Un po­li­țist a mu­rit pe stradă. O moarte tra­gică pen­tru că era un băr­bat tâ­năr, cu o viață în­treagă de trăit îna­in­tea sa. O moarte ri­di­colă pen­tru că a pie­rit că­zând într‑o groapă din mij­lo­cul unei ca­pi­tale care se pre­tinde eu­ro­peană. O moarte stu­pidă pen­tru că se afla într‑o mi­siune care nu era de fapt o mi­siune: să ducă un mi­nis­tru un­deva, naiba știe unde. O moarte ce­le­bră pen­tru că face să curgă multe cu­vinte des­pre cine ne sunt li­de­rii și ce fel de com­por­ta­ment au ei. O moarte inu­tilă pen­tru că nu va schimba ni­mic sem­ni­fi­ca­tiv în urma sa.

Lu­mea se în­treabă de ce tre­buia să se gră­bească în așa hal o co­loană ofi­ci­ală și de ce avea ne­voie de co­loană ofi­ci­ală un mi­nis­tru, într‑o seară de toamnă plo­ioasă. Poate că pe dom­nul Oprea îl mâna din spate in­te­re­sul na­țio­nal, cel care îl animă în toate dis­cur­su­rile sale pu­blice din ul­tima vreme. Și poate că in­te­re­sul na­țio­nal în acel mo­ment se pre­zenta sub vreo pro­zaică formă: se ră­cea ciorba ne­ves­tei-sii dacă nu ajun­gea de în­dată în că­mi­nul con­ju­gal. Nu e bine pen­tru Ro­mâ­nia ca mi­nis­trul de in­terne să aibă o seară proastă din ca­uza unei dis­pute con­ju­gale cu ne­vasta pe mo­tive de în­târ­ziat la masă. A doua zi poate e ner­vos și ia de­ci­zii proaste, nu?

Ori poate că el nu s‑o fi zo­rit chiar așa de tare, lui doar îi plă­cea să se dea prin oraș cu co­loana ofi­ci­ală, dar șe­ful de mi­siune — aflat în ma­șină cu el — dă­dea con­ti­nuu pin­teni des­chi­ză­to­ri­lor de co­loană ca să‑i arate șe­fu­lui lui cât de efi­cienți sunt. Fapt e că dom­nul Oprea n‑a in­ter­ve­nit să‑i spună că nu e ne­voie să exa­ge­reze, nu e chiar așa de mare graba. L‑a lă­sat să-și mo­bi­li­zeze oa­me­nii, să arate ce poate ca șef, cum se mișcă su­bal­ter­nii când e el la co­mandă. Dom­nu­lui Oprea îi place dis­ci­plina mi­li­tă­rească, se vede pe el.

Și o să zi­ceți că nu pri­ce­peți de ce se com­portă așa, dom­nul Oprea și al­ții ca el. Am să vă spun ce cred eu: pen­tru că, în parte, de aia au vrut să fie par­la­men­tari și mi­niș­tri. Pen­tru această sen­za­ție de pu­tere pe care le‑o dă sta­tu­tul. Pen­tru că se simt im­por­tanți când toți tre­buie să ne dăm la o parte și să le fa­cem loc. De­si­gur, nu doar pen­tru asta. Mai sunt și ba­nii, afa­ce­rile. Dar nici ștai­ful ăsta de șefi ato­tpu­ter­nici nu e de le­pă­dat.

Și nu e vorba doar de ei. În lu­mea Ro­mâ­niei de azi a avea suc­ces în­seamnă aproape în­tot­dea­una să do­bân­dești pu­te­rea. E ade­vă­rat că nu poți schimba lu­cru­rile dacă nu ai de­ci­zia, dar pu­te­rea ar tre­bui să fie mij­lo­cul prin care îți pui ide­ile în apli­care. Pen­tru cei mai mulți din­tre cei care se con­si­deră li­de­rii ro­mâ­ni­lor au­to­ri­ta­tea este sco­pul în sine. Să fie șefi, să de­cidă, să se simtă im­por­tanți. Unde vor să‑i ducă pe cei pe care i‑au luat în res­pon­sa­bi­li­tate? N‑are im­por­tanță. Ni­că­ieri. Unde s‑o ni­meri. Cui îi pasă? Im­por­tant e că sunt șefi.

Și nu e vorba doar de po­li­ti­cieni. Ui­tați-vă în ju­rul vos­tru. Ui­tați-vă la ma­na­ge­rii voș­tri din com­pa­nii. Câți din­tre ei au un plan care vă in­clude și pe voi? Câți din­tre ei dau mă­car o ceapă de­ge­rată pe oa­me­nii din jur și pe vi­i­to­rul lor? Câți din­tre ma­na­geri vă con­si­deră alt­ceva de­cât niște piese de Lego cu care asam­blează re­zul­ta­tele so­li­ci­tate de șe­fii lor în schim­bul unui sa­la­riu mare și a unui bo­nus? În me­e­ting-uri pline de texte bom­bas­tice îi veți auzi vor­bind des­pre cum îi pre­o­cupă bi­nele an­ga­ja­tu­lui, des­pre fap­tul că an­ga­ja­ții sunt cea mai de preț re­sursă a unei firme. După ce me­e­ting-ul s‑a în­che­iat, se opresc din mân­ca­tul de ra­hat și re­de­vin șefi.

Ge­ne­ra­lul Izmană nu e sin­gu­rul vi­no­vat. Noi toți for­măm o so­ci­e­tate care prea­mă­rește pu­te­rea ca scop în sine, fără a cere pro­iecte con­crete, fără a mă­sura re­zul­tate, fără a ne pune în­tre­bări sim­ple: de ce, pen­tru ce? Noi toți ac­cep­tăm că li­de­rii nu sunt ade­vă­rați li­deri, ci șefi cu pu­teri dis­cre­țio­nare, iar noi cei­lalți sun­tem doar niște umili su­bal­terni, niște neica-ni­meni care tre­buie să-și țină gura și să-și vadă de tre­bu­rile lor, niște proști-de-cad-în-gropi care une­ori mai și mor din asta. Iar o ast­fel de so­ci­e­tate nu poate ză­mi­sli alt fel de li­deri po­li­tici de­cât de-alde Ga­briel Izmană Oprea.

Un po­li­țist a mu­rit pe stradă. Într-un fel e și vina noas­tră. Pen­tru că ne com­pla­cem.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Popa Ion

    Con­do­leante fa­mi­liei.

  2. Mariana Vlada

    R. I. P.

  3. Vali Ceaus

    Con­do­leante familiei,dar se face mult tam-tam pe ca­zul asta,de mor­tii tri­misi de ba­srscu sa lupte pen­tru ca­uze care nu erau ale tarii,de ce nu se ni­meni cu curu de pa­mant?

    • Jurnal de bord

      Păi hai să ne fo­lo­sim cre­ie­rul, s‑ar pu­tea să aflăm răs­pun­sul la în­tre­bare. Bă­sescu a tri­mis oa­meni în mi­siuni pen­tru că sun­tem parte a unei ali­anțe mi­li­tare, ceea ce în­seamnă că tre­buie să mai și con­tri­buim din când în când. Oa­me­nii care s‑au dus acolo erau pre­gă­tiți pen­tru răz­boi și știau la ce să se aș­tepte. Un po­li­țist scos în stradă și for­țat să facă loc în tra­fic unui ne­sim­țit de mi­nis­tru nu con­sim­țise să-și riște viața pen­tru boul ăla. Acum e mai clară di­fe­rența din­tre cele două si­tu­a­ții? Sau de fapt obiec­ti­vul e să‑l în­ju­răm pe Bă­sescu într-una, că alt­ceva nu ne duce ca­pul?

    • Vali Ceaus

      Jur­nal ‚pen­tru omul mort imi pare rau,dar asta era me­se­ria lui si obli­ga­tia pro­fe­sio­nala a lui,sa faca escorta,putea sa fie si scut la un even­tual atac

      • Sorin Sfirlogea

        Chiar dacă se afla într‑o co­loană ofi­ci­ală ile­gală? Chiar dacă era îm­pins de su­pe­ri­ori să ac­ce­le­reze mai mult și mai mult?

  4. Anghel Mariana

    sre­in­cere con­do­leante pare

  5. Anonymous

    Este cea mai clara si­tu­a­tie in care acest om bun de ni­mic, ge­ne­ra­lul de in­ten­denta zis „Izma­na­rul”, tre­buie sa de­mi­sio­neze. Pen­tru ce l‑a sa­cri­fi­cat pe ba­ia­tul asta? Nu are cum sa jus­ti­fice. Orice om cu bun simt, dem­ni­tar fiind,chiar si mi­nis­tru de in­terne, se mul­tu­meste cu o ma­sina ce‑l in­so­teste.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu