Pregătiri de iarnă
/ Miniblog
4 dec.
2017

 106

Dacă împăr­țim viața unui om în seg­mente de câte 20 de ani, inter­va­lul de timp pe care sta­tis­tica îl con­si­deră ca deli­mi­tare a gene­ra­ți­i­lor, ase­mă­na­rea ei cu alter­nanța ano­tim­pu­ri­lor devine evi­dentă. Nu e nici o des­co­pe­rire în asta, meta­fora este bine­cu­nos­cută mul­tora, doar că nu toți îi urmează firul până la înțe­le­su­rile sale mai pro­funde. Nu e doar simi­li­tu­di­nea ciclu­ri­lor natu­rii cu exis­tența fie­că­rui om, ci e și chi­b­zu­ința cu care – atunci când înțe­legi com­pa­ra­ția – îți pre­gă­tești și îți tră­iești tre­ce­rea prin fie­care ano­timp. Pen­tru că există felu­rite chi­puri în care poți tra­versa vre­mu­rile.

Se spune că cea mai bună stra­te­gie de a întâr­zia îmbă­trâ­ni­rea este să-ți păs­trezi min­tea tânără. Să nu cazi în șabloane defe­tiste, în tris­teți posace, în nos­tal­gii inu­tile. Să nu renunți să ai pro­iecte de vii­tor. Să accepți că totul în jur se schimbă și să schimbi și tu câte ceva în viața ta, adă­u­gând mereu ceva nou. Să te scoți în mod volun­tar din zona ta de con­fort și să-ți demon­strezi ție că poți să înveți lucruri noi. Să nu spui că lucru­rile erau alt­fel pe vre­mea ta. Pen­tru că asta înseamnă că vre­mea ta a tre­cut. Nu e o stra­te­gie ușoară, e nevoie de voință și de o con­ti­nuă pri­vire auto­cri­tică asu­pra pro­pri­i­lor deci­zii și fapte. Dar, din câte con­stat, se pare că e sin­gura care a dat vreo­dată rezul­tate.

Nu sunt în măsură să sfă­tu­iesc pe nimeni cum să pro­ce­deze cu pro­pria ges­tiune a tim­pu­lui trăit. Nu sunt nici pe departe un expert, la fel ca cei­lalți învăț și eu cum se trece prin vre­muri. Expe­rien­țele din ultima vreme m-au învă­țat însă ceva ce nu știam, așa că un sfat pot totuși să vă dau: atunci când deci­deți să tre­ceți alt­fel prin timp, să pre­lun­giți ano­tim­pul în care vă aflați, fiți pre­gă­tiți să vă des­păr­țiți de o parte a celor din gene­ra­ția voas­tră. Poate chiar de o mare parte a lor. Dis­tanța până la ei va crește în fie­care zi tot mai mult, atât de mult încât nici măcar vechile pri­e­te­nii nu vor mai fi de ajuns ca să rămână o punte între voi. Și asta o să vă doară mai ales pe voi.

Pen­tru ei va fi mai ușor. Vă vor cata­loga drept smin­tiți, infan­tili sau defecți în vreun anume fel, vor decreta că ați dat în min­tea copi­i­lor și își vor aminti tot felul de lucruri din tre­cut pe care le vor rein­ter­preta pen­tru a se con­vinge că din­tot­dea­una n-ați fost toc­mai zdra­veni la cap. Nu fiți supă­rați pe ei. E sin­gu­rul fel în care pot să-și vali­deze ale­ge­rile pro­prii. Pen­tru că au decis să se lase îmbă­trâ­niți fără să opună nici o rezis­tență, au nevoie de con­fir­ma­rea că nu e vina lor, că alt­fel nici nu se putea. Cineva care reu­șește acolo unde ei nici n-au încer­cat e o ofensă per­so­nală. 

Cum vă spu­neam, pen­tru voi va fi mai dure­roasă această sepa­rare. Pen­tru ei nu chiar la fel. Ei sunt deja pre­gă­tiți pen­tru iarnă.


Dacă ai ceva de spus...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Meniu