În fiecare an sunt tot mai agasat de atmosfera creată în apropierea sărbătorilor de iarnă. M‑am suspectat de sindromul Grinch. M‑am gândit că îmbătrânesc și nu mai am voioșia necesară ca să percep ceea ce toată lumea numește spiritul sărbătorilor. Dintr-un sentiment de frondă copilărească, m‑am încăpățânat să ascund orice fel de reacție pozitivă, orice entuziasm suspect, orice bucurie sezonală, pentru a putea afișa un aer superior-îmbufnat. Instinctiv simțeam că e ceva în neregulă cu voioșia generală, dar nu puteam să articulez un caz împotriva celor care o practicau entuziast. Așa că anul acesta m‑am hotărât să dau lupta finală: fie îmi găsesc argumentele pentru care spiritul sărbătorilor nu e justificat, fie mă declar pur și simplu un iremediabil și inexplicabil Grinch.
Am început prin a desface strat după strat întreaga construcție a fericirii hibernale. Așa am descoperit că regăsesc toate componente esențiale ale unui film: scenariul (mesajele emoțional-lacrimogene din toată media), coloana sonoară (colindele laice și religioase), scenografia (simbolurile obiectuale), regia (managerii de marketing și publicitate).
Să luăm de pildă scenariul sărbătorilor de iarnă: e compus de toate mediile de comunicare care, începând cu luna decembrie, ne vorbesc insistent despre Moș Crăciun, despre bunătatea noastră sufletească pe care în fiecare an trebuie s‑o regăsim (pentru că se pare că o pierdem imediat după 1 ianuarie, o regăsim nițel de Paște și iar o rătăcim), despre nașterea pruncului Iisus (de observat utilizarea termenului de prunc, care în limba română are niște conotații emoțional-pozitive, menite să ne înduioșeze), despre bucuria pe care o simțim de sărbători, cu aluzii subtile la cadourile pe care le vom primi. Orice post de radio îți repetă un șablon din acest tip, iarăși și iarăși, obsesiv, ca să-ți intre bine în cap că te afli într‑o perioadă specială, în care trebuie să te simți altfel decât de obicei și să te comporți altfel.
Pentru ca efectul să fie total, se intervine și cu coloana sonoră. Oriunde te-ai afla ai mari șanse să asculți colinde. Din cele laic-americănești (gen Jingle bells, Santa Claus is coming to town sau We wish you a Merry Christmas), din cele patriotic-românești (aici este segmentul de piață al lui Ștefan Hrușcă, care dispare fără urmă un an întreg pentru a reveni în fiecare lună decembrie cu tone de “leru‑i ler” și “lin și iarăși lin” — pe bune, ce‑o face Hrușcă în restul anului? probabil leruiește și linuiază în baie ca să nu uite versurile…), din cele universal-religioase (Silent Night, Come all ye faithfull samd) sau din cele neaoș-ortodoxe (Raza soarelui, Trei păstori, Domn domn să-nălțăm…). Ideea e să nu uiți nici o clipă că sunt sărbători, că viața e frumoasă, iar tu ești o persoană nemaipomenită și nemaiîntâlnită.
Avem povestea, avem și ambianța sonoră. Ce ne mai trebuie? Desigur, partea vizuală. Mii de Moși Crăciuni te asediază din toate vitrinele, balcoanele și geamurile, subliniind și ei spiritul sărbătorilor și sugerând discret, dar ferm, că e vremea cadourilor. Brazii de Crăciun apar deja din noiembrie, naturali sau din plastic. În companii apar ghirlandele în tavan, steluțele, globușoarele, căciulițele de Moș Crăciun și ciorapii enormi, de atârnat la sobă. Totul e o spumă multicoloră de beteli și decorațiuni. Și, pentru că sexul vinde orice, avem și Crăciunițele…
Nimănui nu‑i mai pasă că fiecare din aceste elemente mediatice au avut la originea lor alte semnificații și valori, pe care le călcăm în picioare cu seninătatea pe care ne‑o dă ignoranța. Dacă de pildă cineva ar avea curiozitatea să caute semnificația colindelor în Moldova rurală, ar fi poate uimit să afle că erau de fapt forme de comunicare socială extrem de sofisticate și pline de înțelesuri profunde. Ar afla că grupul de colindători trebuia să se pregătească în prealabil, repetând colindele până când le cântau corect și frumos, că erau eliminați din grup cei care răgușeau sau nu aveau o voce frumoasă și că nu purcedeau la colindat decât în Ajunul Crăciunului, nici o zi mai devreme. Ar afla că toate colindele au existat și înainte de creștinism, având semnificația unor urări de fertilitate și prosperitate în anul care urma să înceapă după iarnă.
Nu multă lume știe sau mai acordă importanță faptului că Moș Crăciun este de fapt o creație Coca-Cola, pornită de la un personaj desenat din presa americană. Amestecarea sărbătorii creștine în numele acestui personaj crează confuzie, dar o confuzie coordonată: Crăciun -> bunătate sufletească -> bucurie -> cadouri -> Moș Crăciun. Cercul se închide perfect.
Tot amalgamul ăsta de simboluri și emoții ar fi lipsit de orice sens, dacă nu ar exista — slavă Domnului! — cineva care să ne dea cheia acestei cimilituri. Prietenii noștrii din marketing și rudele lor apropiate din agențiile de publicitate regizează întregul spectacol astfel încât să credem că noi, ceilalți, suntem spectatorii. În realitate noi suntem actorii principali. Amețiți de coloana sonoră, îmbătați de scenariu și orbiți de scenografie nu ne rămâne decât să le urmăm indicațiile precise, pentru că ei ne vor duce către împlinirea tuturor dorințelor și fericirea deplină. Dacă n‑ați ghicit cum se cheamă asta, vă spun eu: shopping. Acesta este modul direct și eficient de a transforma bunătatea sufletească în cifră de afaceri, bucuria și iubirea în comisioane de vânzări și spiritul sărbătorilor în profit. La finele zilei, despre asta e vorba. Și pentru că profitul trebuie să fie cât mai mare, spiritul sărbătorilor trebuie să înceapă cât mai devreme posibil. Chiar dacă se calcă în picioare tradiții și simboluri, ridiculizându-le prin utilizarea lor în scop comercial. Chiar dacă se induce ideea că spiritul sărbătorilor este o formă de prostie colectivă, în care trebuie să ne anulăm creierele și să devenim consumatori ascultători. Măria Sa Banul e mai presus de prunc și de moș. E dumnezeul la care ne închinăm în realitate.
Am încheiat. Concluzia: rămân la starea mea de agasare și respingere a acestui tip de spirit al sărbătorilor. Nu știu dacă îl voi mai regăsi pe cel autentic, dar pot să constat că e foarte greu să‑l mai practici atâta timp cât o majoritate urbană covârșitoare de-abia așteaptă reducerile, ca să i se declanșeze emoția sărbătorilor de iarnă.
9:12
Vai de mine Sorin, e frumos să cârcotești așa despre spiritul Crăciunului? Ț, nț, nț.
Nu ai nici o treabă cu nici un sindrom, însă zic că e bine să separăm din start exarcebările cretinoide de sărbătoarea Crăciunului. Eu am făcut‑o, poate și din cauză că ziua mea pică în apropierea Crăciunului, și am refuzat să nu mă bucur din toată ființa mea de zăpadă, familie, și cadouri (mai ales că de multe ori in copilărie am primit un singur cadou — e mai valoros/mai mare/mai frumos etc, așa că e și pentru ziua ta și de Crăciun …).
Ce te deranjează este exploatarea simbolurilor tradiționale în scopuri comerciale pure. Da, e bătaie de joc continuă, însă să nu uităm că și Biserica a făcut același lucru, suprapunând de la sine ziua nașterii domnului peste sărbătorile pre-creștine pentru a “fura” creditul sărbătorilor .…(acu’ nu mă înțelege greșit că aș considera Biserica exemplu de comportament .…)
Ce se întâmplă acum, este ca atunci când te uiți la un film care chiar îți place, și după fiecare propoziție se dau reclame, apare un mesaj publicitar în subsol, sau imaginea este micșorata pentru a face loc unor grafice penibile comerciale. Așa cum tratezi reclamele și publicitatea în general, așa trebuie tratat și cazul particular numit marketingul de Crăciun. Poți să stai să inghiți mesajul că n‑ai de ales, poți să schimbi canalul / recte să găsești un loc unde încă n‑au sărit calul cu publicitatea de Crăciun, sau poți să plătești un post fără reclame sau DVD-ul cu filmul respectiv — adică schimbi tehnologia și te duci într‑o vacanță într‑o zonă civilizată (și aici nu mă refer la dezvoltată … )
Eu în general aleg sa închid televizorul, și să-mi fac propriul film: să plec din zonele care mă deranjează vizual/auditiv/emoțional — nu înainte de a cumpăra cadourile pentru familie (și asta nu din cauza publicității, ci datorită spiritului sărbătorilor — și pentru că nu doresc nimănui să nu găsească un cadou sub pom, chiar dacă știe cine e Moș Crăciun …).
Așa că cel mai bine lăsăm deoparte porcăriile comerciale decembriste (eu le doresc din toată inima celor care concep asemenea aberații ca așa spirit să aiba de Crăciun la ei acasă în fiecare an) iar faptul că la noi de Crăciun suntem întotdeauna în familie (sau plecați cu familia undeva) și că întotdeauna sub pom se găsesc cadouri pe 26 decembrie, pentru toată lumea, nu are nimic de‑a face cu imaginația bolnavă a altora. La urma urmei, mare e grădina Domnului, și mulți cretini au sărit gardul .….
11:12
În principiu de acord cu tine, pot alege să evit ceea ce nu-mi place. Problema este că există foarte mulți care nu fac această distincție între comercial și tradiție, le confundă între ele și, peste un număr de ani, își inchipiue că tradiția Crăciunului este discountul la electronice. Peste timp am să devin minoritar, tradiția va fi pierdută. Pentru că acum aleg soluția struțului…
Nu vreau să spun prin asta că un articol în blog face mare diferență, dar măcar nu tac. Și poate mai citește cineva, se ma iscă o discuție…
17:12
Nu te criticam, vroiam numai să subliniez separarea tocmai pentru a amplifica efectul 🙂
Da, așa e, deja suntem minoritari, marea masă vor pierde legătura cu trecutul — vezi și cât de mult s‑au pierdut din cei 7 ani de acasă la generațiile actuale …
— Dar trebuie să ne intereseze ? Evident DA.
— Putem face ceva? Hmmm, numai ceva minuscul, cu eforturi imense și cu compromiterea imaginii personale.
— Merită (societatea) să faci ceva? Eheee, acu’ deja începe discuția. Alegerea mea este (așa cum ai descris soluția și în articolul cu Economia Fericirii) să “lucrez” la nivelul comunității locale. Bine, în cazul meu “locale” înseamnă trupa de cunoscuți, eu încă nu mă simt “local” în București — și mă trece un fior neplăcut pe spate la gândul că cineva m‑ar putea vreodată identifica cu comunitatea de aici.
Ideea mea e că la nivelul unei comunități restrânse și în concordanță cu ideile proprii poți să ai mai mult succes de a face ceva, apoi comuitatea se poate întări, poate influența alte comunități, și poate poate mișcă ceva și la nivel mai amplu. Metodele pot varia, de la blog, discuții, la discursuri, la educația copiilor proprii etc. Vorba aia, speranța moare ultima.
23:12
Cu fior, fără fior, n‑am ce-ți face, *acum* ești bucureștean. Ce‑a fost ieri, ce va fi mâine, asta e altă poveste. Dar *acum* trăiești aici, asta e comunitatea ta, chiar dacă ai mașina înmatriculată în altă parte. Faptul că te simți chiriaș în comunitatea care te‑a adoptat cu ceva vreme in urmă, poate fi depășit. La fel ca și statutul de fumător 😉
2:12
Peste poate de acord cu tine 🙂
Anul ăsta chiar au exagerat, simbolurile și mesajele caracteristice au apărut în magazine înainte de jumătatea lunii noiembrie. Mie mi s‑a părut cu atât mai penibil, cu cât anul ăsta iarna pare că a uitat să vină.
În altă ordine de idei, ție-ți convine să vorbești așa, copiii tăi sunt oameni în toată firea. Ăștia mai tineri tre’să ne gândim și la ai noștri copii. Când eram de vârsta fiică-mii, tare-mi plăcea perioada asta, dar acum 30 de ani lucrurile stăteau cu totul altfel. Mașinăria de _marketing_ de atunci avea alte ținte de atins 😉
Apropo de marketing (sau cum s‑o chema ce fac ăștia de sărbători): moșul cel roșu și gras a fost doar arestat de Coca Cola, nu inventat de ei. Figura pe care o vedem azi a apărut cu vreo sută de ani înainte de reclamele la Coca Cola.
20:12
Corect tot!
Acu ce facem? Sau mai bine zis ce fac eu!
M‑am decis cu ceva timp in urma sa imi consum energia cu familia (fara a precupeti nici un efort) si in special cu copiii mei.
Daca fiecare din noi (romanii) am face asta, eu CRED ca am putea evita aberatiile sociale de care avem deja parte. Nu ma dau ca si exemplu, ci ofer o sugestie!