Împarte cu prietenii










Submit

Spiritul sărbătorilor

În fie­care an sunt tot mai aga­sat de atmosfera cre­ată în apro­pi­e­rea săr­bă­to­ri­lor de iarnă. M-am sus­pec­tat de sin­dro­mul Grinch. M-am gân­dit că îmbă­trâ­nesc și nu mai am voio­șia nece­sară ca să per­cep ceea ce toată lumea numește spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor. Dintr-un sen­ti­ment de frondă copi­lă­rească, m-am încă­pă­țâ­nat să ascund orice fel de reac­ție pozi­tivă, orice entu­zi­asm sus­pect, orice bucu­rie sezo­nală, pen­tru a putea afișa un aer superior-îmbufnat. Ins­tinc­tiv sim­țeam că e ceva în nere­gulă cu voio­șia gene­rală, dar nu puteam să arti­cu­lez un caz împo­triva celor care o prac­ti­cau entu­zi­ast. Așa că anul acesta m-am hotă­rât să dau lupta finală: fie îmi găsesc argu­men­tele pen­tru care spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor nu e jus­ti­fi­cat, fie mă declar pur și sim­plu un ire­me­di­a­bil și inex­pli­ca­bil Grinch.

Am înce­put prin a des­face strat după strat întreaga con­struc­ție a feri­ci­rii hiber­nale. Așa am des­co­pe­rit că regă­sesc toate com­po­nente esen­ți­ale ale unui film: sce­na­riul (mesa­jele emoțional-lacrimogene din toată media), coloana sonoară (colin­dele laice și reli­gi­oase), sce­no­gra­fia (sim­bo­lu­rile obiec­tu­ale), regia (mana­ge­rii de mar­ke­ting și publi­ci­tate).

Să luăm de pildă sce­na­riul săr­bă­to­ri­lor de iarnă: e com­pus de toate medi­ile de comu­ni­care care, înce­pând cu luna decem­brie, ne vor­besc insis­tent des­pre Moș Cră­ciun, des­pre bună­ta­tea noas­tră sufle­tească pe care în fie­care an tre­buie s-o regă­sim (pen­tru că se pare că o pier­dem ime­diat după 1 ianu­a­rie, o regă­sim nițel de Paște și iar o rătă­cim), des­pre naș­te­rea prun­cu­lui Iisus (de obser­vat uti­li­za­rea ter­me­nu­lui de prunc, care în limba română are niște cono­ta­ții emoțional-pozitive, menite să ne îndui­o­șeze), des­pre bucu­ria pe care o sim­țim de săr­bă­tori, cu alu­zii sub­tile la cado­u­rile pe care le vom primi. Orice post de radio îți repetă un șablon din acest tip, iarăși și iarăși, obse­siv, ca să-ți intre bine în cap că te afli într-o peri­oadă spe­cială, în care tre­buie să te simți alt­fel decât de obi­cei și să te com­porți alt­fel.

Pen­tru ca efec­tul să fie total, se inter­vine și cu coloana sonoră. Ori­unde te-ai afla ai mari șanse să asculți colinde. Din cele laic-americănești (gen Jin­gle bells, Santa Claus is coming to town sau We wish you a Merry Christ­mas), din cele patriotic-românești (aici este seg­men­tul de piață al lui Ște­fan Hru­șcă, care dis­pare fără urmă un an întreg pen­tru a reveni în fie­care lună decem­brie cu tone de "leru-i ler" și "lin și iarăși lin" — pe bune, ce-o face Hru­șcă în res­tul anu­lui? pro­ba­bil leru­iește și linu­iază în baie ca să nu uite ver­su­rile…), din cele universal-religioase (Silent Night, Come all ye fai­th­full samd) sau din cele neaoș-ortodoxe (Raza soa­re­lui, Trei păs­tori, Domn domn să-nălțăm…). Ideea e să nu uiți nici o clipă că sunt săr­bă­tori, că viața e fru­moasă, iar tu ești o per­soană nemai­po­me­nită și nemaiîn­tâl­nită.

Avem poves­tea, avem și ambi­anța sonoră. Ce ne mai tre­buie? Desi­gur, par­tea vizu­ală. Mii de Moși Cră­ciuni te ase­di­ază din toate vitri­nele, bal­coa­nele și gea­mu­rile, sub­li­ni­ind și ei spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor și suge­rând dis­cret, dar ferm, că e vre­mea cado­u­ri­lor. Bra­zii de Cră­ciun apar deja din noiem­brie, natu­rali sau din plas­tic. În com­pa­nii apar ghir­lan­dele în tavan, ste­lu­țele, glo­bu­șoa­rele, căci­uli­țele de Moș Cră­ciun și cio­ra­pii enormi, de atâr­nat la sobă. Totul e o spumă mul­ti­co­loră de beteli și deco­ra­țiuni. Și, pen­tru că sexul vinde orice, avem și Cră­ciu­ni­țele…

Nimă­nui nu-i mai pasă că fie­care din aceste ele­mente medi­a­tice au avut la ori­gi­nea lor alte sem­ni­fi­ca­ții și valori, pe care le căl­căm în picioare cu seni­nă­ta­tea pe care ne-o dă igno­ranța. Dacă de pildă cineva ar avea curi­o­zi­ta­tea să caute sem­ni­fi­ca­ția colin­de­lor în Mol­dova rurală, ar fi poate uimit să afle că erau de fapt forme de comu­ni­care soci­ală extrem de sofis­ti­cate și pline de înțe­le­suri pro­funde. Ar afla că gru­pul de colin­dă­tori tre­buia să se pre­gă­tească în pre­a­la­bil, repe­tând colin­dele până când le cân­tau corect și fru­mos, că erau eli­mi­nați din grup cei care răgu­șeau sau nu aveau o voce fru­moasă și că nu pur­ce­deau la colin­dat decât în Aju­nul Cră­ci­u­nu­lui, nici o zi mai devreme. Ar afla că toate colin­dele au exis­tat și îna­inte de creș­ti­nism, având sem­ni­fi­ca­ția unor urări de fer­ti­li­tate și pros­pe­ri­tate în anul care urma să înceapă după iarnă.

Nu multă lume știe sau mai acordă impor­tanță fap­tu­lui că Moș Cră­ciun este de fapt o cre­a­ție Coca-Cola, por­nită de la un per­so­naj dese­nat din presa ame­ri­cană. Ames­te­ca­rea săr­bă­to­rii creș­tine în numele aces­tui per­so­naj cre­ază con­fu­zie, dar o con­fu­zie coor­do­nată: Cră­ciun -> bună­tate sufle­tească -> bucu­rie -> cado­uri -> Moș Cră­ciun. Cer­cul se închide per­fect.

Tot amal­ga­mul ăsta de sim­bo­luri și emo­ții ar fi lip­sit de orice sens, dacă nu ar exista — slavă Dom­nu­lui! — cineva care să ne dea cheia aces­tei cimi­li­turi. Pri­e­te­nii noș­trii din mar­ke­ting și rudele lor apro­pi­ate din agen­ți­ile de publi­ci­tate regi­zează între­gul spec­ta­col ast­fel încât să cre­dem că noi, cei­lalți, sun­tem spec­ta­to­rii. În rea­li­tate noi sun­tem acto­rii prin­ci­pali. Ame­țiți de coloana sonoră, îmbă­tați de sce­na­riu și orbiți de sce­no­gra­fie nu ne rămâne decât să le urmăm indi­ca­ți­ile pre­cise, pen­tru că ei ne vor duce către împli­ni­rea tutu­ror dorin­țe­lor și feri­ci­rea deplină. Dacă n-ați ghi­cit cum se cheamă asta, vă spun eu: sho­pping. Acesta este modul direct și efi­cient de a trans­forma bună­ta­tea sufle­tească în cifră de afa­ceri, bucu­ria și iubi­rea în comi­si­oane de vân­zări și spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor în pro­fit. La finele zilei, des­pre asta e vorba. Și pen­tru că pro­fi­tul tre­buie să fie cât mai mare, spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor tre­buie să înceapă cât mai devreme posi­bil. Chiar dacă se calcă în picioare tra­di­ții și sim­bo­luri, ridiculizându-le prin uti­li­za­rea lor în scop comer­cial. Chiar dacă se induce ideea că spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor este o formă de pros­tie colec­tivă, în care tre­buie să ne anu­lăm cre­ie­rele și să deve­nim con­su­ma­tori ascul­tă­tori. Măria Sa Banul e mai pre­sus de prunc și de moș. E dum­ne­zeul la care ne închi­năm în rea­li­tate.

Am înche­iat. Con­clu­zia: rămân la sta­rea mea de aga­sare și res­pin­gere a aces­tui tip de spi­rit al săr­bă­to­ri­lor. Nu știu dacă îl voi mai regăsi pe cel auten­tic, dar pot să con­stat că e foarte greu să-l mai prac­tici atâta timp cât o majo­ri­tate urbană covâr­și­toare de-abia așteaptă redu­ce­rile, ca să i se declan­șeze emo­ția săr­bă­to­ri­lor de iarnă.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Alunelu

    Peste poate de acord cu tine 🙂
    Anul ăsta chiar au exa­ge­rat, sim­bo­lu­rile și mesa­jele carac­te­ris­tice au apă­rut în maga­zine îna­inte de jumă­ta­tea lunii noiem­brie. Mie mi s-a părut cu atât mai peni­bil, cu cât anul ăsta iarna pare că a uitat să vină.

    În altă ordine de idei, ție-ți con­vine să vor­bești așa, copiii tăi sunt oameni în toată firea. Ăștia mai tineri tre'să ne gân­dim și la ai noș­tri copii. Când eram de vâr­sta fiică-mii, tare-mi plă­cea peri­oada asta, dar acum 30 de ani lucru­rile stă­teau cu totul alt­fel. Mași­nă­ria de _marketing_ de atunci avea alte ținte de atins 😉

    Apropo de mar­ke­ting (sau cum s-o chema ce fac ăștia de săr­bă­tori): moșul cel roșu și gras a fost doar ares­tat de Coca Cola, nu inven­tat de ei. Figura pe care o vedem azi a apă­rut cu vreo sută de ani îna­inte de recla­mele la Coca Cola.

    0
    0
    • Adrian Mitrea Ro

      Corect tot!
      Acu ce facem? Sau mai bine zis ce fac eu!
      M-am decis cu ceva timp in urma sa imi con­sum ener­gia cu fami­lia (fara a pre­cu­peti nici un efort) si in spe­cial cu copiii mei.

      Daca fie­care din noi (roma­nii) am face asta, eu CRED ca am putea evita abe­ra­ti­ile soci­ale de care avem deja parte. Nu ma dau ca si exem­plu, ci ofer o suges­tie!

      0
      0
  2. Bogdan Avadanei

    Vai de mine Sorin, e fru­mos să câr­co­tești așa des­pre spi­ri­tul Cră­ci­u­nu­lui? Ț, nț, nț.
    Nu ai nici o treabă cu nici un sin­drom, însă zic că e bine să sepa­răm din start exar­ce­bă­rile cre­ti­no­ide de săr­bă­toa­rea Cră­ci­u­nu­lui. Eu am făcut-o, poate și din cauză că ziua mea pică în apro­pi­e­rea Cră­ci­u­nu­lui, și am refu­zat să nu mă bucur din toată ființa mea de zăpadă, fami­lie, și cado­uri (mai ales că de multe ori in copi­lă­rie am pri­mit un sin­gur cadou — e mai valoros/mai mare/mai fru­mos etc, așa că e și pen­tru ziua ta și de Cră­ciun …).
    Ce te deran­jează este exploa­ta­rea sim­bo­lu­ri­lor tra­di­țio­nale în sco­puri comer­ci­ale pure. Da, e bătaie de joc con­ti­nuă, însă să nu uităm că și Bise­rica a făcut ace­lași lucru, supra­pu­nând de la sine ziua naș­te­rii dom­nu­lui peste săr­bă­to­rile pre-creștine pen­tru a "fura" cre­di­tul săr­bă­to­ri­lor .…(acu' nu mă înțe­lege greșit că aș con­si­dera Bise­rica exem­plu de com­por­ta­ment .…)
    Ce se întâm­plă acum, este ca atunci când te uiți la un film care chiar îți place, și după fie­care pro­po­zi­ție se dau reclame, apare un mesaj publi­ci­tar în sub­sol, sau ima­gi­nea este mic­șo­rata pen­tru a face loc unor gra­fice peni­bile comer­ci­ale. Așa cum tra­tezi recla­mele și publi­ci­ta­tea în gene­ral, așa tre­buie tra­tat și cazul par­ti­cu­lar numit mar­ke­tin­gul de Cră­ciun. Poți să stai să inghiți mesa­jul că n-ai de ales, poți să schimbi cana­lul / recte să găsești un loc unde încă n-au sărit calul cu publi­ci­ta­tea de Cră­ciun, sau poți să plă­tești un post fără reclame sau DVD-ul cu fil­mul res­pec­tiv — adică schimbi teh­no­lo­gia și te duci într-o vacanță într-o zonă civi­li­zată (și aici nu mă refer la dezvol­tată … )
    Eu în gene­ral aleg sa închid tele­vi­zo­rul, și să-mi fac pro­priul film: să plec din zonele care mă deran­jează vizual/auditiv/emoțional — nu îna­inte de a cum­păra cado­u­rile pen­tru fami­lie (și asta nu din cauza publi­ci­tă­ții, ci dato­rită spi­ri­tu­lui săr­bă­to­ri­lor — și pen­tru că nu doresc nimă­nui să nu găsească un cadou sub pom, chiar dacă știe cine e Moș Cră­ciun …).
    Așa că cel mai bine lăsăm deo­parte porcă­ri­ile comer­ci­ale decem­briste (eu le doresc din toată inima celor care con­cep ase­me­nea abe­ra­ții ca așa spi­rit să aiba de Cră­ciun la ei acasă în fie­care an) iar fap­tul că la noi de Cră­ciun sun­tem întot­dea­una în fami­lie (sau ple­cați cu fami­lia undeva) și că întot­dea­una sub pom se găsesc cado­uri pe 26 decem­brie, pen­tru toată lumea, nu are nimic de-a face cu ima­gi­na­ția bol­navă a altora. La urma urmei, mare e gră­dina Dom­nu­lui, și mulți cre­tini au sărit gar­dul .….

    0
    0
    • Sorin Sfirlogea

      În prin­ci­piu de acord cu tine, pot alege să evit ceea ce nu-mi place. Pro­blema este că există foarte mulți care nu fac această dis­tinc­ție între comer­cial și tra­di­ție, le con­fundă între ele și, peste un număr de ani, își inchi­piue că tra­di­ția Cră­ci­u­nu­lui este disco­un­tul la elec­tro­nice. Peste timp am să devin mino­ri­tar, tra­di­ția va fi pier­dută. Pen­tru că acum aleg solu­ția stru­țu­lui…
      Nu vreau să spun prin asta că un arti­col în blog face mare dife­rență, dar măcar nu tac. Și poate mai citește cineva, se ma iscă o dis­cu­ție…

      1
      0
      • Bogdan Avadanei

        Nu te cri­ti­cam, vro­iam numai să sub­li­niez sepa­ra­rea toc­mai pen­tru a ampli­fica efec­tul 🙂
        Da, așa e, deja sun­tem mino­ri­tari, marea masă vor pierde legă­tura cu tre­cu­tul — vezi și cât de mult s-au pier­dut din cei 7 ani de acasă la gene­ra­ți­ile actu­ale …
        — Dar tre­buie să ne inte­re­seze ? Evi­dent DA.
        — Putem face ceva? Hmmm, numai ceva minu­s­cul, cu efor­turi imense și cu com­pro­mi­te­rea ima­gi­nii per­so­nale.
        — Merită (soci­e­ta­tea) să faci ceva? Eheee, acu' deja începe dis­cu­ția. Ale­ge­rea mea este (așa cum ai des­cris solu­ția și în arti­co­lul cu Eco­no­mia Feri­ci­rii) să "lucrez" la nive­lul comu­ni­tă­ții locale. Bine, în cazul meu "locale" înseamnă trupa de cunos­cuți, eu încă nu mă simt "local" în Bucu­rești — și mă trece un fior neplă­cut pe spate la gân­dul că cineva m-ar putea vreo­dată iden­ti­fica cu comu­ni­ta­tea de aici.
        Ideea mea e că la nive­lul unei comu­ni­tăți res­trânse și în con­cor­danță cu ide­ile pro­prii poți să ai mai mult suc­ces de a face ceva, apoi comu­i­ta­tea se poate întări, poate influ­ența alte comu­ni­tăți, și poate poate mișcă ceva și la nivel mai amplu. Meto­dele pot varia, de la blog, dis­cu­ții, la dis­cur­suri, la edu­ca­ția copi­i­lor pro­prii etc. Vorba aia, spe­ranța moare ultima.

        0
        0
        • Alin Vaida

          Cu fior, fără fior, n-am ce-ți face, *acum* ești bucu­reș­tean. Ce-a fost ieri, ce va fi mâine, asta e altă poveste. Dar *acum* tră­iești aici, asta e comu­ni­ta­tea ta, chiar dacă ai mașina înma­tri­cu­lată în altă parte. Fap­tul că te simți chi­riaș în comu­ni­ta­tea care te-a adop­tat cu ceva vreme in urmă, poate fi depă­șit. La fel ca și sta­tu­tul de fumă­tor 😉

          0
          0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *