Împarte cu prietenii










Submit

Când nici nu mai speram

Dacă ieri, la înce­pu­tul zilei ale­ge­ri­lor, cineva mi-ar fi spus că Iohan­nis va aduna peste 23 de pro­cente la cele 30 ale sale din turul întâi, aș fi zâm­bit amar crezându-l iro­nic. Cu o inimă mică, mică de tot, nădăj­du­iam într-o vic­to­rie la mus­tață a pri­ma­ru­lui din Sibiu, smulsă cu lupte aprige la urnele de vot din dias­pora. Ceea ce s-a întâm­plat până seara a fost din din tărâ­mul poveș­ti­lor, al întâm­plă­ri­lor cu zâne bune, în a căror exis­tență mai cred doar copiii.

Și totuși încă nu știm dacă Klaus Iohan­nis va fi pre­șe­din­tele Româ­niei. Mai avem de tre­cut încă un hop, marți, când ÎCCJ va da ver­dic­tul în dosa­rul de incom­pa­ti­bi­li­tate. Dar ceva e totuși lim­pede: Ponta nu va ajunge pre­șe­dinte. Româ­nia nu-l vrea. Pen­tru că e aro­gant. Pen­tru că e impos­tor. Pen­tru că e oport­u­nist. Pen­tru că e min­ci­nos.

Nu vreau să mă gân­desc la hara­ba­bura admi­nis­tra­tivă care ar ieși dacă ver­dic­tul de marți va fi: Iohan­nis, vino­vat. Sper să nu se întâm­ple așa. Ba chiar, în mod cu totul nede­mo­cra­tic, dar spre binele țării ăsteia, sper în secret că niște tele­foane vor suna și niște voci vor­bind limbi stră­ine vor explica unor jude­că­tori că e bine să se gân­dească de două ori îna­inte de a face vreo impar­do­na­bilă gafă. Nu mă ilu­zio­nez că drep­ta­tea poate tri­umfa întot­dea­una, dar mi-aș dori ca une­ori jus­ti­ția — dacă tot admi­tem că mai și gre­șește — să gre­șească și în favoa­rea noas­tră. Că de 25 de ani gre­șește după cum se vede numai în favoa­rea unor de-alde Hre­ben­ciuc, Năs­tase, Voi­cu­lescu și alții ca ei.

Pe la tele­vi­ziu­nile de casă ale PSD jalea e mare. Mulți vor­besc des­pre fap­tul că totuși vreo 5 mili­oane de români l-au votat pe Ponta și că, iată, iarăși se divi­zează Româ­nia. Cine — se vaită iluș­trii jur­na­liști ai haz­na­le­lor TV — are să împace cele două tabere? Nimeni, nimeni. Că Iohan­nis o să-l pună pe Băsescu prim-ministru. Pe unii infan­ti­lis­mul nu-i pără­sește nici un moment. Se va stinge, trep­tat, teo­ria asta a băsis­mu­lui…

Poate că Româ­nia nu e atât de divi­zată cum ar vrea unii să cre­dem. Căci ale­gă­to­rii pese­diști nu-s nici ei atât de mulți, dacă scă­dem din cele 5 mili­oane de voturi pe alea date de țăra­nii mânați de pri­mari la urne. S-ar putea să aflăm că ăia con­vinși, înră­iți, sunt mai puțin de 2 mili­oane. Adică vreo 10% din români. O spun chiar eu, care până mai ieri vedeam lucru­rile mult mai în negru. Votul de dumi­nică mi-a pus inima la loc.

Când totul părea pier­dut, când nici nu mai spe­ram, Româ­nia a găsit cumva resur­sele de a se dovedi încă vie.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Bogdan

    Penul­ti­mul para­graf sin­te­ti­zeaza cum nu se poate mai bine modul in care actio­neaza comu­nis­tii pese­disti si ce putini sunt ei. Ma intreb cateo­data daca ei sunt con­sti­enti de acest fapt, ca oame­nii capa­bili doar sa se isca­leasca si sa sa cunoasca abia juma­tate din tabla inmul­ti­rii de pe spa­tele caie­te­lor de mate­ma­tica nu repre­zinta vii­to­rul Roma­niei si nici­o­data nu vor mai fi un reper. Ne-a ajuns!

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *