Drumurile peste munți sunt spectaculoase, trebuie să recunosc. Cu niște ani în urmă am traversat cu mașina Alpii austrieci de la Graz la Linz și aș minți să spun că nu mi‑a plăcut autostrada care șerpuia printre versanți, strâpungându‑i din când în când prin tuneluri sau trecând pe viaducte peste văi. De o parte și de alta a șoselei pădurile păreau netulburate, doar fâșia de asfalt le întrerupea discret supremația. Am fost și la noi pe Transfăgărășan și pe Transalpina și — mutatis mutandis — mi‑a plăcut peisajul dezvăluit de pe platourile alpine. Doar că…
Doar că la noi pe șoselele montane nu circulă austrieci, ci români. Iar românul nu vrea doar să traverseze munții, să se bucure de peisaj, ci ține morțiș să lase puțin din sine în urmă. O conservă, un ambalaj de plastic sau măcar o hârtie, un semn al trecerii sale memorabile, căci toți trebuie să știm că Gică și Vasilică au fost pe acolo. Manelele trebuie să‑l înveselească peste tot unde se duce, iar grătarul… cum s‑ar putea fără un mic și‑o bere? La ce bun să urci Transfăgărășanul dacă nu pui și de-un grătar?
Mai nou avem șosea asfaltată până la Babele. Nu era de ajuns că ajungeau pantofarii cu telecabina, acum o să ajungă cu mașinile orice specimen din categoria maneliști, cocalari și pițipoance. Dacă se apucă și de șoseaua Gura Diham-Râșnov și de aia pe la Bolboci-Padina-Moeciu, Bucegiul va fi noul centru vechi. Or să apară tonetele cu kitsch-uri plastice și cele așa-zis artizanale, grătarele de mici “de la Dedulești” și toate celelalte nimicuri care formează bazarul comercial românesc. Se cheamă că încurajăm creșterea economică, nu? Iar toată țugulănimea se va plimba în sus și în jos cu mașinile, pentru că toți au dreptul să meargă “la munte”.
Îmi amintesc că prin ’88 am văzut o cucoană pe platoul Bucegilor care ajunsese sus cu telecabina. Avea pantofi cu toc, două valize destul de mari și doi copii cam năvalnici. La cabana Babele nu găsise loc și se chinuia să ajungă la cabana Caraiman, nițel mai jos, trăgând de geamantanele grele, gata-gata să-și sucească gleznele la fiecare pas și urlând cât o țineau plămânii la cei doi drăcușori care porniseră în fugă la vale. Probabil că nu asta fusese ideea ei de mers “la munte”. Privind acum la indivizii cu șlapi si grătare care invadează șoselele de munte realizez ca biata cucoană nu-și făcea rău decât sieși — mai că-mi vine s‑o scot din categoria pantofarilor în care o încadrasem atunci.
Munții sunt poate unul din ultimele refugii din fața mitocanului român. Faptul că sunt greu accesibili, că necesită echipament, efort și pregătire, îi ține pe cei mai multi dintre necivilizați departe de ei. Și de fiecare dată când se mai construiește un drum pe culmile lor, încă o oază de liniște și frumusețe este distrusă. Adio, Bucegi!
14:09
Atata timp cat “poporul” roman crede intr-un “Voda Cacarau” si gireaza un bascalios, din categoria aceea care stramba numele lui Coposu in Caposu, in fruntea guvernului, sa nu va asteptati sa vedeti “austrieci” pe drumurile noastre de munte. Daca vom continua sa toleram gunoaiele politice vom fi nevoiti sa ne obisnuim si cu gunoaiele, foarte materiale, din jurul nostru. Sper ca se vede relatia de cauzalitate intre articol si comentariul meu.
16:08
Am și dovada a ceea ce spui tu aici. O poză în care am reușit să captez, cu brațele deschise, un spot de lumină. Zici că s‑a pogorât sfântul duh peste mine. Doar că nu pot să ies cu ea în lume. Pășesc peste o mare de gunoaie. Nu-mi vine să cred că salvarea e în photoshop.
16:08
Am înțeles că se asfaltează acele zone, deoarece băieții deștepți au pământ acolo și l‑au scos acum la vânzare. Scump.
15:08
Așa cum spuneam și mai devreme, am fost la munte după 10 ani.
Și într-adevăr, un alt motiv care m‑a ținut departe este tocmai cel menționat de tine. Nu (mai) suport să văd cum sunt munții pângăriți de comerțul cu cele mai inutile lucruri, iar cu marea de șlăpari n‑am nimic în comun.
La Bușteni n‑am mai nimerit strada către Silva/telecabină, pentru că reperul meu, clădirea industrială cu paserelă, a fost șters de pe fața pământului. (Am scris primăriei din Bușteni că nu există semnalizare, să se îndure măcar de turiștii străini, căci de cei români nu le pasă deloc.)
În plus, am descoperit că a înflorit o afacere, care pe vremea mea nu era. Niște rakeți cu 4x4 agață agresiv oamenii de la coadă de la telecabină și‑i momesc cu traseul Bolboci-Padina-Piatra arsă. Inevitabil că de plictiseala de la coadă unii cedează.
O afacere la negru, neimpozitată, nereglementată. Îmi închipui că rakeții cotizează și la primărie și la poliție. Înspăimântător.
21:08
Întrebarea pe care mi‑o pun este dacă oamenii ăștia care stau la coadă la telecabină știu că există si alt mod de a merge la munte. Poate ca o parte din ei — nu îndrăznesc să avansez un procent — ar savura efortul urcușului, plăcerea de a cuceri fiecare metru de altitudine, poate s‑ar simți revigorați după o zi de urcat. Le‑a spus cineva? I‑a tentat cu o drumeție pe coclauri? Sau pur și simplu s‑au luat după ceilalți și s‑au închipuit ajunși la Babele în sandale, mâncând mici și bând bere?