De ce nu‐l merităm pe Brâncuși

Dragă Vol­ta­jule,

M‐am gân­dit să‐ți scriu o scri­soare care să te lămu­rească în pri­vința unor amă­nu­nte pe care se pare că le‐ai pier­dut din vedere în febra cre­a­ției ulti­mu­lui tău hit, "Din toată inima". Am toată înțe­le­ge­rea față de această scă­pare. Muzica ta este o behă­i­ală țopă­ită care îți cre­ează o stare de tem­be­lism tem­po­rar – nu e deci de mirare că nu ți‐ai dat seama ce tâm­pe­nii ai scris în ver­suri. Dar să tre­cem la ches­tiu­nea con­cretă.

Admi­ra­bi­lele rime facile pe care le‐ai com­pus se luptă din greu cu abu­n­dența de pla­ti­tu­dini din ver­suri, pen­tru a ajunge la un moment dat la urmă­toa­rea sin­tagmă:

Fran­ce­zii poate că ar tre­bui
Să‐nvețe că nu se pro­nunță „Bran­cuzi“
Regret, dar c’est la vie

Pro­ba­bil că această idee tâm­pită ți‐a venit de la acel Hagi din tine care "știe să dea gol" – după cum zici cu un vers‐două mai îna­inte – dar care stă vizi­bil mai prost cu car­tea. Dă‐mi voie să te ajut. Con­stan­tin Brân­cuși s‐a năs­cut la Hobița, Gorj. A făcut școală la Crai­ova și apoi la Bucu­rești. Dacă rămâ­nea pe melea­gu­rile astea pro­ba­bil că l‐ar fi che­mat Cos­tică Brân­cuși și ar fi avut prin țară vreo două pie­troaie cio­plite pe care nimeni nu le‐ar fi știut. Fap­tul că s‐a dus la Paris unde a avut con­tact cu marea cul­tură – adică muzee, lucră­rile altor sculp­tori mari, pic­tură șamd – l‐a aju­tat să devină Bran­cuzi, unul din­tre înte­me­ie­to­rii sculp­tu­rii moderne. Franța l‐a făcut mare, nu Româ­nia.

Dacă argu­men­tul ăsta nu îți ajunge, îți mai dau unul: în 1903 a sculp­tat un bust al lui Carol Davi­lla pen­tru care comi­sia de recep­ție (for­mată pro­ba­bil din de‐alde Hagi care știau să dea gol) n‐a vrut să‐i aprobe a doua tranșă din plată pe motiv că nasul gene­ra­lu­lui era prea mare, lip­seau deco­ra­ți­ile din piept și epo­le­ții nu erau bine așe­zați pe ume­rii bus­tu­lui. Dacă ești curios să vezi aceste "grave erori", poți să te duci în cur­tea Spi­ta­lu­lui Mili­tar și să te uiți cu ochii tăi – bus­tul e tot acolo și e con­si­de­rat (azi) o capo­do­peră. Brân­cuși s‐a mâniat și în semn de pro­test față de așa o imbe­ci­li­tate a ple­cat pe jos la Paris, acolo unde de fapt își dorea să ajungă cu banii câști­gați.

Am impre­sia că tot nu mă crezi. Atunci hai să‐ți spun că în 1914 minis­te­rul de interne din Româ­nia i‐a coman­dat o lucrare care să‐l repre­zinte pe Spiru Haret. Când a fost gata au respins‐o și au refu­zat să o plă­tească. Nu le‐a plă­cut. Brân­cuși a rebotezat‐o Fân­tâna lui Nar­cis și a păstrat‐o în ate­lier, unde se află și acum, adică la Paris.

Tot nu te‐am con­vins? În 1957 Brân­cuși a murit și, în ciuda fap­tu­lui că Româ­nia nu i‐a ară­tat nici­o­dată vreun semn de pre­țu­ire deși era cele­bru și recu­nos­cut în intreaga lume, a lăsat toate lu­cră­rile sale sta­tu­lui ro­mân. Pro­blema moș­te­ni­rii a fost dis­cu­tată în Aca­de­mia Ro­mână, iar doi din­tre aca­de­mi­cieni au re­u­șit să in­flu­en­țeze de­ci­zia în sen­sul re­fu­zu­lui do­na­ției, pe mo­tiv că lu­cră­rile nu pre­zintă nici un fel de va­loare ar­tis­tică, iar artis­tul este un repre­zen­tant al bur­ghe­ziei deca­dente. Cei doi aca­de­mi­cieni erau Ge­orge Că­li­ne­scu și Ale­xan­dru Graur, amân­doi niște impor­tanți inte­lec­tu­ali și niște lichele pupin­cu­riste, pline de frus­trări per­so­nale și de sen­ti­mente cola­bo­ra­ți­o­niste față de noul regim comu­nist. Știi ce valoa­rea artis­tică au lucră­rile alea acum?

Așa că, dragă Vol­ta­jule, ușor cu Brâncuși‐ul pe scări! E Bran­cuzi, că doar fran­ce­zii au știut să‐l pre­țu­iască. Désolé, mais așa‐i româ­nul.


Citește și…


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Dacă ai ceva de spus...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Camelia Voicu

    Exce­lent arti­col!

  2. Anticomunist

    Dupa cite vad, tu esti un sus­ti­na­tor ai ace­lor asa zisi inte­lec­tu­ali, ai drep­tate cind spui ca erau pre­siuni dar tot nu te obliga nimeni sa sem­nezi ceva fara sa vrei, puteau sa aleaga sa fie pupin­cu­risti sau oameni corecti si sa renunte la func­ti­ile care le ocu­pau, daca nu erau de acord cu anu­mite lucruri care erau pusi sa le faca.

    • ADAM Caius

      https://www.facebook.com/pcalistrat/videos/618020095006635/
      Cred ca PARINTELE CALISTRAT ne vor­beste foarte fru­mos si se potri­veste la ceea ce incerc eu sa spun. Mie per­so­nal imi place mult par­tea in care ni se spune ca unii din­tre noi avem incli­na­tia sa .…SA JUDECAM , SA OSANDIM ,SA CATALOGAM … ! Cu alte cuvinte noi sun­tem aceia care ridi­cam pri­mii pia­tra .…! Poate e bine sa avem inte­lep­ciu­nea sa mai reflec­tam .

  3. Cidalia Fachada

    Nao mere­cem, nao.…


Meniu