Eu și Charlie redescoperim România

Zilele astea Prin­țul Char­les al Marii Bri­ta­nii a vizi­tat din nou Româ­nia. Deja e un fapt de dome­niul bana­lu­lui, nu‐i mai dă nimeni prea mare impor­tanță și de‐abia dacă găsești o men­țiune minoră într‐un arti­col pri­ză­rit de ziar on‐line. Acum ceva timp în urmă, când pen­tru prima oară presa dăduse de urma aces­tor vizite pri­vate și des­tul de dis­crete, s‐a făcut mare tam‐tam pe seama lor și mă întreb acum: e oare mai puțin impor­tant fap­tul că acest om ne vizi­tează într‐una, dove­dind o ade­vă­rată dra­goste față de aceste locuri?

A mai curs puțînă cer­ne­ală atunci când Prin­țul Char­les a spus că se trage cumva din Vlad Țepeș, lucru îndo­iel­nic la prima vedere, deși unii isto­rici au încer­cat să demon­streze niște legă­turi. Se pare că există o ramură a urma­și­lor lui Vlad Țepeș care duce către fami­lia regală bri­ta­nică, dar e des­tul de înde­păr­tată înru­di­rea, dacă e ade­vă­rată. Apoi s‐a mai făcut un dram de zarvă când nu mi știu ce ziar a lan­sat ideea că tro­nul Româ­niei ar putea fi ocu­pat de prin­țul moș­te­ni­tor al coroa­nei bri­ta­nice și că ar fi niște dis­cu­ții legate de acest subiect. Rămâne de văzut ce ar spune româ­nii într‐o ast­fel de situ­a­ție, dar nu mă îndo­iesc că ar găsi ime­diat subiecte de bârfă.

Din­colo de poveș­tile astea cu iz poli­tic, des­pre care nu vreau să mă pro­nunț acum, rămân fap­tele Prin­țu­lui Char­les. De fie­care dată când vine în Româ­nia are ace­lași mesaj: încu­ra­jează pro­du­sele natu­rale din gos­po­dă­ri­ile țară­nești și res­ta­u­ra­rea situ­ri­lor isto­rice, a tra­di­ți­i­lor, ca bază a unui tip de turism care nu mai există în Europa. Este mereu un entu­zi­ast sus­ți­nă­tor al agri­cul­tu­rii tra­di­țio­nale, unde pro­du­sele chi­mice moderne – foarte efi­ciente și pro­fi­ta­bile – nu au ce căuta. Da, e mai greu să cul­tivi căp­șuni fără pes­ti­cide, ier­bi­cide și îngră­șă­minte chi­mice, dar ceea ce obții la fina­lul unei munci mai trud­nice se numesc căp­șuni. Cele pe care le mân­cau și părin­ții noș­tri și părin­ții părin­ți­lor noș­tri, cele pe care aș vrea să le mân­căm și noi, Și dacă se poate și copiii noș­tri.

Există o valoare enormă în modul de viață tra­di­țio­nal. Imaginați‐vă o Româ­nie cu o infras­truc­tură decentă – câteva autos­trăzi de la est la vest și de la nord la sud, com­ple­tate de dru­muri jude­țene bine între­ți­nute – care îți per­mite să ajungi ușor și con­for­ta­bil (obser­vați că n‐am spus repede) ori­unde în inte­ri­o­rul țării. Imaginați‐vă mici pen­siuni care sunt puter­nic legate de mici ferme din jurul lor, de unde își pro­cură ali­men­tele natu­rale pen­tru turiști. Îmaginați‐vă că nu facem alt­ceva decât să ne pro­mo­văm fru­mu­se­țile natu­rale ale Româ­niei și că valo­ri­fi­căm toate ele­men­tele de isto­rie și cul­tură pe care încă le avem: foste conace, mânăs­tiri vechi, muzee, case memo­ri­ale. Imaginați‐vă cum ar privi nem­ții, fran­ce­zii, aus­trie­cii și alți occi­den­tali posi­bi­li­ta­tea de a vizita în con­di­ții decente o țară unde aproape totul e natu­ral și tra­di­țio­nal. Pe cât facem pariu că am fi inva­dați de turiști?

Asta cred că ar tre­bui să facem, spre binele nos­tru și – dacă îmi per­mi­teți – al Euro­pei. Pen­tru că bătrâ­nul con­ti­nent are în venele sale o incli­na­ție nativă către cul­tură și tra­di­ție și aș putea paria că acest filon e gata să erupă de sub man­tia de capi­ta­lism pro­fi­ta­bil a ani­lor de după răz­boi, de îndată ce i se oferă oca­zia. Eu cred că euro­pe­nii sunt pre­gă­tiți să se întoarcă la un mod de viață mai natu­ral, să reducă tura­ția pro­duc­ti­vi­tă­ții ca scop în sine și să reîn­vețe să tră­i­ască. Până la urmă toată această goană nebună după pro­fit, după întâi­e­tate, era menită să ne facă feri­ciți. Am aflat deja că nu poate oferi asta decât pen­tru câțiva din­tre noi, pri­vi­le­gi­a­ții. E vre­mea ca în locul ei să ne așe­zăm din nou pe noi, să reve­nim la matca din care am ple­cat, aceea a spi­ri­tu­a­li­tă­ții și a cul­tu­rii. De ce n‐ar fi Româ­nia cea care să dea sem­nul aces­tei renaș­teri, cea care își afirmă ast­fel capa­ci­ta­tea de a da sens și sub­stanță pen­tru prima oară în isto­ria ei?

Asta am în minte când mă plimb în fie­care wee­kend prin satele româ­nești, cău­tând fru­mu­seți mai puțin cunos­cute și povestindu‐vă apoi des­pre ele. Nu voi fi vor­bind eu mul­tora, dar vă spun vouă – atâți câți sun­teți –  și poate unii din­tre voi vor căla­tori și ei, vor povesti altora, lăr­gind cer­cul celor ce văd că în jurul nos­tru mai există fru­mu­sețe, mai este loc pen­tru a trăi, mai este rost pen­tru alt­ceva decât bani. Asta am în minte când vor­besc des­pre ali­mente curate și natu­rale, pro­ve­nind dintr‐o agri­cul­tură tra­di­țio­nală care să ne rede­fi­nească și să ne dea seva ce ne‐a lip­sit de atâta vreme.

Și poate că veți spune că sunt ide­a­list sau visă­tor, iar ceea ce vă spun nu mai este posi­bil în lumea de azi. Dar dacă opi­ni­ile mele sunt dis­cu­ta­bile, poate că vă con­vinge Char­les. El spune ace­leași lucruri ca și mine, cu alte cuvinte. Iar des­pre el nu veți putea spune că este nein­for­mat, că nu știe cum merg lucru­rile în soci­e­ta­tea con­tem­po­rană, că n‐are habar de poli­tica euro­peană și chiar mondi­ală. Iar dacă el, cunos­când toate lucru­rile astea prin pozi­ția sa care îi dă acces la infor­ma­ții care nouă ne sunt ascunse, crede că Româ­nia are o șansă să renască prin tra­di­ții și natură, cred că ar merita măcar să luăm în con­si­de­rare acest punct de vedere. Să stă­ruim un pic asu­pra ideii că poate aceasta ne este calea care ne‐ar scoate la lumină ca popor. Să medi­tăm la fap­tul că atâta timp cât vom avea pita, brânza, ceapa și slana noas­tră, nu ne va păsa de nici o criză mondi­ală, pen­tru că tot ce ne‐ar putea lua criza – de fapt – nu ne sunt nea­pă­rat nece­sare.

Dar, până când vă veți hotarî să vă opriți din fuga către un mâine mai pro­fi­ta­bil, eu și Char­les vom con­ti­nua să redes­co­pe­rim Româ­nia. Și la fel ca noi, mulți alți români – sunt sigur. Fie­care în felul său. Fie­care după pute­rile sale.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Corina

    "Da, e mai greu să cul­tivi căp­șuni fără pes­ti­cide, ier­bi­cide și îngră­șă­minte chi­mice, dar ceea ce obții la fina­lul unei munci mai trud­nice se numesc căp­șuni. Cele pe care le mân­cau și părin­ții noș­tri și părin­ții părin­ți­lor noș­tri, cele pe care aș vrea să le mân­căm și noi, Și dacă se poate și copiii noș­tri."
    Da, ai drep­tate, DAR: ma uit la ai mei care au o gra­di­nita ama­rata in care isi cul­tiva pen­tru con­su­mul pro­priu. Se chi­nuie sara­cii ca naiba ca sa nu dea cu pes­ti­cide si mai stiu eu ce azot si ori­cat s‐ar chi­nui din cand in cand tot tre­buie sa mai ape­leze la nu stiu ce pra­furi pen­tru coro­pis­nite sau la alte solu­tii pen­tru alte dau­na­toare. Si crede‐ma ca mun­cesc in gra­dina aia de cand incepe pri­ma­vara pana toamna tar­ziu. O sapa de nu stiu cate ori, o uda, culeg, pun dreg…
    Ma uita la soacra‐mea ca are un teren pe care pune grau si porumb tot pen­tru con­su­mul pro­priu. Si in fie­care an baga mai mult in pes­ti­cide si ope­ra­tiuni agri­cole decat scoate de acolo pen­tru ani­male. E bol­nava nu are cum sa sape tot tere­nul sin­gura, au venit plo­ile tere­nul s‐a umplut de ier­buri peste ier­buri, etc.
    Ce ar tre­bui sa faca in con­di­ti­ile astea? Sa se sacri­fice dar pana unde? Cat de mult ar tre­bui sa se chi­nuie si sa se sacri­fice oame­nii pen­tru a reveni la o agri­cul­tura cat mai natu­rala? Si cat din spi­ri­tul de sacri­fi­ciu mai exista in oameni?
    Poate daca totul ar incepe de la un nivel mai mare, de undeva de unde polu­a­rea si dis­tru­ge­rea eco­sis­te­mu­lui sa ince­teze, poate atunci ar rein­cepe si acest "sacri­fi­ciu" si treptat‐ trep­tat ne‐am intoarce la natu­ral si natu­ra­lete.
    Vezi tu, e greu. Pen­tru ca multi din oame­nii care si‐ar dori ceea ce si tu iti doresti nu pot face mai nimic.

    • Sorin Sfirlogea

      Asta e cap­cana în care cădem toți: nive­lul mai mare de unde să vină sal­va­rea. Ăsta e meca­nis­mul men­tal prin care ima­gi­năm solu­ția, cre­zând că ea nu vine decât prin pro­vi­dența unei enti­tăti exte­ri­oare: Dum­ne­zeu, Băsescu, Ponta, Ili­escu. Știu, tu nu crezi că Ili­escu sau alt­ci­neva ne poate salva, dar nu crezi nici că ne putem salva sin­guri.

      Dacă crezi că poți, poți. Dacă nu crezi că poți, nu poți.

      • Adrian

        Cred ca este chiar mai sim­plu de atat:
        – este dife­renta din­tre ce facem si ce ne‐ar place sa facem
        – este dife­renta din­tre buni­cii si parin­tii nos­tri fac cu greu si find bol­navi, res­pec­tiv noi NU facem fiind INCA sana­tosi si in putere.

        Intre­ba­rea pe care eu mi‐o pun de prin 2008 este: de ce? De ce eu nu fac inca ce mi‐ar pla­cea sa fac?

        Foarte pro­ba­bil pen­tru ca tin prea putin la cei dragi mie si inca accept argu­men­tele lor, din cate­go­ria celor enu­me­rate de Corina. Foarte pro­ba­bil, sta­rea asta de "ale­geri" va mai dura o vreme (ca tot sunt ale­geri azi) insa se va ter­mina.

        Foarte pro­ba­bil unii din­tre noi va tre­bui sa fim pre­ga­titi macar psi­hic, daca nu infras­truc­tu­ral, pen­tru o viata mai pla­cuta, dar FARA pro­fi­turi abs­tracte.

        Pupici,
        Adrian

      • Corina

        Da, Sorin, eu nu cred nici ca ne poate salva Dum­ne­zeu, cu atat mai putin Basesc sau ori­care din gan­da­ceii de pe la con­du­cere. Dar cred ca pe langa sta­ru­inta fie­ca­rui indi­vid des­pre care vor­besti, este nevoie de o modi­fi­care de con­cep­tie si direc­tie la nivel mondial. E ade­va­rat ca asta ar tre­bui sa fie deter­mi­nata de o mis­care a fie­ca­rui indi­vid, dar asa cum am spus, cati oameni mai au curaj, luci­di­tate si spi­rit de sacri­fi­ciu sau aven­tura (pen­tru ca de asta este nevoie) pen­tru a face o schi­bare de 180 de grade? Nici macar eu nu cred ca as putea face asta. Sunt con­fuza si de multe ori ma intreb pana unde se va merge?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu