Împarte cu prietenii










Submit

Frumuseţea ca handicap

Sunt prin­tre noi mulţi oameni fru­moşi, mai cu seamă femei. Pro­ba­bil cred asta pen­tru că sunt băr­bat. Spun unii ca român­cele sunt foarte fru­moase, mai fru­moase decat feme­ile altor naţii, mai cele­bre şi mai bogate decat a noas­tră. Se poate să fie ade­vă­rat — eu per­so­nal n-am facut o sta­tis­tică şti­inţi­fică, dar pot depune măr­tu­rie că, după multe vizite în Paris, capi­tala fru­mu­seţii femi­nine, mi s-a părut ca pari­zien­cele sunt mai puţin fru­moase decât bucu­reş­ten­cele, dar sunt mult mai ele­gante şi mai femi­nine. Dar des­tul des­pre sta­tis­ti­cile mele dis­cu­ta­bile.

Că fru­mu­seţea a fost, este şi va fi o cale spre suc­ces ştim cu toţii. De-a lun­gul isto­riei ori­că­rui popor sunt exem­ple fai­moase de oameni care şi-au folo­sit atri­bu­tele fizice pen­tru a-şi spori ave­rile sau a dobândi faimă. Ceea ce mă înspă­i­mântă pe mine în Româ­nia de astăzi este amploa­rea aces­tui feno­men şi popu­la­ri­ta­tea de care se bucură în rân­dul gene­ra­ţi­i­lor tinere. Există o pro­porţie peri­cu­los de mare, deşi mă feresc să pro­nunţ cifre, de per­soane care folo­sesc aceste mij­loace pen­tru a urca în pira­mi­dele soci­ale şi pro­fe­sio­nale. Să mă explic.

Pro­ba­bil că vă amin­tiţi de vre­mu­rile de glo­rie ale ProTV-ului. Vre­mu­rile când cele două mâini ale lui Flo­rin Cali­ne­scu împă­rţeau în stânga şi dreapta pre­mii fabu­loase, când toată naţia română asculta cu evla­vie şti­rile Andreei Esca. Tot în vre­mu­rile ace­lea exista o emi­siune pen­tru copii care se numea Tip Top Mini­top, locul unde mulţi părinti veneau să-şi expună public copiii, ca pe nişte talente extra­or­di­nare. Majo­ri­ta­tea erau dră­guţi pen­tru că aşa sunt în gene­ral copiii la vâr­sta pri­me­lor încer­cări artis­tice — din­tre ei se dis­tin­geau câţiva mai cura­joşi sau chiar cu tupeu, care făceau faţă tra­cu­lui şi înfrun­tau came­rele de luat vederi cu tot aplom­bul cuiva care n-are nimic de ascuns şi nimic de pier­dut. M-am între­bat ade­sea de ce şi-ar duce cineva copiii la un ast­fel de show — în fond aveam şi eu doi băieţi des­tul de deş­te­pţi şi de dră­guţi, dar n-am simţit nici­o­dată imbol­dul de a-i expune în cir­cul ora­şu­lui. N-am găsit atunci un ras­puns, dar pe măsură ce tim­pul a tre­cut, unul mi se pare din ce în ce mai pro­ba­bil: con­vin­ge­rea că îi vor face cele­bri, şi fai­moşi peste noapte şi ast­fel "le va fi mai uşor în viaţă". Şi cu unii chiar aşa s-a şi întâm­plat: tele­vi­ziu­nea i-a făcut cele­bri. De pildă astăzi o avem prin­tre noi pe Dana Rogoz, vedeta unor sitcom-uri (dubi­oase dupa gus­tul meu), care îşi expune nurii "pe sti­clă" şi care s-a lan­sat ca o nevi­no­vată şi inge­nuă Abram­bu­rică, la o altă emi­siune pen­tru copii.

Lucru­rile nu se opresc aici. Ast­fel de reţete de suc­ces prind repede rădă­cini şi, după trei­spre­zece ani, copiii de atunci sunt tine­rii zile­lor noas­tre. Uitându-mă în jur văd un val de fete tinere care sunt extrem de pre­o­cu­pate de aspec­tul lor fizic şi de ima­gi­nea lor soci­ală: merg numai la anu­mite maga­zine, poartă hai­nele anu­mi­tor firme, când se anga­jează (dacă o fac!) vor nea­pă­rat maşina de un anu­mit tip şi cu anu­mite dotări, poartă osten­ta­tiv îmbră­că­minte sexy pen­tru a fi remar­cate de cei care au pute­rea eco­no­mică. Nu inves­tesc nici un leu în inte­li­genţa lor, care une­ori nu e deloc negli­ja­bilă, nu îşi mobi­lează cre­ie­rul cu nici un fel de cunoş­tinţe — de multe ori fac stu­dii supe­ri­oare doar pen­tru sta­tu­tul social de stu­dent şi, mai apoi, de absol­vent de facul­tate. În schimb sunt ade­sea dis­puse la esca­pade amo­roase cu mana­geri sau cu patroni de firme în schim­bul unor avan­taje mate­ri­ale — cele mai noro­coase le putem vedea con­du­când maşini scumpe prin oraş, la cea­sul când lumea ar tre­bui să se afle la muncă. Îmbă­taţi de suc­ce­sul lor pro­fe­sio­nal, băr­ba­ţii din afa­ce­rile româ­neşti se împo­do­besc mân­dri cu ast­fel de tro­fee uşoare, într-o con­ti­nu­are a com­pe­ti­ţiei în care s-au anga­jat: cine are cea mai tare maşină, cel mai scump cos­tum, cel mai teri­bil ceas, cea mai mişto gagică. Nu per­for­manţele propriu-zise, ci ima­gi­nea este cea care con­firmă sta­tu­tul lor de oameni de suc­ces. Ei sunt de fapt pere­chile per­fecte ale iubi­te­lor lor oca­zio­nale.

Toate astea se întâm­plă ori­unde în lume, poate că n-ar tre­bui să fac atâta caz. Îmi pare însă că român­cele au depă­şit măsura şi că, de fapt, se auto­con­damnă la un vii­tor îngro­zi­tor. Fru­mu­seţea este o armă facilă şi extrem de efi­cace, dar este în egală măsură tre­că­toare. Ba chiar te tra­dează atunci când te aşte­pţi mai puţin. Anii vor trece peste fru­moa­sele de azi şi, peste două­zeci de ani locul lor va fi luat de alte tinere, mai proas­pete şi mai dor­nice de viaţă, care vor călca peste cada­vre ca să ajungă acolo unde îşi doresc. Cul­mea iro­niei este că ace­lea vor fi fii­cele fru­moa­se­lor de azi, edu­cate şi instru­ite de chiar mamele lor.

Toată lumea spune că ne aşteaptă o criză finan­ci­ară şi eco­no­mică în peri­oada urmă­toare. Înclin să cred că e ade­vă­rat. Băr­ba­ţii de suc­ces ai Româ­niei se vor împu­ţina, iar cei care vor răzbi vor fi mai săraci. Feme­ile lor tro­feu vor tre­bui să se mulţu­mească cu mai puţin, une­ori cu nimic, pen­tru că n-au avut înţe­lep­ciu­nea ca măcar să se chi­ver­ni­sească în anii de belşug. Fru­moa­sele se vor lupta între ele pen­tru acei băr­baţi care au rămas sol­va­bili. Pro­ba­bil că poveş­tile mai picante ale lumei mondene ne vor fi isto­ri­site în tablo­ide. Mă întreb ce se va întâm­pla cu cele mai puţin noro­coase — nu mă pri­cep la pro­feţii, dar e lim­pede că nu le va fi prea uşor.

Uniu­nea Euro­peană ne-a învă­ţat (une­ori chiar cu forţa) să res­pec­tăm pe cei care suferă de han­di­ca­puri. Dato­rită nor­me­lor euro­pe­ene avem astăzi rampe spe­ci­ale de acces în clă­di­rile publice, case spe­cial des­ti­nate lor în maga­zine, toa­lete ame­na­jate pen­tru ei, spa­ţii rezer­vate în gări şi aero­por­turi. S-a găsit chiar şi o denu­mire spe­cială pen­tru această cate­go­rie, care să nu-i ofen­seze în nici un fel: phy­si­ca­lly cha­l­len­ged. Oameni care au o pro­vo­care în plus, aceea de a supra­vi­eţui fără unele avan­taje pe care noi cei­la­lţi le con­si­de­răm fireşti. Şi atunci mă întreb dacă nu vom ajunge să creăm o ast­fel de cate­go­rie spe­cială şi pen­tru fos­tele noas­tre fru­moase, care şi ele vor tre­bui să înfrunte o pro­vo­care în plus: supra­vi­eţu­i­rea fără cre­ier. Pen­tru că nu s-au pre­o­cu­pat nici­o­dată de uti­li­ta­tea aces­tui organ, bănu­iesc că unica lor armă în lupta cu coti­dia­nul va rămâne poşe­tuţa Louis Vuit­ton, golită şi ea de bănu­ţii şi car­du­rile care o popu­lau cân­dva. N-ar fi drept să le lăsăm de izbe­li­şte — nu-i aşa? — şi atunci va tre­bui să le ofe­rim locuri spe­ci­ale de acces în clă­di­rile publice ca să nu stea la cozi cum n-au stat nici până acum, case spe­cial des­ti­nate lor în maga­zine unde pro­du­sele se dau gra­tuit, toa­lete ame­na­jate cu cos­me­ti­cele scumpe cu care sunt obi­ş­nu­ite…


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *