E fără precedent această mobilizare a românilor din diaspora. Nu o poate explica nimic din ceea ce am văzut până acum întâmplându-se nouă, românilor, mai degrabă dezbinați decât uniți în cele ce le-am întreprins împreună. Ce minune ni se întâmplă zilele astea? Ce ne unește brusc?
Poate că trăind peste graniță, în societăți normale și civilizate, învățăm și noi civismul, găsim în exemplul gazdelor noastre motivația și voința ce ne lipseau pentru a face gesturile firești și necesare ale cetățeanului. Poate că insolența și tupeul lui Ponta a împins peste limita suportabilului disprețul față de politicienii corupți ai României, determinându‑i pe cei din diaspora să devină solidari și activi. Poate că rețelele sociale au făcut posibil ca românii de acasă care se luptă să schimbe România să‑i țină aproape și să le ceară sprijinul celor din diaspora, dându-le permanent imaginile realității acestei campanii electorale. Poate că toate astea la un loc.
Dincolo de miza imediată a acestor alegeri, un potențial câștig se întrevede. Și e unul chiar mai mare decât alegerea președintelui potrivit: românii au reușit să se unească, să aibă o voce comună, să riposteze activ împotriva celor ce‑i mint și‑i fură. Acest spirit trebuie să supraviețuiască acestor alegeri — iar șansele sunt destul de bune când mă gândesc la mișcarea pe care ar putea‑o înființa Monica Macovei — pentru că acesta este câștigul cel mai important al ultimilor 25 de ani.
Chiar dacă mobilizarea asta nu va reuși să acopere turmele de stupizi mânate de PSD la urne, chiar dacă — nefiind mârlani — vom pierde aceste alegeri, avem șansa de a rămâne uniți. Și, dacă va fi așa, la câtă ostilitate a reușit să adune împotriva sa chiar înainte de a‑și fi început mandatul, Ponta ar trebui să se gândească că nu i‑ar strica un elicopter pe 22 decembrie…
Lasă un comentariu