De curând președintele Iohannis a făcut câteva declarații despre educație, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la constituirea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, afirmând între altele că sistemul de educație are nevoie de o reconstrucție consistentă, care trebuie să se sprijine și pe contribuția sindicatelor. Lumea l‑o fi aplaudat la respectiva reuniune, pentru că probabil s‑au bucurat să audă că președintele îi include între cei care contează atunci când vine vorba de reforme. Nimănui nu‑i surâde ideea unei schimbări din care el să nu fie parte.
Pentru a avea însă o șansă, România trebuie să investească masiv într-un nou sistem. Dar ce și cum trebuie făcut în detaliu nu este rolul președintelui să spună, să dea lecții sau să impună soluții. Rolul meu este să fac în așa fel încât toate forțele politice să accepte un plan pe termen lung, iar toți ceilalți factori implicați să implementeze această mare reformă care ne așteaptă. Nu îmi imaginez că această regândire a sistemului educațional se poate face în afara concursului oferit de sindicate. Dimpotrivă, mă bazez foarte mult pe dumneavoastră și vreau să lucrăm cot la cot pentru succesul acestui proiect de țară.
Nu toată lumea a apreciat însă la fel aceste afirmații. Domnul Sebastian Lăzăroiu, fost consilier al lui Băsescu și — mai nou — harnic comentator politic, ironizează viziunea cooperantă a lui Iohannis și spune că:
Klaus, ține minte asta: reforma sistemului educational se face FĂRĂ sindicate. Sindicatele sunt cei mai mari frânari. Dacă era după sindicate nu se făcea nici ce s‑a făcut până acum. Mai bine îți iei aliați părinții, dacă chiar vrei reforma și înțelegi cam ce presupune.
Mărturisesc că am oarece dificultăți să identific “ce s‑a făcut până acum”. În afara faptului că s‑au pus camere de supraveghere la examenul de bacalaureat și astfel am putut constata dimensiunile reale ale dezastrului educației românești, nu simt că în acest sistem s‑a mișcat ceva semnificativ.
Dar hai să mergem pe logica domnului Lăzăroiu, să trecem peste faptul că are o grămadă de neîmpliniri frustrante în trecutul său și să presupunem că dreptatea e de partea lui. Care va să zică ne aliem cu părinții și compunem o strategie de reconstrucție totală a sistemului de educație. Imaginați-vă tot ce e mai bun în opinia voastră: home schooling dacă asta vă place, sistemul finlandez care e foarte lăudat în ultima vreme sau orice altceva vi se pare potrivit. Sistemul în sine nu contează în acest moment — să ne închipuim că l‑am ales pe cel mai bun. Și după aia ce urmează? Păi ar fi două variante.
Prima opțiune ar fi să declarăm că personalul din învățământ este inapt pentru a pune în practică un nou sistem de educație. Pe cale de consecință îi dăm pe toți afară și începem să reangajăm pe baza unor criterii pe care le considerăm corecte. Realist vorbind, cât credeți că va dura procesul de selecție a unor noi persoane? Câți dintre vechii profesori vor reuși să îndeplinească criteriile noastre pretențioase? Cât va costa și va dura pregătirea noilor cadre didactice pentru a aplica noul sistem? Și ce se va întâmpla cu copiii în timp ce noi suntem ocupați să implementăm schimbarea asta?
A doua variantă ar fi să păstrăm cadrele didactice pe care le avem și să le prezentăm proiectul nostru perfect, cerându-le să‑l aplice de a doua zi, literă cu literă. Nu uitați că ei n‑au fost consultați asupra acestuia. Cât de probabil vi se pare ca cei ce n‑au fost incluși în proiect să declare că totul e o prostie și că e inaplicabil? Cât de probabil este să aplice în dorul lelii noile principii și să compromită în doi timpi și trei mișcări tot efortul nostru de a îmbunătăți educația?
Deci cum stăm cu aplicabilitatea teoriilor domnului Lăzăroiu? Nu vi se pare că exact asta e problema tuturor lătrăilor ăștia din foste găști politice, lipsa de aplicabilitate a ideilor lor? Pentru că, dacă ar fi știut cum să-și pună în practică ideile, probabil că ar fi rămas ceva mai mult de pe urma lor, nu?
Așa că singura soluție este să acceptăm că în orice proiect de reconstrucție nu putem lăsa pe dinafară pe aceia care vor trebui să implementeze schimbarea. Ne place sau nu, trebuie să ne întoarcem către sindicatele din învățământ și să‑i întrebăm: primiți cu reforma?
22:05
Sebastian Lăzăroiu rămâne ce a fost dintotdeauna : o JAVRĂ ordinară aidoma fostului său stăpân: Traian Băsescu !
Precizez că nu e un atac politic și nici un demers sindicalist ci pur și simplu o constatare indignată a unei atitudini mizerabile care continuă din partea unor personaje de teapa acestui Lăzăroiu care ne disprețuiește în continuare exact pe cei de care depinde succesul organic al unei reforme reale și autentice în sistemul educațional : CORPUL PROFESORAL !