Împarte cu prietenii










Submit

Fumați, cât vă mai puteți minți

Legea care inter­zice fuma­tul în spa­ți­ile publice închise a tre­cut în sfâr­șit de ulti­mul hop. Din 16 mar­tie vom vedea pri­mele sale efecte și nu mă îndo­iesc că va urma un lung șir de povești des­pre cum este prost apli­cată sau chiar încăl­cată. Mulți mi-au spus că ei nici nu cred că va fi res­pec­tată, că lumea va fuma în voie ori­unde va dori și că lucru­rile nu se vor schimba. Și, dacă te gân­dești la res­pec­tul româ­ni­lor față de lege — așa, la modul gene­ral — ai toate moti­vele să crezi că chiar așa se va și întâm­pla.

Poate din moti­vul ăsta auto­ri­tă­țile par să se gân­dească la o moda­li­tate de a impune legea. Pen­tru că dacă nu reu­șim s-o trans­for­măm din con­strân­gere în edu­ca­ție, atunci zadar­nic ne-am stră­duit să o adop­tăm. Știu, con­strân­ge­rea nu e chiar cea mai plă­cută formă de a repune rațiu­nea în drep­tu­rile sale, dar s-a dove­dit de-a lun­gul tim­pu­lui că e cea mai efi­cientă. Am o puter­nică bănu­ială că secole întregi de dis­ci­plină aus­teră, impusă prin coer­ci­ția pedep­sei, ade­sea apli­cată nemi­los și fără prea multă jude­cată, au așe­zat civi­li­za­ția occi­den­tală pe teme­iul ferm al res­pec­tă­rii legii.

Spu­neam că auto­ri­tă­țile se gân­desc la o metodă de impu­nere. Ar fi des­tul de cos­ti­si­tor să insti­tuie con­troale ino­pi­nate prin diver­sele locuri unde s-ar putea fuma ile­gal, dar există întot­dea­una o cale mult mai les­ni­cioasă de a afla unde sunt pro­ble­mele. Oame­nii sunt pârâ­cioși. Le place să-l toarne pe veci­nul, dacă îl văd încăl­când legea. Iar legea fuma­tu­lui a stâr­nit niște pasiuni teri­bile în soci­e­tate, pasiuni care încă nu s-au stins și pre­cis vor mai face valuri. De ce nu ne-am folosi de ener­gia gene­rată de această dis­pută soci­ală pen­tru a înlesni apli­ca­rea legii? Și uite așa aflăm că se va înfi­ința tele­fo­nul unde poți să suni și să reclami că într-un spa­țiu public se fumează.

De par­tea cea­laltă fumă­to­rii sunt foc și pară, înjură mâni­oși și se jură că nu vor res­pecta legea pen­tru că e o dis­cri­mi­nare la adresa lor. Am mai expli­cat o dată de ce cred că teo­ria lor e greșită, așa că nu mai reiau subiec­tul acum. Dar pen­tru că timp de 18 ani am fost fumă­tor și am o oare­care înțe­le­gere a discon­for­tu­lui ce li se cre­ează, m-am oprit pen­tru o clipă ca să înțe­leg ce îi mânie atât de tare. Și după ceva reflec­ție pe tema asta am dobân­dit ceva mai multă empa­tie pen­tru ei.

În fond, de ce fumează cineva? Există două poten­ți­ale motive: pen­tru că îi place foarte mult să fumeze sau pen­tru că a dobân­dit un nărav de care nu se poate lăsa. Mai toți fumă­to­rii încep prin a-l invoca pe pri­mul, spun că fuma­tul le pro­duce plă­cere, că îi ajută să se con­cen­treze, că e un exce­lent moment de soci­a­li­zare. Și nu mă îndo­iesc că așa și este, eu însumi pot depune măr­tu­rie că așa mi se părea. Dar după scurtă vreme tabie­tul devine o depen­dență, plă­ce­rea devine obiș­nu­ință, ges­tul devine reflex. De la punc­tul acela încolo țigara este ade­vă­ra­tul stă­pân, iar soci­a­li­za­rea devine un pre­text, plă­ce­rea dis­pare trep­tat înlo­cu­ită de rutina ges­tu­lui. Res­pi­ra­ția care emană mereu miro­sul greu de tabac, gus­tul amar al dimi­ne­ți­lor când țigara se cere aprinsă îna­inte de a mânca, gâfâi­tul sufo­cant la orice efort sus­ți­nut, toate sunt incon­ve­niente pe care orice fumă­tor le expe­ri­men­tează în timp. Însă min­ciuna tre­buie con­ti­nu­ată, căci e greu să admiți că ești pri­zo­ni­e­rul unui viciu care îți cre­ează numai pro­bleme și-ți oferă tot mai puține satis­fac­ții. Și atunci con­ti­nui să pre­tinzi că îți place să fumezi.

Însă res­tric­ți­ile legii fuma­tu­lui ada­ugă încă un motiv ca această plă­cere să nu mai existe. Poate că vara o mai fi cum o mai fi, dar iarna sau în zilele plo­ioase de toamnă să stai în frig și vânt ca să fumezi numai plă­cere nu se poate chema. Pen­tru că, amintiți-vă, legea spune că un spa­țiu public închis este acela care are minim doi pereți late­rali și un aco­pe­riș. Nici măcar o sta­ție de auto­buz nu se cali­fică pen­tru fumat. Toate ame­na­jă­rile făcute în pre­a­jma clă­di­ri­lor de busi­ness, cuș­tile alea de sti­clă, vor tre­bui să rămână cu doar un perete și un aco­pe­riș ca să se poată fuma. Însă doar un perete, în zilele când e frig și vânt și ploaie, nu e toc­mai locul cel mai plă­cut să-ți savu­rezi țigara.

Și pen­tru că nu mai pot invoca plă­ce­rea fumă­to­rii vor fi siliți să recu­noască ade­vă­rul: fumează pen­tru că sunt depen­denți de nico­tină. Iar fap­tul că nu mai pot invoca nici o min­ciună în fața celor­lalți, dar mai ales în fața lor înșiși, îi scoate din minți. Deci, dra­gii noș­tri fumă­tori, fumați acum cât încă mai puteți să spu­neți că vă place. În curând însă n-o să vă mai cre­adă nimeni. Nici măcar voi înșivă.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Florin

    @Felicia — Foarte feri­cit. Pen­tru ca daca o sa vreau sa intru in barul in fata caruia fumezi, n-o sa miros otrava pe care alegi tu sa o tragi pe nas/ gura. Si feri­cit o sa ma simt si pen­tru cei­lalti din bar in ace­easi situ­a­tie cu mine.
    Si in con­ti­nu­are feri­cit o sa ma simt pen­tru ca Sta­tul n-o sa mai pri­measca pomeni din accize pe vicii si o sa inceapa sa isi dra­mu­iasca banii mai bine si sa ii obtina din surse nor­male, asa cum fac altii. Si daca n-o sa poata asta, sa dea nai­bii odata fali­ment si sa lase pe altii care poate ar face treaba mai buna.

    Cand o sa inte­leaga oare o data fuma­to­rii ca nu vor fi dis­cri­mi­nati, ci abia acum se renunta la dis­cri­mi­na­rea nefu­ma­to­ri­lor? Fuma­tul nu e o nevoie fizi­o­lo­gica, este o ale­gere (proasta) pe care ei au facut-o si ei tre­buie sa o suporte, nimeni alt­ci­neva.

    1
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *