Republica Coca‐Cola

Dis­pa­ri­ția comu­ni­tă­ți­lor este un fapt mult mai grav decât ar părea la prima vedere. Se pierd tra­di­ții, dar unii deja spun "dă‐le dracu' de tra­di­ții, nu ne tre­buie". Rela­ți­ile inte­ru­mane devin super­fi­ci­ale, dar puțini înțe­leg că asta e o pier­dere. Soci­e­ta­tea afirmă prin evo­lu­ția sa că tre­cu­tul e tot mai puțin impor­tant, că sen­ti­men­tele nu mai sunt uti­li­za­bile pe stradă, că emo­ți­ile tre­buie repri­mate pen­tru că te fac vul­ne­ra­bil. Lumea se meca­ni­ci­zează în jurul nos­tru și, une­ori, există ten­ta­ția de a crede că den­si­ta­tea este cea care ne dezu­ma­ni­zează. Ciocnindu‐ne prea des unii de alții, jenându‐ne reci­proc în liber­tă­țile indi­vi­du­ale, ajun­gem să ne con­si­de­răm reci­proc inde­zi­ra­bili.

Eu însă cred că chiar capi­ta­lis­mul și eco­no­mia de piață sunt puse în peri­col, pen­tru că dis­pa­ri­ția comu­ni­tă­ți­lor și înlo­cu­i­rea lor cu insti­tu­ții per­ver­tește prin­ci­pi­ile fun­damen­tale ale aces­tor con­cepte eco­no­mice. Poate vă sună bizar, dar fap­tul că gra­ni­țele unei comu­ni­tăți devin tot mai inse­si­za­bile, până la dis­pa­ri­ția lor, face ca întreg meca­nis­mul de echi­li­brare eco­no­mică a cere­rii și ofer­tei să nu mai func­țio­neze nor­mal și să se trans­forme în cu totul alt­ceva. Aces­tui alt­ceva i s‐a dat numele de eco­no­mie glo­bală și se afirmă min­ci­nos că se ghi­dează după ace­leași prin­ci­pii capi­ta­liste. Com­plet fals.

Să mă explic. Imaginați‐vă o întin­dere de ocean, cu valuri care se ridică și cobo­ară. Pri­vită în ansam­blul ei și apli­când o sta­tis­tică mini­mală, se poate cal­cula înăl­ți­mea medie a unui val – să zicem că este de 5 metri. Pri­vită de pe harta geo­gra­fică, fie­care por­țiune de ocean se ridică și cobo­ară după cum valu­rile se undu­iesc.  La fel găsesc că func­țio­nează eco­no­mia de piață într‐o comu­ni­tate: banii și munca sunt dis­tri­bu­iți prin meca­nisme de cerere și ofertă acolo unde e firesc să se afle.

Într‐o comu­ni­tate legea cere­rii și ofer­tei poate să balanseze eco­no­mia internă, mutând capi­ta­lul inves­tit spre zonele unde există o cerere reală. Dacă mem­brii comu­ni­tă­ții au nevoie de mobilă, cineva va investi într‐un atelier/o fabrică de mobilă. Alt­ci­neva poate va face ace­lași lucru, iar cel care va oferi rapor­tul calitate‐preț cel mai con­ve­na­bil va pros­pera. Celă­lalt va sucomba trep­tat, dar forța de muncă și capi­ta­lul se vor muta spre altă zonă, unde cere­rea este mai mare ca oferta. După logica asta cred că au func­țio­nat ora­șele medi­e­vale ger­mane și bri­ta­nice atunci când mugu­rii capi­ta­lis­mu­lui pro­tes­tant au apă­rut.

Și atunci de ce nu func­țio­nează asta și în eco­no­mia pre­zen­tu­lui? Moti­vul e sim­plu: am alte­rat unul din prin­ci­pi­ile de bază, comu­ni­ta­tea ca enti­tate finită și limi­tată în care cere­rea și oferta se mani­festă. Mai exact am înlo­cuit comu­ni­ta­tea cu insti­tu­ți­ile și nu am rea­li­zat că între cele două noțiuni există niște dife­rențe sem­ni­fi­ca­tive. Cor­po­ra­ți­ile – căci la ele mă refer – au înțe­les iute că pot transcende limi­tele țări­lor și pot crea pro­pri­ile lor echi­li­bre, chiar dacă aces­tea nu sunt favo­ra­bile tutu­ror comu­ni­tă­ți­lor în inte­ri­o­rul cărora se mani­festă. Cor­po­ra­ți­ile pot crea o cerere falsă prin publi­ci­tate exa­cer­bată, pot limita oferta pen­tru a crea o falsă con­cu­rență, pot decide uni­la­te­ral să excludă o țară din pla­nu­rile lor de dezvol­tare – toate astea se fac în numele maxi­mi­ză­rii pro­fi­tu­lui, ceea ce face ca totul să pară foarte capi­ta­list și con­form cu eco­no­mia de piață. Un exem­plu: cre­deți că cele 9 miloane de iPhone 5S vân­dute în pri­mele 3 zile de la lan­sa­rea nou­lui model au fost gene­rate de o cerere reală? Oame­nii ăia n‐aveau tele­foane?

O com­pa­nie trans­na­țio­nală poate să își pla­seze fabri­cile într‐o țară bana­nieră, pro­fi­tând la nesfâr­șit de sără­cia popu­la­ției care nu are alter­na­tive de supra­vie­țu­ire, iar valo­rile pro­duse le poate trans­fera în țări bogate unde le valo­ri­fică la pre­țul maxim. Amintiți‐vă de Nokia: a închis o fabrică din Bochum ca să des­chidă alta la Jucu, apoi a închis și la Jucu ca să se mute la Hanoi. Avea asta ceva de a face cu echi­li­brul eco­no­miei de piață ger­mane sau româ­nești? Dacă lucrează coor­do­nat, marile cor­po­ra­ții pot decide care țară se dezvoltă și care nu. Limi­tele în care se mani­festă eco­no­mia de piață devin ast­fel laxe, neclare și exact din moti­vul ăsta cred că nu se va ajunge nici­o­dată la un echi­li­bru real, pen­tru că inte­re­sul com­pa­niei nu este echi­li­brul comu­ni­tă­ți­lor, ci al său. Ba mai rău, am impre­sia că deze­chi­li­brând comu­ni­tăți o mega‐companie poate pros­pera.

Și o să mă între­bați care e solu­ția. M‐am între­bat și eu. Nu mă dau spe­cia­list în capi­ta­lism și eco­no­mie de piață, dar nu văd decât două posi­bi­li­tăți. Una ar fi să ne întoar­cem la comu­ni­tăți și impu­nem prin­ci­pi­ile ace­lea care ne per­mit să ne echi­li­brăm ca țară, oraș, comună, car­tier. Cea­laltă ar renun­țăm la Româ­nia și ne mutăm cu toții în Repu­blica Coca‐Cola, Pepsi sau Mc'Donalds. Unii deja au făcut asta…


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. daniel lupu

    Am obser­vat că una din­tre tra­să­tu­rile comune majo­ri­tă­ții celor ce lucrează în cor­po­ra­ții sau fac apo­lo­gia lor este super­fi­ci­a­li­ta­tea în expri­mare. Oral și în mod evi­dent în scris. Să aibă asta vreo legă­tură cu dis­tru­ge­rea comu­ni­tă­ții? Să aibă asta vreo legă­tură cu cre­dința în glo­ba­li­zare în dauna valo­ri­lor auten­tice? Banul cu orice preț?

  2. Augustin

    „Cor­po­ra­ți­ile pot crea o cerere falsă prin publi­ci­tate exa­cer­bată, …”

    De vreme ce o cre­ază, de ce‐ar fi falsă?

    Mănânci banane, por­to­cale sau orice alte fructe/legume care nu‐s cultivate‐n mod natu­ral în zona care tră­iești? Dacă da, e ceva fals în asta? Nu le‐ai fi con­su­mat dacă cineva nu ți le‐ar fi pus la‐ndemână dim­pre­ună cu dorința de a le con­suma, nu?

    „… pot limita oferta pen­tru a crea o falsă con­cu­rență,…”

    Am impre­sia c‐ai vrut să zici cerere, nu con­cu­renţă… orşi­cât, dacă o cor­po­ra­ţie îşi limitează‐n mod arti­fi­cial oferta se cheamă că‐și asumă un risc – acela ca un con­cu­rent să satis­facă cere­rea exis­tentă. De obi­cei nu fac asta, decât dacă‐s într‐o pozi­ție de mono/oligopol pe o piață. De unde o even­tu­ală nevoie de pro­tec­ție împo­triva a ast­fel de cazuri.

    (Și apropo, una din cele mai crunte situ­a­ții e când Sta­tul însuși deține mono­po­lul pe o piață și‐l pro­te­jează prin legi­sla­ție. Bună­oară, amintește‐ți de cali­ta­tea ser­vi­ci­i­lor de tele­fo­nie dina­inte de '90, și de ce pile și șpăgi era nevoie pen­tru a se instala o nouă linie tele­fo­nică.)

    „… pot decide uni­la­te­ral să excludă o țară din pla­nu­rile lor de dezvol­tare…”

    Pot, dar din nou sub ris­cul că alt­ci­neva va satis­face cere­rea de acolo, ceea ce poate avea tot felul de con­se­cințe. (E.g. con­cu­ren­tul se‐ntăreşte, și ca atare‐i posi­bil să decidă a intra și pe pie­țele pe care cor­po­ra­ția X le deser­vește, și iaca o bătaie‐n plus de cap.)

    Ideea e că concurența‐i bună. Și‐apoi ce decide fie­care corporație‐n parte e business‐ul ei, și o fac pe ris­cul lor. A intra sau nu pe o piață poate să fie o deci­zie bună sau poa' să nu fie.

    „… – toate astea se fac în numele maxi­mi­ză­rii pro­fi­tu­lui, ceea ce face ca totul să pară foarte capi­ta­list și con­form cu eco­no­mia de piață.”

    Yep. Maxi­mi­za­rea pro­fi­tu­lui este rațiu­nea de a exista a cor­po­ra­ției – pen­tru asta a fost cre­ată și asta‐ncearcă să facă cât mai efi­cient posi­bil. Nu e nimic rău în asta, în opi­nia mea.

    Da, e posi­bil ca o cor­po­ra­ție sau alta să‐și urmă­rească scopurile‐nguste atât de feroce încât să cre­eze pagube cola­te­rale con­si­de­ra­bile (e.g. RMGC). Pen­tru astea există Gar­dia­nul Public (Sta­tul) care ar tre­bui să vegheze și să cre­eze o legi­sla­ție de așa natură încât să nu per­mită ast­fel de situ­a­ții. E evi­dent că atunci când Sta­tul nu‐și ia acest rol în serios se ajunge la abe­ra­ții colo­sale (cum e posi­bil să se‐ntâmple la Roșia Montana).

    Astea fiind spuse, mă declar de acord cu tema pos­tă­rii: înlo­cu­i­rea comu­ni­tă­ți­lor cu super‐instituții ne face mai săraci cul­tu­ral, spi­ri­tual, uman. Pen­tru mine, cel mai bine e ilus­trat acest lucru în înlo­cu­i­rea edu­ca­tu­lui acasă/pe cont pro­priu cu insti­tu­țio­na­li­za­rea for­țată în școala publică. E tra­gic ce efecte are această poli­tică… și e încă și mai tra­gic că cei mai mulți din­tre noi nici măcar nu ne mai punem pro­blema de a schimba cumva situ­a­ția. Nope – majo­ri­ta­tea acceptă, sau chiar sus­țin, această stare de fapt de parcă ar fi cea mai natu­rală cu putință. E, cred, un semn că insti­tu­țio­na­li­za­rea gene­ra­ți­i­lor pre­ce­dente a avut suc­ces. Să ne unim, așa­dar, într‐o scan­dare: tră­i­ască Repu­blica Caca‐Colea!

  3. Alice

    Oame­nii care împăr­tă­șesc ace­lași hobby și care ies împre­ună la aler­gat, căță­rat, kar­ting, vele, ski, biclă etc for­mează o comu­ni­tate? Chiar nu știu răs­pun­sul, con­stat doar că aceste tipuri de acti­vi­tăți adună oame­nii lao­laltă.

  4. Alice

    Offto­pic. Vine la inter­viu un tânăr care băte spre 40 de ani. Pe lânga pri­ci­pala dilemă, de ce aș lucra la voi, omul mai are o neli­niște: care e media de vâr­stă a depar­ta­men­tu­lui. Apoi se întoarce către mine: ”Tu câți ani ai?” Nu știu dacă piru­eta mea cva­drulă îl va fi liniș­tit, însă răs­pun­sul încu­ra­ja­tor al cole­gei mele, vai, ”peste 25 de ani”, tre­buie să‐i fi dat fri­soane.
    În rea­li­tate, media este de 33 de ani, dar nu știu de unde ape­tența asta pen­tru tine­rețe. Sus­pec­tez gene­ra­ția Peter Pen, oame­nii ăștia chiar nu‐și dau seama că și peste ei trece tim­pul. Nimeni nu mai are 25 de ani, nici măcar colega mea, cea degrabă sări­toare într‐ale tine­ri­ții valuri.

  5. Alice

Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu