Demiterea ministrului culturii este subiect de îndelungi discuții. După declarațiile făcute în ultima vreme și, mai ales, după scrisoarea deschisă adresată Grupului de Dialog Social, Vlad Alexandrescu se profilează tot mai clar ca un om care vrea să reformeze, dar este împiedicat de grupuri de interese, unele chiar din interiorul guvernului. Și atunci de ce să fie demis de Cioloș, când chiar el însuși a susținut că va încerca să producă acele schimbări care sunt necesare administrației României?
Dintr-un motiv simplu: cuvântul de ordine al guvernului Cioloș este să nu se amintească nimic despre reforme radicale. Chiar dacă se fac lucruri bune, chiar dacă unele măsuri sunt reformatoare sau primi pași spre o schimbare profundă, regula nescrisă e să nu fie tulburate apele cu cuvinte care ar putea declanșa reacția balaurilor corupției. Căci, dacă te duci în orice instituție a statului și pronunți cuvântul reformă, vei primi instant blamul general al funcționărimii care s‑ar simți vizată de schimbări. Imediat vor suna telefoane, se vor trimite mesaje și mașinăria de zădărnicire a oricărei reforme va fi pornită împotriva celui ce a îndrăznit să o sugereze.
Administrația publică din România este captivă în mâinile unei găști de corupți incompetenți, conectați politic, capabili să zădărnicească orice tentativă de reformă. De aia, procedural vorbind, singurul mod în care poți face ceva este — poate — să pui batista pe țambal și să acționezi în liniște. Nu demaști grupuri de interese, nu sugerezi conspirații transpartinice, nici chiar dacă ai dovada lor. Taci și încerci să faci.
Vlad Alexandrescu a luat batista de pe țambal și‑a început să cânte tare. Și de-aia trebuie înlăturat până nu se abate asupra întregului guvern mânia cooperativei funcționărești.
Lasă un comentariu