ghiu, iar la mo­men­tul acela nu era încă pre­șe­dinte, ci mem­bru al PNL. La a gre­șe­ala nu­mă­rul doi, ma­es­trul uită că există doar două vile care în­de­pli­nesc con­di­ți­ile de se­cu­ri­tate ale SPP: vila Lac 2 și vila Lac 3. Una e încă ocu­pată de Bă­sescu, care aș­teaptă să i se dea lo­cu­ința care se cu­vine unui fost șef de stat. Deci vi­lo­iul nu e ale­ge­rea lui Iohan­nis. La eroa­rea trei n‑am ni­mic de adă­u­gat — de când n‑are voie un pre­șe­dinte să aibă con­sul­tări pri­vate cu pri­mul mi­nis­tru? La a pa­tra, ce să zic? Po­po­rul ro­mân scris cu ma­jus­culă? Di­a­log cu po­po­rul prin in­ter­me­diul pre­sei? Pe bune?!? Asta face presa ro­mâ­nească, fa­ci­li­tează di­a­lo­gul? Să mori tu, ma­es­tre?!? Iar la gre­șe­ala a cin­cea cred că mi-am ex­pus des­tul de lim­pede opi­nia aici.

Pro­fe­tul și clar­vă­ză­to­rul Cris­toiu nu se dezminte: simte enorm și vede mons­truos. To­tuși ti­tlul ar­ti­co­lu­lui său ar fi pu­tut su­feri — îna­inte de pu­bli­care — o ușoară, dar lă­mu­ri­toare, re­for­mu­lare: “Nici un alt pre­șe­dinte post­de­cem­brist nu mi‑a pro­dus, în nici o săp­tămână de la in­sta­lare, atâ­tea ha­lu­ci­na­ții pre­cum Klaus Iohan­nis!”. Să‑i scu­zăm to­tuși in­con­sis­tența: într‑o epocă în care os­ci­lăm în­tre gă­ina care naște pui vii și rămâ­neți cu noi că nici nu știți ce pier­deți e ușor să ră­tă­cești fi­rul fan­tas­ma­go­ri­i­lor.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. David Dragos

    Mda mult ra­hat ma­nanca domn Cris­toiu. In cu­rand aura asta de ma­es­tru o sa se duca dracu’.

    • Anonymous

      Cris­toiu nu‑i un man­ca­tor de ra­hat obis­nuit. Cat des­pre “aura” lui, de fapt, este vorba des­pre o priza la un anu­mit pu­blic. El va ra­mane me­reu un ba­ga­cios pel­tic, avand ca for­ma­tie inalta scoala de “jur­na­lism se­cu­risto-co­mu­nist. Aple­ca­rea asta spre de­mas­care, ma­ia­les a le­gio­na­ri­lor si na­zis­ti­lor, vechi sau noi, spune to­tul. Si, va rog sa mai ob­ser­vati ca, are la fi­e­care in­ce­put de man­dat cate un ac­ces de fu­rie si ma­nie re­vo­lu­tio­nara. Pro­ba­bil ca asta este stri­ga­tul de lupta ce se poate tra­duce prin “daca nu ma bagi in seama te voi baga in ra­hat”. Asa a fa­cut o buna pe­ri­oada de timp si dupa ale­ge­rea lui Ba­sescu, tre­cand apoi printr‑o pe­ri­oada de osa­nale si sfar­sind printr‑o “cri­tica de ma­es­tru plic­ti­sit”.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu