Dragă Vol­ta­jule,

M‑am gân­dit să-ți scriu o scri­soare care să te lă­mu­rească în pri­vința unor amă­nu­nte pe care se pare că le-ai pier­dut din ve­dere în fe­bra cre­a­ției ul­ti­mu­lui tău hit, “Din toată inima”. Am toată în­țe­le­ge­rea față de această scă­pare. Mu­zica ta este o be­hă­i­ală țo­pă­ită care îți cre­ează o stare de tem­be­lism tem­po­rar — nu e deci de mi­rare că nu ți-ai dat seama ce tâm­pe­nii ai scris în ver­suri. Dar să tre­cem la ches­tiu­nea con­cretă.

Ad­mi­ra­bi­lele rime fa­cile pe care le-ai com­pus se luptă din greu cu abu­n­dența de pla­ti­tu­dini din ver­suri, pen­tru a ajunge la un mo­ment dat la ur­mă­toa­rea sin­tagmă:

Fran­ce­zii poate că ar tre­bui
Să-nvețe că nu se pro­nunță „Bran­cuzi“
Re­gret, dar c’est la vie

Pro­ba­bil că această idee tâm­pită ți‑a ve­nit de la acel Hagi din tine care “știe să dea gol” — după cum zici cu un vers-două mai îna­inte — dar care stă vi­zi­bil mai prost cu car­tea. Dă-mi voie să te ajut. Con­stan­tin Brân­cuși s‑a năs­cut la Ho­bița, Gorj. A fă­cut școală la Crai­ova și apoi la Bu­cu­rești. Dacă rămâ­nea pe me­lea­gu­rile as­tea pro­ba­bil că l‑ar fi che­mat Cos­tică Brân­cuși și ar fi avut prin țară vreo două pie­troaie cio­plite pe care ni­meni nu le-ar fi știut. Fap­tul că s‑a dus la Pa­ris unde a avut con­tact cu ma­rea cul­tură — adică mu­zee, lu­cră­rile al­tor sculp­tori mari, pic­tură șamd — l‑a aju­tat să de­vină Bran­cuzi, unul din­tre în­te­me­ie­to­rii sculp­tu­rii mo­derne. Franța l‑a fă­cut mare, nu Ro­mâ­nia.

Dacă ar­gu­men­tul ăsta nu îți ajunge, îți mai dau unul: în 1903 a sculp­tat un bust al lui Ca­rol Da­vi­lla pen­tru care co­mi­sia de re­cep­ție (for­mată pro­ba­bil din de-alde Hagi care știau să dea gol) n‑a vrut să‑i aprobe a doua tranșă din plată pe mo­tiv că na­sul ge­ne­ra­lu­lui era prea mare, lip­seau de­co­ra­ți­ile din piept și epo­le­ții nu erau bine așe­zați pe ume­rii bus­tu­lui. Dacă ești cu­rios să vezi aceste “grave erori”, poți să te duci în cur­tea Spi­ta­lu­lui Mi­li­tar și să te uiți cu ochii tăi — bus­tul e tot acolo și e con­si­de­rat (azi) o ca­po­do­peră. Brân­cuși s‑a mâ­niat și în semn de pro­test față de așa o im­be­ci­li­tate a ple­cat pe jos la Pa­ris, acolo unde de fapt își do­rea să ajungă cu ba­nii câști­gați.

Am im­pre­sia că tot nu mă crezi. Atunci hai să-ți spun că în 1914 mi­nis­te­rul de in­terne din Ro­mâ­nia i‑a co­man­dat o lu­crare care să‑l re­pre­zinte pe Spiru Ha­ret. Când a fost gata au respins‑o și au re­fu­zat să o plă­tească. Nu le‑a plă­cut. Brân­cuși a rebotezat‑o Fân­tâna lui Nar­cis și a păstrat‑o în ate­lier, unde se află și acum, adică la Pa­ris.

Tot nu te-am con­vins? În 1957 Brân­cuși a mu­rit și, în ciuda fap­tu­lui că Ro­mâ­nia nu i‑a ară­tat nici­o­dată vreun semn de pre­țu­ire deși era ce­le­bru și re­cu­nos­cut în in­treaga lume, a lă­sat toate lu­cră­rile sale sta­tu­lui ro­mân. Pro­blema moș­te­ni­rii a fost dis­cu­tată în Aca­de­mia Ro­mână, iar doi din­tre aca­de­mi­cieni au re­u­șit să in­flu­en­țeze de­ci­zia în sen­sul re­fu­zu­lui do­na­ției, pe mo­tiv că lu­cră­rile nu pre­zintă nici un fel de va­loare ar­tis­tică, iar ar­tis­tul este un re­pre­zen­tant al bu­r­ghe­ziei de­ca­dente. Cei doi aca­de­mi­cieni erau Ge­orge Că­li­ne­scu și Ale­xan­dru Graur, amân­doi niște im­por­tanți in­te­lec­tu­ali și niște li­chele pu­pin­cu­riste, pline de frus­trări per­so­nale și de sen­ti­mente co­la­bo­ra­ți­o­niste față de noul re­gim co­mu­nist. Știi ce va­loa­rea ar­tis­tică au lu­cră­rile alea acum?

Așa că, dragă Vol­ta­jule, ușor cu Brân­cuși-ul pe scări! E Bran­cuzi, că doar fran­ce­zii au știut să‑l pre­țu­iască. Dé­solé, mais așa‑i ro­mâ­nul.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Camelia Voicu

    Ex­ce­lent ar­ti­col!

  2. Anticomunist

    Dupa cite vad, tu esti un sus­ti­na­tor ai ace­lor asa zisi in­te­lec­tu­ali, ai drep­tate cind spui ca erau pre­siuni dar tot nu te obliga ni­meni sa sem­nezi ceva fara sa vrei, pu­teau sa aleaga sa fie pu­pin­cu­risti sau oa­meni co­recti si sa re­nunte la func­ti­ile care le ocu­pau, daca nu erau de acord cu anu­mite lu­cruri care erau pusi sa le faca.

    • ADAM Caius

      https://www.facebook.com/pcalistrat/videos/618020095006635/
      Cred ca PARINTELE CALISTRAT ne vor­beste foarte fru­mos si se po­tri­veste la ceea ce in­cerc eu sa spun. Mie per­so­nal imi place mult par­tea in care ni se spune ca unii din­tre noi avem in­cli­na­tia sa .…SA JUDECAM , SA OSANDIM ‚SA CATALOGAM … ! Cu alte cu­vinte noi sun­tem aceia care ri­di­cam pri­mii pia­tra .…! Poate e bine sa avem in­te­lep­ciu­nea sa mai re­flec­tam .

  3. Cidalia Fachada

    Nao me­re­cem, nao.…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.