Fumați, cât vă mai puteți minți

Leg­ea care interz­ice fumat­ul în spați­ile pub­lice închise a tre­cut în sfârșit de ultim­ul hop. Din 16 mar­tie vom vedea primele sale efecte și nu mă îndoi­esc că va urma un lung șir de povești despre cum este prost apli­cată sau chiar încăl­cată. Mulți mi-au spus că ei nici nu cred că va fi respec­tată, că lumea va fuma în voie ori­unde va dori și că lucrurile nu se vor schim­ba. Și, dacă te gân­dești la respec­tul românilor față de lege — așa, la mod­ul gen­er­al — ai toate motivele să crezi că chiar așa se va și întâm­pla.

Poate din motivul ăsta autoritățile par să se gân­dească la o modal­i­tate de a impune leg­ea. Pen­tru că dacă nu reușim s‑o trans­for­măm din con­strân­gere în edu­cație, atun­ci zadar­nic ne-am stră­duit să o adop­tăm. Știu, con­strân­gerea nu e chiar cea mai plă­cută for­mă de a repune rați­unea în drep­turile sale, dar s‑a doved­it de‑a lun­gul tim­pu­lui că e cea mai efi­cien­tă. Am o put­er­nică bănuială că sec­ole între­gi de dis­ci­plină austeră, impusă prin coer­ciția pedep­sei, ade­sea apli­cată nemi­los și fără prea multă jude­cată, au așezat civ­i­liza­ția occi­den­tală pe temeiul ferm al respec­tării legii.

Spuneam că autoritățile se gân­de­sc la o metodă de impunere. Ar fi destul de costisi­tor să insti­tu­ie con­troale inopinate prin diverse­le locuri unde s‑ar putea fuma ile­gal, dar există întot­deau­na o cale mult mai lesni­cioasă de a afla unde sunt prob­lemele. Oamenii sunt pârâ­cioși. Le place să‑l toarne pe vecin­ul, dacă îl văd încăl­când leg­ea. Iar leg­ea fumat­u­lui a stâr­nit niște pasi­u­ni teri­bile în soci­etate, pasi­u­ni care încă nu s‑au stins și pre­cis vor mai face val­uri. De ce nu ne-am folosi de ener­gia gen­er­ată de această dis­pută socială pen­tru a înlesni apli­carea legii? Și uite așa aflăm că se va înfi­ința tele­fonul unde poți să suni și să recla­mi că într-un spațiu pub­lic se fumează.

De partea cealaltă fumă­torii sunt foc și pară, înjură mânioși și se jură că nu vor respec­ta leg­ea pen­tru că e o dis­crim­inare la adresa lor. Am mai expli­cat o dată de ce cred că teo­ria lor e greșită, așa că nu mai reiau subiec­tul acum. Dar pen­tru că timp de 18 ani am fost fumă­tor și am o oare­care înțelegere a dis­con­for­tu­lui ce li se creează, m‑am oprit pen­tru o clipă ca să înțe­leg ce îi mânie atât de tare. Și după ceva reflecție pe tema asta am dobân­dit ceva mai multă empatie pen­tru ei.

În fond, de ce fumează cine­va? Există două potențiale motive: pen­tru că îi place foarte mult să fumeze sau pen­tru că a dobân­dit un nărav de care nu se poate lăsa. Mai toți fumă­torii încep prin a‑l invo­ca pe primul, spun că fumat­ul le pro­duce plăcere, că îi ajută să se con­cen­treze, că e un exce­lent moment de socializare. Și nu mă îndoi­esc că așa și este, eu însu­mi pot depune măr­turie că așa mi se părea. Dar după scurtă vreme tabi­etul devine o depen­dență, plăcerea devine obișn­uință, ges­tul devine reflex. De la punc­tul acela înco­lo țigara este ade­vărat­ul stăpân, iar socializarea devine un pre­text, plăcerea dis­pare trep­tat înlocuită de ruti­na ges­tu­lui. Res­pi­rația care emană mereu miro­sul greu de tabac, gus­tul amar al dimineților când țigara se cere aprin­să înainte de a mân­ca, gâfâi­t­ul sufo­cant la orice efort susțin­ut, toate sunt incon­ve­niente pe care orice fumă­tor le exper­i­mentează în timp. Însă min­ci­u­na tre­buie con­tin­u­ată, căci e greu să admiți că ești pri­zonierul unui viciu care îți creează numai prob­leme și-ți oferă tot mai puține sat­is­facții. Și atun­ci con­tinui să pret­inzi că îți place să fumezi.

Însă restricți­ile legii fumat­u­lui adaugă încă un motiv ca această plăcere să nu mai existe. Poate că vara o mai fi cum o mai fi, dar iar­na sau în zilele ploioase de toam­nă să stai în frig și vânt ca să fumezi numai plăcere nu se poate chema. Pen­tru că, amintiți-vă, leg­ea spune că un spațiu pub­lic închis este acela care are min­im doi pereți lat­er­ali și un acoper­iș. Nici măcar o stație de auto­buz nu se cal­i­fică pen­tru fumat. Toate ame­na­jările făcute în prea­j­ma clădirilor de busi­ness, cuștile alea de sti­clă, vor tre­bui să rămână cu doar un perete și un acoper­iș ca să se poată fuma. Însă doar un perete, în zilele când e frig și vânt și ploaie, nu e toc­mai locul cel mai plă­cut să-ți savurezi țigara.

Și pen­tru că nu mai pot invo­ca plăcerea fumă­torii vor fi sil­iți să recunoască ade­vărul: fumează pen­tru că sunt depen­denți de nicot­ină. Iar fap­tul că nu mai pot invo­ca nici o min­ci­ună în fața celor­lalți, dar mai ales în fața lor înșiși, îi scoate din minți. Deci, dragii noștri fumă­tori, fumați acum cât încă mai puteți să spuneți că vă place. În curând însă n‑o să vă mai creadă nimeni. Nici măcar voi înșivă.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Florin

    @Felicia — Foarte feric­it. Pen­tru ca daca o sa vreau sa intru in barul in fata caruia fumezi, n‑o sa miros otra­va pe care ale­gi tu sa o tra­gi pe nas/ gura. Si feric­it o sa ma simt si pen­tru ceilalti din bar in aceeasi sit­u­atie cu mine.
    Si in con­tin­uare feric­it o sa ma simt pen­tru ca Stat­ul n‑o sa mai primeas­ca pomeni din accize pe vicii si o sa incea­pa sa isi dra­muias­ca banii mai bine si sa ii obti­na din surse nor­male, asa cum fac altii. Si daca n‑o sa poa­ta asta, sa dea naibii oda­ta fal­i­ment si sa lase pe altii care poate ar face tre­a­ba mai buna.

    Cand o sa inte­lea­ga oare o data fuma­torii ca nu vor fi dis­crim­i­nati, ci abia acum se renun­ta la dis­crim­inarea nefu­ma­to­rilor? Fumat­ul nu e o nevoie fizio­log­i­ca, este o alegere (proas­ta) pe care ei au facut‑o si ei tre­buie sa o suporte, nimeni altcine­va.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu