Fumați, cât vă mai puteți minți

Legea care interz­ice fumatul în spați­ile pub­lice închise a tre­cut în sfârșit de ultimul hop. Din 16 mar­tie vom vedea primele sale efecte și nu mă îndoi­esc că va urma un lung șir de povești despre cum este prost apli­cată sau chiar încăl­cată. Mulți mi-au spus că ei nici nu cred că va fi respec­tată, că lumea va fuma în voie ori­unde va dori și că lucrurile nu se vor schimba. Și, dacă te gân­dești la respec­tul românilor față de lege — așa, la modul gen­eral — ai toate motivele să crezi că chiar așa se va și întâm­pla.

Poate din motivul ăsta autoritățile par să se gân­dească la o modal­i­tate de a impune legea. Pen­tru că dacă nu reușim s‑o trans­for­măm din con­strân­gere în edu­cație, atunci zadar­nic ne-am stră­duit să o adop­tăm. Știu, con­strân­gerea nu e chiar cea mai plă­cută formă de a repune rați­unea în drep­turile sale, dar s‑a dovedit de‑a lun­gul tim­pu­lui că e cea mai efi­cientă. Am o put­er­nică bănuială că sec­ole întregi de dis­ci­plină austeră, impusă prin coer­ciția pedep­sei, ade­sea apli­cată nemi­los și fără prea multă jude­cată, au așezat civ­i­liza­ția occi­den­tală pe temeiul ferm al respec­tării legii.

Spuneam că autoritățile se gân­desc la o metodă de impunere. Ar fi destul de costisi­tor să insti­tuie con­troale inopinate prin diversele locuri unde s‑ar putea fuma ile­gal, dar există întot­deauna o cale mult mai lesni­cioasă de a afla unde sunt prob­lemele. Oamenii sunt pârâ­cioși. Le place să‑l toarne pe vecinul, dacă îl văd încăl­când legea. Iar legea fumat­u­lui a stâr­nit niște pasi­uni teri­bile în soci­etate, pasi­uni care încă nu s‑au stins și pre­cis vor mai face val­uri. De ce nu ne-am folosi de ener­gia gen­er­ată de această dis­pută socială pen­tru a înlesni apli­carea legii? Și uite așa aflăm că se va înfi­ința tele­fonul unde poți să suni și să reclami că într-un spațiu pub­lic se fumează.

De partea cealaltă fumă­torii sunt foc și pară, înjură mânioși și se jură că nu vor respecta legea pen­tru că e o dis­crim­inare la adresa lor. Am mai expli­cat o dată de ce cred că teo­ria lor e greșită, așa că nu mai reiau subiec­tul acum. Dar pen­tru că timp de 18 ani am fost fumă­tor și am o oare­care înțelegere a dis­con­for­tu­lui ce li se creează, m‑am oprit pen­tru o clipă ca să înțe­leg ce îi mânie atât de tare. Și după ceva reflecție pe tema asta am dobân­dit ceva mai multă empatie pen­tru ei.

În fond, de ce fumează cineva? Există două potențiale motive: pen­tru că îi place foarte mult să fumeze sau pen­tru că a dobân­dit un nărav de care nu se poate lăsa. Mai toți fumă­torii încep prin a‑l invoca pe primul, spun că fumatul le pro­duce plăcere, că îi ajută să se con­cen­treze, că e un exce­lent moment de socializare. Și nu mă îndoi­esc că așa și este, eu însumi pot depune măr­turie că așa mi se părea. Dar după scurtă vreme tabi­etul devine o depen­dență, plăcerea devine obișn­uință, ges­tul devine reflex. De la punc­tul acela încolo țigara este ade­văratul stăpân, iar socializarea devine un pre­text, plăcerea dis­pare trep­tat înlocuită de rutina ges­tu­lui. Res­pi­rația care emană mereu miro­sul greu de tabac, gus­tul amar al dimineților când țigara se cere aprinsă înainte de a mânca, gâfâi­tul sufo­cant la orice efort susținut, toate sunt incon­ve­niente pe care orice fumă­tor le exper­i­mentează în timp. Însă min­ci­una tre­buie con­tin­u­ată, căci e greu să admiți că ești pri­zonierul unui viciu care îți creează numai prob­leme și-ți oferă tot mai puține sat­is­facții. Și atunci con­tinui să pret­inzi că îți place să fumezi.

Însă restricți­ile legii fumat­u­lui adaugă încă un motiv ca această plăcere să nu mai existe. Poate că vara o mai fi cum o mai fi, dar iarna sau în zilele ploioase de toamnă să stai în frig și vânt ca să fumezi numai plăcere nu se poate chema. Pen­tru că, amintiți-vă, legea spune că un spațiu pub­lic închis este acela care are minim doi pereți lat­er­ali și un acoperiș. Nici măcar o stație de auto­buz nu se cal­i­fică pen­tru fumat. Toate ame­na­jările făcute în prea­jma clădirilor de busi­ness, cuștile alea de sti­clă, vor tre­bui să rămână cu doar un perete și un acoperiș ca să se poată fuma. Însă doar un perete, în zilele când e frig și vânt și ploaie, nu e toc­mai locul cel mai plă­cut să-ți savurezi țigara.

Și pen­tru că nu mai pot invoca plăcerea fumă­torii vor fi sil­iți să recunoască ade­vărul: fumează pen­tru că sunt depen­denți de nicot­ină. Iar fap­tul că nu mai pot invoca nici o min­ci­ună în fața celor­lalți, dar mai ales în fața lor înșiși, îi scoate din minți. Deci, dragii noștri fumă­tori, fumați acum cât încă mai puteți să spuneți că vă place. În curând însă n‑o să vă mai creadă nimeni. Nici măcar voi înșivă.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Florin

    @Felicia — Foarte fericit. Pen­tru ca daca o sa vreau sa intru in barul in fata caruia fumezi, n‑o sa miros otrava pe care alegi tu sa o tragi pe nas/ gura. Si fericit o sa ma simt si pen­tru ceilalti din bar in aceeasi sit­u­atie cu mine.
    Si in con­tin­uare fericit o sa ma simt pen­tru ca Statul n‑o sa mai primeasca pomeni din accize pe vicii si o sa inceapa sa isi dra­muiasca banii mai bine si sa ii obtina din surse nor­male, asa cum fac altii. Si daca n‑o sa poata asta, sa dea naibii odata fal­i­ment si sa lase pe altii care poate ar face tre­aba mai buna.

    Cand o sa inte­leaga oare o data fuma­torii ca nu vor fi dis­crim­i­nati, ci abia acum se renunta la dis­crim­inarea nefu­ma­to­rilor? Fumatul nu e o nevoie fizio­log­ica, este o alegere (proasta) pe care ei au facut‑o si ei tre­buie sa o suporte, nimeni altcineva.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu