Împarte cu prietenii










Submit

Penisul lui Goldoni

În seara asta am fost la tea­tru. Am văzut Min­ci­no­sul lui Gol­doni, într-o dis­tri­bu­ţie pro­mi­ţă­toare: Ble­onţ, Papa­iani, Uri­tescu (tatăl şi fiul). M-am întors pe jumă­tate amu­zat şi pe jumă­tate dez­a­mă­git de un spec­ta­col în care punc­tul cul­mi­nant a fost sli­pul lui Ble­onţ pe proha­pul căruia era eta­lat un penis negru, pro­ba­bil din cârpă. Pe dru­mul spre casă dis­cu­tam cu Car­men că, în fond, poan­tele au fost în majo­ri­ta­tea lor des­tul de directe şi de vul­gare, genul de umor frust pe care toată lumea îl gustă — n-am să o fac pe miro­no­siţa. Dar exce­sele sexu­ale, încu­nu­nate de dez­bră­ca­rea lui Ble­onţ până la sli­pul mai sus menţio­nat, nu m-au con­vins de cali­ta­tea jocu­lui actori­cesc.

Spre meri­tul său, Ble­onţ este un mare artist, se vede de la dis­tanţă că are pute­rea să facă roluri mari, că poate elec­triza o sală atunci când are un text pe măsură şi un con­text potri­vit. Spec­ta­co­lul de care vă spun a fost însă departe de un ast­fel de stan­dard. Au fost vreo două adu­ceri la zi ale tex­tu­lui pie­sei, un fel de mono­lo­guri por­nind de la tema min­ciu­nii ca formă a lup­tei pen­tru supra­vi­eţu­ire sau ca latură intrin­secă a natu­rii umane — aici Ble­onţ a mono­lo­gat cu publi­cul ca să zic aşa, incer­când să ne facă să ne iden­ti­fi­căm cu Lelio, recunoscându-ne incli­na­ţi­ile native spre inşe­lă­ciune. A avut şi o ieşire din rol — bine dozată şi făcută într-un moment oportun — declarându-se ener­vat de tex­tul lui Gol­doni care îi punea per­so­na­jul în pos­tura de a i se impune o căsă­to­rie de către tatăl său. S-a adre­sat lui Toma (regi­zo­rul e Toma Ena­che) cerându-i să facă ceva cu tex­tul că-l scoate din sărite ideea şi că acum o să joace aşa pen­tru că e "nea Vali Uri­tescu", dar de la spec­ta­co­lul vii­tor tre­buie făcut ceva. Uri­tescu îi ţine iso­nul şi i se adre­sează cu ape­la­ti­vul real — Cla­u­diu — după care revin la text, iar Ble­onţ are o ultimă butadă către Toma: să-i taie lui Uri­tescu din bani pen­tru că i-a spus în ace­eaşi frază şi Lelio şi Cla­u­diu.

Lumea a gus­tat glu­mi­ţele în mod mode­rat, apla­u­zele au fost ade­sea ezi­tante, iar la final sala a înce­put să se golească ina­inte să iasă acto­rii a treia oară (între noi fie vorba apla­u­zele nu erau aşa fre­ne­tice ca să revină de atâ­tea ori pe scenă, dar Ble­onţ ne-a forţat să mai apla­u­dăm niţel apă­rând din nou). Pe urmă am ieşit şi nu ştiu cum s-a fina­li­zat scena des­tul de jenantă.

Am avut bilete la loja ofi­ci­ală din sala Lovi­ne­scu, la tea­trul Not­tara. Groaz­nic. Am cre­zut că voi avea o pozi­ţie pri­vi­le­gi­ată şi oare­cum aşa a şi fost, numai că acolo nu sunt foto­lii ca în sală, ci nişte sca­une tari, pe care am înţe­pe­nit timp de aproape două ore. Mă durea fun­dul la un moment dat de-mi venea să mă ridic. Cam greu să te mai con­cen­trezi la piesă. Lângă noi un domn des­tul de agi­tat mane­vra deco­ru­rile: un pro­iec­tor rela­tiv pono­sit cu care crea ima­gi­nea de fun­dal a unei case veneţiene des­tul de apro­xi­ma­tive. Pro­iec­to­rul stă­tea pe o cutie de car­ton aşe­zată într-un echi­li­bru dis­cu­ta­bil pe balus­trada lojei si pen­tru că nu tri­mi­tea ima­gi­nea exact unde tre­buia a fost aju­tat sub unul din­tre picio­ruşe cu o sul de hâr­tie stre­cu­rat cu îndemâ­nare de res­pon­sa­bi­lul cu sce­no­gra­fia. Care sce­no­gra­fie a fost mai mult decât modestă, aş numi-o chiar spar­tană, dând impre­sia unei impro­vi­za­ţii. M-am şi între­bat la ce se referă afi­şul care ne anu­nţă că sce­no­gra­fia e rea­li­zată de Raluca Misara: adică ea a făcut rost de pe Goo­gle de ima­gi­nea casei veneţiene? De notat că piesa nu apa­rţine reper­to­ri­u­lui de la Not­tara, ci este iti­ne­rantă în diverse săli din Bucu­reşti şi din ţară.

Tot în loja ofi­ci­ală am avut plă­ce­rea de a ne înve­cina cu o domni­şoară căreia îi suna într-una tele­fo­nul. Nu doar că nu-l închi­dea, ba mai mult: la fie­care apel nu închi­dea ime­diat, ci cobora mâna cu tele­fo­nul spre podea — spe­rând pro­ba­bil să "ascundă" sune­tul — şi incerca cu insis­tenţă să des­ci­freze cine o sună. O altă domni­şoară comenta cu voce tare: ce nesi­mi­ţită! după care se adresa dom­nu­lui care o însoţea: "dragă, Ble­onţ e uriaş, dar rolul ăsta nu e pen­tru el". Lumi­nat de aceste expli­ca­ţii artis­tice, m-am putut orienta în com­pli­ca­tul text al pie­sei până când m-am împie­di­cat psi­ho­lo­gic de peni­sul lui Gol­doni. Cum nu i-am găsit sem­ni­fi­ca­ţia sim­bo­lică, iar eru­dita mea vecină n-a bine­voit să mă scoată din întu­ne­ri­cul neş­ti­inţei, am rămas până acum încur­cat: oare nu mai găsim ceva mai amu­zant decât o puţă de cârpă? Să fie asta reţeta ultimă ca să aduci lumea la tea­tru?


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *