Împarte cu prietenii










Submit

Cum devii evazionist pe bună dreptate

Zic unii că e inco­rect să tăbă­râm pe capul bie­tu­lui mic între­prin­ză­tor, înglo­dat în taxele și impo­zi­tele sta­tu­lui român, care abia supra­vie­țu­iește de pe o zi pe alta. Că un ast­fel de om de afa­ceri nu are nici o șansă să scoată vreun câștig dacă nu face și un pic de eva­ziune fis­cală, căci cos­tu­rile afa­ce­rii plus dările către stat sunt prea mari pen­tru a fi aco­pe­rite din pro­fi­tul său. Pri­vită din per­spec­tiva asta, a îngri­jo­ră­rii față de prea împo­vă­ra­to­rul stat român, eva­ziu­nea fis­cală se trans­formă dintr-o ruși­noasă infrac­țiune într-o bravă luptă pen­tru supra­vie­țu­ire. Și, desi­gur, merită toată com­pa­siu­nea noas­tră.

Dis­cu­ția îi are azi în prim-plan mai ales pe cei care fac ali­men­ta­ție publică și mici ser­vi­cii de turism și a fost stâr­nită de mult-dezbătuta des­cin­dere a ANAF pe lito­ral, cu pri­le­jul zilei de 1 mai. Dar subiec­tul nu e nou. Ceea ce vă pro­pun eu este să ne uităm la el dintr-o altă per­spec­tivă, poate mai puțin abor­dată.

Să luăm cazul cuiva care are o terasă într-un oraș oare­care, unde vinde mici, câr­nați și bere. Ca să își deru­leze acti­vi­ta­tea de între­prin­ză­tor se suie fru­mu­șel în Loga­nul său înscris pe firmă, pune niște ben­zină și pur­cede către cel mai apro­piat maga­zin cash & carry, even­tual ăla care are pro­mo­ții mai mari. Umple por­tba­ga­jul cu bere, mici și câr­nați trași în folie de plas­tic, vreo două baxuri de muș­tar, pâine să ajungă și se întoarce iute la terasa sa. Încinge gra­ta­rul, pune car­nea la sfârâit, berea la rece și așteaptă muș­te­rii.

Veți fi poate de acord că ter­me­nul de între­prin­ză­tor e un pic cam pre­ten­țios pen­tru acti­vi­ta­tea asta comer­ci­ală. Omul nos­tru n-a între­prins nimic în sen­sul pe care îl dă ter­me­nul eco­no­mic1, ci pur și sim­plu a mutat niște mici de la Metro pe gră­ta­rul său. În veci­nă­ta­tea lui mai sunt încă două­zeci de alți așa-ziși între­prin­ză­tori care fac ace­lași lucru — con­cu­rența e mare pen­tru că n-ai nevoie de prea multă minte și nici de foarte mulți bani ca să frigi niște mici și să des­faci niște sti­cle de bere. Din ce se face dife­ren­ți­e­rea între toate aceste afa­ceri? Din nimic. Unii pre­tind că au mici de Dedu­lești, alții că sunt cei mai proas­peți, alții că sunt cei mai gus­toși, alții că gra­tar­giul lor e cel mai cel. Cât de mult poți să scoți pro­fit din business-ul ăsta? Nu cine știe ce, firește. Nu înde­a­juns ca să plă­tești bine gra­tar­giul, femeia care face cură­țe­nie, con­ta­bila care-ți ține actele, chi­ria pe spa­țiu, ben­zina și repa­ra­țile troa­cei de Logan, căr­bu­nii de gră­tar, curen­tul elec­tric, fri­gi­de­rele, taxele și impo­zi­tele la stat și să-ți rămână și ție ceva. Pen­tru că pur și sim­plu nu e cum.

O, dar aștep­tă­rile sale sunt mari! Omul nos­tru de afa­ceri crede că a pus coada la prună cu ideea lui geni­ală de a face o terasă și se con­si­deră îndrep­tă­țit să câștige mulți bani. O să vă între­bați câți. Păi câți și-ar dori el, firește, căci visul ori­că­rui mic între­prin­ză­tor este să devină un mare între­prin­ză­tor. Nici unul din­tre ei nu se gân­dește cât valo­rează de fapt ser­vi­ciul pe care îl face. Și ade­vă­rul e că valoa­rea afa­ce­rii sale este foarte mică. Căci pse­u­doîn­tre­prin­ză­to­rul nos­tru nu-si asumă nici un risc, nu ada­ugă nici o valoare — micii și berea lui și-o poate cum­păra ori­cine de la orice pră­va­lie, sin­gura dife­rență e că — în loc să mănânci și să bei acasă — mol­făi haleala pe stradă, stând la niște mese de plas­tic, even­tual cu umbre­luță bran­du­ită pri­mită gra­tuit de la vreun pro­du­că­tor de bere. Câți bani merită acest rudi­men­tar mise-en-place?

După păre­rea patro­nu­lui, mulți. Cât mai mulți. Și pen­tru că nu reu­șește să-i pro­ducă legal, căci nu sun­tem dis­puși să dăm 10 lei pe mic și 20 de lei pe bere, omul nos­tru de afa­ceri își rot­u­n­jește veni­tu­rile din eva­ziune. Pe care el o con­si­deră jus­ti­fi­cată, căci alt­fel n-ar rezista — zice el.

Puteți lua exem­plul ăsta pen­tru a-l aplica pră­vă­li­i­lor cu ali­mente care se apro­vi­zio­nează din Metro, maga­zi­ne­lor cu haine second-hand, șaor­me­ri­i­lor și în gene­ral ori­cârei afa­ceri de genul "cum­păr de colo și vând din­colo". Româ­nia e plină de ast­fel de pseudo-afaceri, iar sin­gu­rul merit al inves­ti­to­ru­lui este fle­rul de a ghici ce fel de marfă are "vad" în zona aceea.

Prea puțini din­tre acești așa-ziși patroni se gân­desc cum se pot dife­ren­ția față de com­pe­ti­tori, cum pot să-și reducă cos­tu­rile pen­tru a deveni mai pro­fi­ta­bili. Nici unul nu se ali­ază cu pro­du­că­tori locali de carne sau de vin (ca să luăm exem­plul tera­sei), nu se gân­dește să pro­mo­veze o rețetă tra­di­țio­nală sau ori­gi­nală de mici și câr­nați, nu inves­tește într-o linie de bere arti­za­nală, ast­fel încât să dea cali­tate pro­du­se­lor și să antre­neze și pe alții în lan­țul acesta de cre­are a unei veri­ta­bile valori.

Căci ade­sea în Româ­nia, de la cea cor­po­ra­tistă până la cea antre­pre­no­ri­ală, nu este vorba des­pre cum să câștigi în mod cin­stit promovându-ți valoa­rea per­so­nală și aliindu-te cu cei care te pot com­pleta, ci des­pre cum par­vii, căl­când peste cei­lalți: colegi, șefi, subal­terni, fur­ni­zori, con­cu­renți sau chiar cli­enți. Sta­tul și impo­zi­tele sale sunt doar un alt ina­mic pe care tre­buie să-l fen­tezi. Și uite așa devii eva­zi­o­nist și ești con­vins că ai toată îndrep­tă­ți­rea să fii.



Note de subsol

  1. Per­soană fizică auto­ri­zată sau per­soană juri­dică având sar­cina înfi­in­ță­rii, ges­tio­nă­rii, orga­ni­ză­rii și con­du­ce­rii unei afa­ceri, la care par­ti­cipă cu capi­ta­lul său și (sau) cu capi­tal atras. []

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *