Împarte cu prietenii










Submit

Ai grijă de nervi și de picioare

Există multe motive pen­tru care oame­nii de azi se trans­formă din vie­tăți urbane în monta­ni­arzi. Unii pro­ba­bil apucă pote­cile mun­ți­lor pen­tru că vor să fugă de seme­nii lor, prea mulți și prea cotro­pi­tori în îngusta fâșie de timp pe care viața ne-o mai lasă nouă înșine. Alții sunt mai degrabă dor­nici să-și simtă adre­na­lina fier­bând, aruncându-se în teme­rare aven­turi menite a-i dovedi bravi eroi ai unor povești de spus nepo­ți­lor, dar care ade­sea se ter­mină prost ori poate chiar tra­gic. Pe alții îi împinge de la spate antu­ra­jul, dorința de a fi cu gașca și de a-și da o însem­nă­tate pro­prie pen­tru că se simt parte a unui grup. Alții merg pe munte pen­tru că e cool să mergi pe munte.

Eu merg pe munte pen­tru că sunt curios. Am o neo­bo­sită curi­o­zi­tate de a afla cum se vede lumea din vâr­ful fie­că­rui munte, în ce fel curg văile și cum se undu­iesc pri­poa­rele, cât de sus îndrăz­nesc moli­zii să urce și de unde izvo­răsc pâra­iele. Nici­o­dată nu mă întorc dez­a­mă­git, căci mun­ții sunt pre­cum oame­nii, ori poate chiar mai fru­moși ca ei, au fie­care per­so­na­li­ta­tea lui. Unul e mai col­țu­ros și mai aspru, altul mai mol­com, altul mai repe­zit spre înalt. Fac cunoș­tință cu ori­care din­tre ei, nu-s dor­nic de a-i cunoaște doar pe cei fai­moși, căci fie­care munte are ceva de ară­tat dacă știi unde, cum și când să te uiți. Nu tre­buie decât să-mi rafi­nez pri­ce­pe­rea de a le des­coase secre­tele.

Însă curi­o­zi­ta­tea nu e de ajuns. Ca să mă bucur de toate cele din jur, inima tre­buie să-mi fie ușoară, pasul sigur, gân­dul lim­pede și răsu­fla­rea liniș­tită. Nu te poți minuna de cele din jur dacă pute­rile nu-ți sunt pe măsura mun­te­lui. Buni­cul meu, un om de la care am avut multe a învăța, mi-a spus cân­dva că atunci când umbli pe munți tre­buie să ai grijă de nervi și de picioare. Des­pre picioare mi-a fost lesne să pri­cep, e clar că ele duc efor­tul mer­su­lui înde­lun­gat, alter­nând urcu­șuri și cobo­râ­șuri și că de aceea e nevoie să fie obiș­nu­ite cu dru­mu­rile lungi. Dar, mi-a spus el, nu-i vorba doar de cât de puter­nici îți sunt muș­chii și cât de rezis­tente tăl­pile, ci și de grija de a te încălța cum se cuvine, pe măsura mun­te­lui pe care îl urci. Degeaba ai forța unui taur atunci când rănile făcute de niște bocanci nepur­tați te dor de îți seacă sufle­tul la fie­care pas.

Des­pre nervi aveam să înțe­leg mai târ­ziu cum stau lucru­rile, după ce mi-am învă­țat lec­ția în câteva rân­duri și am înțe­les că pe munte tre­buie să-ți păs­trezi cum­pă­tul ori­cât de greu ar fi. E lesne să lași furia să te cuprindă, mai ales atunci când pute­rile îți slă­besc și toate din jur par a-ți sta împo­trivă. Nici acum, când am învă­țat această regulă sim­plă, nu sunt scu­tit de această gre­șe­ală — obo­seala e cel mai mare duș­man al unei minți lim­pezi. Și, îndată ce ner­vii îți cedează, devii pro­priul tău duș­man, căci riști să iei cele mai proaste deci­zii: te pri­pești să faci ale­ge­rile nepo­tri­vite, te încă­pă­țâ­nezi să con­ti­nui când ar tre­bui să renunți, te oprești epu­i­zat și frus­trat când ar tre­bui să mergi mai departe, te iei la sfadă cu pri­e­te­nii care te înso­țesc când ar tre­bui să te ajuți cu ei.

Cum spu­neam, când mergi pe munte tre­buie să ai inima ușoară, pasul sigur, gân­dul lim­pede și răsu­fla­rea liniș­tită. Iar toate astea tre­buie să le clă­dești din timp, adică să tru­dești cu râvnă și cu bună cadență la întă­ri­rea tru­pu­lui și a min­ții. Treabă nu toc­mai sim­plă atunci când locu­iești într-un oraș de câm­pie, departe de coas­tele mun­ți­lor. Poți să te antre­nezi aler­gând prin natură, dar asta e pen­tru cei cărora le place iuțe­ala. Eu unul n-am iubit nici­o­dată aler­ga­rea — n-am rămas nici­o­dată ulti­mul când a fost vorba de fugit, dar nici bucu­ros nu sunt când e nevoie să-mi iau picioa­rele la spi­nare. Iar atunci când vre­mea devine rece, aler­ga­tul mi-e încă și mai mare chin, căci transpi­rând foarte puter­nic în zona capu­lui, mă pre­dis­pun răce­li­lor.

Și uite de-aia mer­sul la sală e pen­tru mine cea mai bună metodă de a avea grijă de nervi și de picioare. Banda de aler­gare poate fi încli­nată până la 15%, viteza poate fi ajus­tată la rit­mul mer­su­lui în urcuș și ast­fel efor­tul e echi­va­lent cu cel al unui urcuș sus­ți­nut. Ba mai mult, banda de aler­gare are niște avan­taje incon­tes­ta­bile. Mai întâi că nu slă­bește rit­mul nici­o­dată, așa cum se întâm­plă când alergi în aer liber, unde obo­seala te înce­ti­nește trep­tat, pe nesim­țite și e nevoie de nis­cai echi­pa­mente GPS ca să fii sigur că men­ții un ritm con­stant. Apoi fap­tul că supra­fața ben­zii e mono­tonă îți ușu­rează pașii. Nu tre­buie să ai grijă unde calci. Poți în schimb să urmă­rești para­me­trii fizici ai pro­pri­u­lui corp și să înțe­legi cum și când obo­sești, când și cât de mult îți pierzi suflul. Cu puțină pri­ce­pere poți ast­fel să înveți cum să devii mai rezis­tent.

Eu de pildă am con­sta­tat că după un kilo­me­tru jumă­tate de mers, la o viteză de 4 km/oră și o încli­nare de 15%, încep să simt un discon­fort al muș­chi­lor picioa­re­lor. E momen­tul în care muș­chii încep să "voci­fe­reze" că sunt puși la treabă. Res­pi­ra­ția e des­tul de acce­le­rată și ea. Per­se­ve­rez. După încă cinci sute de metri, muș­chii sunt bine încă­l­ziți și res­pi­ra­ția se reglează — între pri­e­teni avem obiș­nu­ința să spu­nem că ăsta e momen­tul când "a intrat tur­bina". 🙂 Pe la trei kilo­me­tri și 450 m alti­tu­dine urcată obo­seala începe să se simtă din nou, dar încă nu simt nevoia să mă opresc. Pe la trei kilo­me­tri jumă­tate însă lupt cu ten­ta­ția de a opri banda. Peste 500m alti­tu­dine în mai puțin de 50 de minute nu e ușor pen­tru mine. Dacă aș fi pe munte, pro­ba­bil că m-aș opri. Banda însă se învârte nemi­loasă, iar voința mă ajută să con­ti­nui până la limita de o oră pe care mi-am impus-o. Patru kilo­me­tri dis­tanță și șase sute de metri alti­tu­dine urcată într-un sin­gur ceas nu e rău pen­tru un ama­tor.

Să ne vedem cu bine pe munte, când o veni pri­mă­vara. Până atunci nu uitați să aveți grijă mereu de nervi și de picioare.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *