Împarte cu prietenii










Submit

Conversație despre bun simț

O întâm­plare apa­rent banală mi-a pri­le­juit un moment de reflec­ție asu­pra nesim­ți­rii. Pe care o resimt în con­ti­nuă creș­tere în jurul meu, cu fie­care zi care trece. Une­ori mă auto­li­niș­tesc spunându-mi că, desi­gur, mi se pare. Alte­ori însă opti­mis­mul mă pără­sește. La sală — un loc unde nu toc­mai abi­li­tă­țile inte­lec­tu­ale sunt cele pe care le exer­sezi — am avut oca­zia unei medi­ta­ții ceva mai rațio­nale asu­pra subiec­tu­lui.

Mai întâi tre­buie să vă spun că atunci merg la sală obiș­nu­iesc să-mi aleg un subiect de gân­dire. De cele mai multe ori e vorba de ceva foarte prac­tic, din veci­nă­ta­tea pre­o­cu­pă­ri­lor mele coti­diene: cum să rezolv o pro­blemă, cum să struc­tu­rez un trai­ning, cum să am o abor­dare mai inte­re­santă asu­pra unui subiect. În dimi­neața aceea n-am apu­cat să-mi aleg subiec­tul, pen­tru că m-a ales el pe mine. Când am intrat în ves­ti­a­rul sălii am obser­vat pe jos o dâră lungă de apă care se sfâr­șea într-o baltă de dimen­siuni res­pec­ta­bile, în drep­tul unui dulap. Cineva, care între timp ple­case, ieșise din pis­cină sau din duș fără să se șteargă.

Doi domni dis­cu­tau cu voce tare, comen­tând isprava necu­nos­cu­tu­lui. După ce au căzut iute de acord că așa ceva nu este accep­ta­bil, au ajuns ine­vi­ta­bil la iden­ti­fi­ca­rea cau­ze­lor pen­tru care totuși fapta s-a petre­cut. Unul, mai pesi­mist, a opi­nat că este clar vorba de o incu­ra­bilă nesim­țire. Celă­lalt, ceva mai pozi­tiv în ton, a răs­puns că poate nu e nesim­țire, ci pur și sim­plu e lipsă de edu­ca­ție. Cum adică? s-a ară­tat intri­gat inter­lo­c­u­to­rul său. Păi poate părin­ții n-au avut posi­bi­li­ta­tea să-l ducă la sală când era copil și n-a avut de unde să învețe cum să se com­porte, zice opti­mis­tul. Mda, se poate, a con­ve­nit pesi­mis­tul.

Mă mânca limba. Pe dvs. v-a dus mama sau tata la sală? Am adre­sat între­ba­rea spre cel cu viziu­nea pozi­tivă, anti­ci­pând răs­pun­sul după vâr­sta sa mai îna­in­tată. Nu, dom'ne, pe vre­mea mea nu era sală! Opti­mis­tul zâm­bea. Și atunci de unde știți cum să vă com­por­tați aici? am con­ti­nuat curios. Am văzut și eu cum se poartă alții, am mai fost pe-afară… Nu era foarte sigur în argu­men­ta­ția sa. Eu eram însă hotă­rât să îi încerc logica. În fond ce e rău în fap­tul că a făcut o baltă de apă aici? Se usucă, e cald… Pozi­ti­vis­mul a înce­put să-l pără­sească pe dom­nul opti­mist: Cum dom'ne, e nor­mal să faci aici lac de apă și noi să căl­căm în ea, că uite! se face mize­rie și se împrăș­tie în tot ves­ti­a­rul! Îl adu­se­sem unde vro­iam. Aha, deci, pro­blema este că deran­jează pe toți cei­lalți. Deci nu e nevoie să te învețe cineva cum să te com­porți la sală. E nevoie să-ți pese de cei­lalți. Eu zic că asta ține de bun simț. 

Pe bandă, făcându-mi exer­ci­țiul obiș­nuit, am con­ti­nuat să mă gân­desc la subiect. Ce tre­buie să facă părin­ții ca să-ți insu­fle bun simț? Nimic alt­ceva decât să te antre­neze teme­i­nic și con­sec­vent în a-i res­pecta pe cei din jurul tău. Ca de pildă atunci când dis­cuți cu cineva să nu te oprești în mij­lo­cul dru­mu­lui, even­tual în locul cel mai îngust de tre­cere. Să nu arunci gunoaie pe stradă. Să nu vor­bești la tele­fon în gura mare într-o sală unde alții au nevoie de liniște. Să nu-ți par­chezi mașina pe tro­tuar fără să lași loc îndes­tu­lă­tor pen­tru pie­toni. Să nu faci un lac de apă în ves­ti­a­rul unei săli de sport.

Nu e nevoie să fi tre­cut prin toate aceste expe­riențe în copi­lă­rie. Nu e nevoie să tes­tezi toate con­tex­tele soci­ale în care bunul simț este nece­sar. E de ajuns să ți se ino­cu­leze insis­tent ideea că, îna­inte de a-ți satis­face pro­pri­ile dorințe, tre­buie întot­dea­una să te asi­guri că nu deran­jezi pe cei din jur, că nu le afec­tezi viața prin fap­tele tale. Că le arăți res­pect. Pen­tru ca, la rân­dul tău, să le poți pre­tinde res­pect. Și nu, nu tre­buie să fie un exer­ci­țiu rațio­nal, un fel de pro­ce­dură pe care s-o urmezi în fie­care clipă a vie­ții tale, obse­dat sau aga­sat de obli­ga­ti­vi­ta­tea ei. Tre­buie să-ți intre în reflex, să fie parte a felu­lui tău de a fi, în fie­care zi, în fie­care minut. Nu poți fi per­fect, dar poți să te stră­dui să fii soci­al­mente accep­ta­bil.

Asta ar tre­bui să facă părin­ții. Dar pen­tru asta ar tre­bui ca și ei să aibă bun simț. Și, din păcate, dăm într-o pro­blemă cir­cu­lară: un nesim­țit nu poate crea decât alți nesim­țiți.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *