Slo­ga­nul de cam­pa­nie al sus­ți­nă­to­ri­lor lui Iohan­nis, pe care el în­suși l‑a pre­luat la un mo­ment dat — să ne luăm țara îna­poi — a stâr­nit dis­cu­ții aprinse. De unde s‑o luăm? De la cine? Și, mai ales, ca să fa­cem ce cu ea?

De­si­gur, există răs­pun­suri la toate aceste în­tre­bări, în func­ție de cine e cel pe care‑l in­te­ro­ghezi. Pe­se­diș­tii vor spune că toată po­ves­tea cu lu­a­tul ță­rii îna­poi e o pros­tie, că nici vorbă să fi con­fis­cat ci­neva Ro­mâ­nia și că, e clar, nu e vorba de­cât de un slo­gan po­li­tic in­ven­tat de ad­ver­sa­rii lor ca să ame­țească lu­mea. Cei cu ve­deri de dreapta vor ri­posta spu­nând că Ro­mâ­nia a fost con­fis­cată de po­li­ti­cieni co­rupți, mai nu­me­roși în ta­băra ro­șie, care au com­pro­mis pre­zen­tul și au ama­ne­tat vi­i­to­rul nos­tru al tu­tu­ror pen­tru in­te­re­se­lor lor per­so­nale. Și că de la ei ne-am luat țara îna­poi, deposedându‑i de pu­te­rea po­li­tică.

Ade­vă­rul e că nici unii, nici al­ții nu au în to­ta­li­tate drep­tate. Slo­ga­nul nu e doar o în­și­ru­ire de vorbe, mulți ro­mâni chiar s‑au să­tu­rat de co­rup­ție și de con­se­cin­țele ei. Dar pe de altă parte ca să ne luăm țara îna­poi ar tre­bui să pu­tem spune că am pus‑o în mâi­nile unora care sunt clar și com­plet des­păr­țiți de prac­ti­cile co­rup­ției — cine sunt aceia în par­la­men­tul de azi? Ne pu­tem în­toarce deci la în­tre­ba­rea ini­țială: ne-am luat țara îna­poi?

Lu­cian Mân­druță zice că nu și are cinci ar­gu­mente pen­tru afir­ma­ția sa. Pen­tru că opo­zi­ția nu vrea să preia pu­te­rea (1), pen­tru că Ponta e în con­ti­nu­are aro­gant (2), pen­tru că vo­tul nos­tru nu tri­mite în par­la­ment oa­meni cin­stiți (3), pen­tru că tot nu există chef de muncă prin­tre po­li­ti­cieni (4), pen­tru că pe so­cial me­dia se de­ru­lează un con­tra­a­tac al pos­ta­ci­lor păr­ții per­dante care vor cu­ceri acest te­ri­to­riu și vor di­zolva so­li­da­ri­ta­tea on­line-ului (5). Are drep­tate?

1. Opo­zi­ția dă semne că in­ten­țio­nează să ia pu­te­rea — în­tre­ba­rea care se pune este dacă mo­ra­li­ta­tea unei noi ma­jo­ri­tăți va fi bine pri­mită de so­ci­e­tate, căci în ab­sența ale­ge­ri­lor a lua pu­te­rea în­seamnă re­dis­tri­bu­i­rea par­ti­de­lor din par­la­ment în cele două ta­bere. Li­be­ra­lii nu pot avea pu­te­rea fără UNPR, UDMR, PMP și PP-DD. Ce ar în­țe­lege vo­tan­ții lui Iohan­nis dintr‑o ast­fel de ali­anță? N‑ar re­clama ei oare tră­da­rea sen­su­lui vo­tu­lui dat în 16 no­iem­brie?

2. Ponta s‑a năs­cut aro­gant și așa va muri. Își poate di­si­mula ati­tu­di­nea ca să în­șele elec­to­ra­tul, dar în adân­cul fi­rii sale nici­o­dată nu se mai schimba. Are 42 de ani, la vâr­sta asta nu te mai în­trebi dacă va­lo­rile în care crezi sunt co­recte. Rămâne de vă­zut dacă va su­pra­vie­țui lin­șa­ju­lui pus la cale de o parte a pro­pri­u­lui par­tid — cred că prima în­tre­bare la care e ne­voie de răs­puns nu este cât de aro­gant e Ponta, ci cât de re­for­ma­bil e PSD.

3. Vo­tul nos­tru nu are cum să tri­mită oa­meni cin­stiți în par­la­ment pen­tru că este aproape im­po­si­bilă con­stru­i­rea unui nou par­tid. Știam asta di­na­inte de ale­ge­rea lui Iohan­nis, nu‑i așa? Nu de­geaba Mo­nica Ma­co­vei in­sistă cu tema mo­di­fi­că­rii le­fii par­ti­de­lor, în sen­sul co­bo­rârii pra­gu­lui de per­soane ne­ce­sare pen­tru în­fi­in­ța­rea unuia la 3. Poate că e prea pu­țin, dar e lim­pede că ac­tu­a­lele re­guli sunt im­po­si­bil de în­de­pli­nit. So­ci­e­ta­tea ci­vilă este blo­cată să se ma­ni­feste po­li­tic prin în­fi­in­ța­rea unor noi par­tide, for­țându-ne să vo­tăm pe cei pro­puși de par­ti­dele exis­tente. Cu alte cu­vinte clasa po­li­tică are con­tro­lul to­tal al can­di­da­ți­lor la func­ți­ile le­gi­sla­tive și exe­cu­tive ale ță­rii. Deci pri­mul obiec­tiv este să se cre­eze pre­mi­zele apa­ri­ției unor fi­guri noi.

4. Che­ful de muncă al po­li­ti­cie­ni­lor este, la rân­dul său, un non-sens. Ca să se ma­ni­feste ar tre­bui să în­de­pli­nească două con­di­ții pre­li­mi­nare: in­ten­ția și di­rec­ția. Un po­li­ti­cian ar tre­bui să-și do­rească să re­a­li­zeze ceva și să de­fi­nească foarte clar ce este acel ceva. Am mai pe­ro­rat în gol pe blog că fi­e­care par­la­men­tar ar tre­bui să pre­zinte pu­blic o agendă a man­da­tu­lui său, cu obiec­tive con­crete și mă­su­ra­bile, a că­rei în­de­pli­nire s‑o eva­lu­eze la fi­nal de man­dat — cui îi pasă? Deo­cam­dată știm si­gur că aproape ni­meni din­tre cei din clasa po­li­tică nu are in­ten­ția de a face ceva, iar pu­ți­nii care o au, nu știu ce vor să facă.

5. În fine, pos­ta­cii pe­se­diști nu sunt o sur­priză, cred. Suc­ce­sul lor nu se ba­zează pe ar­gu­men­tele con­ving­ă­toare pe care le-ar pu­tea aduce din ide­o­lo­gia par­ti­du­lui pe care‑l pro­mo­vează, nici mă­re­țele re­a­li­zări ale gu­ver­nă­ri­lor so­ci­a­liste. Ceea ce le-ar pu­tea da cre­di­bi­li­tate este com­por­ta­men­tul câști­gă­to­ri­lor, mă­sura în care vor în­țe­lege că mi­siu­nea lor nu e doar aceea de a pre­lua pu­te­rea, ci de a face cu ea. Dacă în­ving­ă­to­rii de azi vor greși, dacă vor ig­nora sen­sul vo­tu­lui pe care l‑au pri­mit, vor fur­niza ei în­șiși su­fi­cientă ar­gu­men­ta­ție pen­tru a dis­truge so­li­da­ri­ta­tea elec­to­ra­tu­lui care i‑a fă­cut câști­gă­tori.

Așa­dar ne în­toar­cem la în­tre­bă­rile de la în­ce­put. Ne-am luat țara îna­poi? De la cine? Ca să fa­cem ce cu ea?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. i

    fe­li­ci­tări pen­tru blog! ri­goare, flu­ență și un bun spi­rit de ob­ser­va­ție.
    (și cum, do­mle, ai fă­cut sil­vi­cul­tură 5 ani în bra­șeu si nu ai fost în pia­tra cra­i­u­lui!???)

    un bra­șo­vechi


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.