Împarte cu prietenii










Submit

Sfârșitul unei paradigme?

În esența sa eco­no­mică, o bancă este o afa­cere. E drept, o afa­cere mai spe­cială, dar totuși o afa­cere. Și, dacă îi apli­căm legile imu­a­bile ale capi­ta­lis­mu­lui — cel pe care chiar băn­cile l-au con­struit prin fur­ni­za­rea capi­ta­lu­lui nece­sar por­ni­rii și deru­lă­rii afa­ce­ri­lor — înțe­le­gem lesne că e per­fect posi­bil ca o bancă să dea fali­ment. A face afa­ceri proaste este posi­bil chiar și în dome­niul ban­car, nu-i așa? Multă vreme chiar așa a și fost, pe vre­mea când băn­cile lucrau cu bani reali și nu puteau împru­muta decât în limita capi­ta­lu­lui pe care îl deți­neau sau îl admi­nis­trau. Astăzi, când banii sunt doar niște cifre în com­pu­tere și doar câteva pro­cente din ei au un echi­va­lent fizic sub formă de banc­note, băn­cile nu mai dau fali­ment. Băn­cile au reu­șit să elu­deze legile fun­damen­tale ale capi­ta­lis­mu­lui situându-se dea­su­pra lui. Prac­tic ele au deve­nit noul Dum­ne­zeu capi­ta­list.

Cum e posi­bil asta? Păi în prin­ci­piu prin fap­tul că ele pot INVENTA bani. Vrei să iei un împru­mut? Nu se mai pune pro­blema fon­du­ri­lor dis­po­ni­bile în bancă. Există o sin­gură între­bare la care tre­buie să răs­punzi mul­țu­mi­tor ca vii­tor debi­tor: cu ce garan­tezi retur­na­rea bani­lor? Pre­cum un cămă­tar de la un maga­zin de ama­net, ban­che­rul îți cân­tă­rește cu un ochi cri­tic garan­ți­ile, le eva­lu­ează la o anu­mită sumă, te pune să sem­nezi că dacă garan­ția se deva­lo­ri­zează ai să mai aduci de acasă alte gajuri și pe urmă îți spune: gata, acuma ai banii! Ce înseamnă asta? Că într-un com­pu­ter, într-o bază de date el a scris un număr în drep­tul con­tu­lui tău de cli­ent. Banii nu exis­tau, dar au fost cre­ați pen­tru tine, pe loc.

Sigur, unii îmi vor ține teo­rii că nu-i chiar așa sim­plu cu explic eu, că există meca­nisme sofis­ti­cate care reglează masa mone­tară și cur­sul valu­tar inter­națio­nal, că banca națio­nală are și ea rolul ei… știu că așa e, nu mă inte­re­sează totuși deta­li­ile teh­nice. Rea­li­ta­tea sim­plă e asta: banii sunt inven­tați pe loc. Banca nu i-a avut, dar îți dă drep­tul să chel­tu­iești suma res­pec­tivă atâta timp cât știe că ești sol­va­bil și-i va putea recu­pera. Iar tu îi plă­tești prin munca ta, zi de zi, lună de lună. Mun­cești și pri­mești bani pen­tru pres­ta­ția ta, iar banii aceia sunt reali pen­tru că ei sunt echi­va­lați de efor­tul pe care l-ai depus, fizic și inte­lec­tual. Și duci banii reali la bancă ca să plă­tești dato­ria. Ast­fel banii falși cre­ați de bancă se trans­formă în bani reali.

În Româ­nia guver­nele din ulti­mii 25 de ani au vor­bit mereu des­pre sti­mu­la­rea dezvol­tă­rii eco­no­mice, des­pre cum iau ei diverse măsuri care cre­ează locuri de muncă, șamd. Ade­vă­rul e însă unul foarte sim­plu: ca să cre­ezi sau să dezvolți o afa­cere ai nevoie de capi­tal. Tre­buie să te împru­muți de la bancă. Iar băn­cile din Româ­nia nu se prea înghe­suie să finan­țeze inves­ti­ți­ile com­pa­ni­i­lor, cu excep­ția celor foarte mari și mul­ti­na­țio­nale. Bătaia peș­te­lui este pe cli­en­tul tip per­soană fizică, căruia i se oferă toate soiu­rile de cre­dite posi­bile: de con­sum, imo­bi­li­are, de vacanță, medi­cale. Prea puține pro­duse ban­care se pro­mo­vează pen­tru SRL-uri, iar moti­vul e sim­plu: garan­ți­ile unui SRL sunt limi­tate prin însăși natura sa juri­dică. Dacă fali­men­tează, asta e. Te poți duce în instanță după admi­nis­tra­tor, dar pro­ce­du­rile sunt com­pli­cate și înde­lun­gate. Cre­di­to­rul per­soană fizică e mult mai ușor de exe­cu­tat: i-ai luat casa, mașina, sala­riul, îl lași în curul gol și rân­jești feri­cit. Ai recu­pe­rat.

Pen­tru că atunci când începi să împru­muți IMM-uri, ai nevoie de mult mai mult decât garan­ții. Tre­buie să înțe­legi în ce inves­tește firma res­pec­tivă și să faci o eva­lu­are a pro­fi­ta­bi­li­tă­ții inves­ti­ției, ca să deter­mini dacă are sens sau nu împru­mu­tul. Pen­tru asta îți tre­buie spe­cia­liști în indus­tria res­pec­tivă, oameni care să înțe­leagă tipul res­pec­tiv de afa­ceri și să poată apre­cia via­bi­li­ta­tea unui pro­iect. Iar asta e com­pli­cat și e cos­ti­si­tor. Plus că te face par­te­ner cu cel împru­mu­tat, căci împre­ună ați ana­li­zat inves­ti­ția și ați decis că e bună. Veți crede sau nu, cu toată eco­no­mia pla­ni­fi­cată a comu­nis­mu­lui, cam așa se făceau lucru­rile în soci­e­ta­tea soci­a­listă mul­ti­la­te­ral dezvol­tată. Un inspec­tor de cre­dite răs­pun­dea de un număr de între­prin­deri și toate inves­ti­ți­ile care se făceau cu bani de la bancă erau ana­li­zate de acesta pen­tru a deter­mina via­bi­li­ta­tea lor eco­no­mică. Par­ti­dul cerea să rea­li­zezi pla­nul, dar nu-ți sta­bi­lea și cum să faci asta. Așa că o fabrică sau un IAS avea un oare­care grad de liber­tate în a decide inves­ti­ți­ile pro­prii. Iar dacă inves­ti­ția nu returna valoa­rea aștep­tată, nu doar con­du­ce­rea între­prin­de­rii dădea cu sub­sem­na­tul, ci și inspec­to­rul de cre­dit care sem­nase pen­tru împru­mut.

Acum nu se mai întâm­plă așa. Sis­te­mul ban­car capi­ta­list a evo­luat într-un mod care îl face să domnească tira­nic peste eco­no­mia mondi­ală. Marii finan­țiști ai lumii, din cate­go­ria Rot­schild, Roc­ke­fe­l­ler și alții ca ei, au reu­șit să îl aducă în prim-planul deci­zi­i­lor poli­tice — știm toți că azi toate deci­zi­ile impor­tante sunt deter­mi­nate de inte­rese finan­ci­are, inclu­siv cele care pri­vesc soarta unor popoare. Încet-încet ne-am obiș­nuit cu acest mod de a privi lucru­rile și nu mai facem decât să câr­co­tim pe la col­țuri, nemul­țu­miți. Ceva însă pare să se schimbe.

Polo­nia face revo­lu­ție în bănci sau cel puțin asta anunță că inten­țio­nează. Unga­ria a făcut ceva simi­lar cu câtva timp în urmă. Iar în Româ­nia a apă­rut legea dării în plată, deo­cam­dată nepro­mul­gată. După multă vreme ceva se petrece: o bancă poate să piardă dacă nu-și ia măsu­rile de asi­gu­rare nece­sare. Și asta îi scoate din minți pe mulți. BNR e cea mai vocală și — dintr-o per­spec­tivă pur insti­tu­țio­nală — înțe­leg de ce. BNR nu ser­vește inte­re­sele româ­ni­lor, ci racor­dează Româ­nia la sis­te­mul ban­car mondial. Ale cărui reguli toc­mai le-am des­cris. Când legile se schimbă și încep să con­tra­zică inte­re­sele mari­lor gru­puri finan­ci­are inter­națio­nale, BNR are dato­ria să apere pe stă­pâ­nii cei mari. Nu poți ieși din rând pen­tru că te pasc pri­mej­dii mari — e des­tul să se apuce cine tre­buie de niște spe­cu­la­ții pe leul româ­nesc și întreaga eco­no­mie româ­nească, și așa des­tul de fra­gilă, o ia la vale în doi timpi și trei miș­cări. De aceea, ne zice BNR (dar nu direct, ci cu meș­te­șu­gite cuvinte), nu e bine să-i superi pe cei mari. Mai bine plătim cât ni se cere, accep­tăm orice dobânzi la cre­dite, accep­tăm ca bancă să-și ia întâi ea dobânda și abia apoi să plătim cre­di­tul, accep­tăm să adu­cem ori­câte garan­ții ni se vor cere pen­tru ca ea să nu păgu­bească nici­o­dată. Iar dacă murim, lăsăm dato­ri­ile moș­te­nire, să le plă­tească copiii și nepo­ții noș­tri.

O para­digmă se schimbă. Încet, cu pași mici, dar pare să se extindă. Vom reuși oare să ne întoar­cem la nor­ma­li­ta­tea împru­mu­tu­lui acor­dat cu bani reali și cu asu­ma­rea reci­procă a ris­cu­ri­lor? Sau poate că între­ba­rea e alta. Se mai poate întoarce lumea la func­țio­na­rea firească a unei bănci? Pen­tru că une­ori mă tem că pre­țul ar fi tra­ver­sa­rea unui colaps gene­ral. Iar impli­ca­ți­ile sale nu le poate pre­co­niza nimeni.

PS Iată și niște con­tra­ar­gu­mente la dis­cur­sul băn­ci­lor în pri­vința legii dării în plată.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Bogdan Mihail Gheorghiu
    Bogdan Mihail Gheorghiu

    Asta cu băn­cile care dau cre­dit fără să aibă la rân­dul lor fon­duri asi­gu­rate din dife­rite surse are o sursă sigură de infor­mare? Băn­cile au aco­pe­rire pen­tru sumele cre­di­tate ast­fel: depo­zite ale pro­pri­i­lor cli­enți, dobânzi de la cre­dite în deru­lare, împru­mu­turi pe piața inter­ban­cară locală și inter­națio­nală, alo­care fon­duri de la banca mamă, etc. Toate astea sunt vir­tu­ale zici? Nu prea ține apă ideea asta.

    0
    0
  2. Sorin Sfirlogea
    Sorin Sfirlogea

    Nu ți-au zis la MBA des­pre asta, așa-i? 🙂 Uită-te la docu­men­ta­rul ăsta, dacă n-ai răb­dare începe de la 4:00 pen­tru răs­pun­sul la între­ba­rea ta…
    https://www.youtube.com/watch?v=XcGh1Dex4Yo

    0
    0
    • Bogdan Mihail Gheorghiu
      Bogdan Mihail Gheorghiu

      La MBA am învă­țat să am mare grijă cu sur­sele de infor­mare și cu refe­rin­țele către ele. E și un pro­verb vechi de dina­inte de you­tube: "don't beli­eve eve­ry­thing you read on the Inter­net"

      0
      0
    • Sorin Sfirlogea
      Sorin Sfirlogea

      Bogdan Mihail Ghe­or­ghiu Da, îmi închi­pui, nu te necăji, în fond treaba unui MBA este să te dre­seze ca să ser­vești sis­te­mul, nu să te facă să-l înțe­legi. De fapt ăsta e doar unul din mul­tele docu­men­tare pe tema asta. Dar — hei! — lumea e plină de nebuni care au idei crețe. Cel mai sim­plu e să găsim cor­po­ra­ția per­fectă unde să embiei­zăm feri­ciți. 😉

      0
      0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *